Cît putem

   Nu ştim nimic, nu sîntem înştiinţaţi decît cîţiva, cum e viaţa şi pînă cînd, nu merităm a şti, plătind pentru că nu ne implicăm defel în ceea ce doreşte EL să-I facem pe plac. I ne opunem din necunoaşterea SA corectă, doar îL dibuim cît mai ştim din alţii şi aceia de la alţii, şi tot aşa. Ne pierdem în amănunte ce nu-L cuprind şi nici pe noi cu bune, e nevoie de îndreptarea cerută SUS. Ne preocupă viaţa asta cum e ea, uitînd marele adevăruri ce-L cuprind dintotdeauna numai pe EL şi noi ca o experienţă a SA pe Pămîntul LUI.
   Din experienţa aceasta avem toţi de cîştigat de reuşeşte, dar să nu I ne mai împotrivim cu atîta înverşunare. Că EL tot va face ce-i de făcut şi noi nu ştim ignorîndu-L sistematic. Ia să-L aprecim corect, de azi şi să ne dăm mîna să-L urmăm cum doreşte de ceva timp, pentru că ne-a cerut insistent şi nu L-am ascultat pînă acuma defel. Să ne schimbăm în bine cît mai mulţi, recunoscîndu-I dreptatea SA în toate cele şi să vedem ce e de mai făcut cu EL alăturea nu în opoziţie de cînd lumea.
   Unii foarte cinstiţi, cad în plasa nedrepţilor uşor şi plătesc de nu se văd un timp de îndreptare cerut de SUS, să se desăvîrşească şi să-L cuprindă a înţelege măcar puţin şi din ceva în ceva cîştig bun înspre aflarea SA. Ştiu nu ne vine a crede decît ce nu-I EL, ci neantul, nedreptatea, nefirescul poleit şi căte ce nu ne duc la bine şi tot suferim, dar pînă cînd, tot neştiutori să fim? Şi să plătim oalele sparte de alţii tot noi, că sîntem acuma la rînd, să ne dezmeticim o dată!
   Sîntem cuprinşi uneori de spiritul aprig al cunoaşterii cu orice preţ, exaltaţi înspre bine şi util, fericiţi dar să nu ne oprim pînă nu-L aflăm corect şi am termina odată pentru totdeauna povestea asta neterminată vreodată încă. Se foloseşte de noi să lovească în noi, asta e de nu ne duce mintea decît la greşeli ce nu le pricepem, ar fi bine un timp cît mai redus şi să ne revenim îndreptînd nedretăţile făcute altora şi nouă înşine, că nu-i cine ştie ce de noi fără bun-simţ şi potolirea necesară cunoaşterii.
    Cu răbdarea se trece marea, de n-o avem să ne învăţăm a o dobîndi, nu deodată ci treptat, cum ne vine bine şi aşa să existăm pentru a ne cuminţi şi în timp, cine ştie poate-L vom mai şi afla cît putem.