Se caută o mediere între religiile creştine a unor state, un fel de ecumenism egal distant, statul ne implicîndu-se partizan. Ori din contra foarte subiectiv ia partea unuia poate majoritare stricînd un ecilibru şi aşa în afara legii SALE. Deoarece pentru EL contează doar credinţa în EL şi numai în EL, nu bazaconiile astea ce-L trec pe planul doi pe singurul Dumnezeu şi un mort vechi, schelet acuma cum l-au găsit arhiologii istraeliţi de mult timp, în faţă poponeţ fardat, îi va cade fardul şi nu-l veţi mai vrea.
Dar viaţa minciunii susţinute de netrebnici e lungă într-o lume deja prostită rău de tot şi care plăteşte şi nu ştie. Inconştientă total şi-n suferinţă din cauza asta. E bine pentru nedrepţi acolo cocoţaţi, chiar de EL îi părăseşte şi-o iau pe cocoaşă des şi suferă de mama focului şi tot nu le vine mintea la cap. Ar fi bine să luptăm pentru dreptatea SA, dar se vede că EL doreşte ca fructele mîniei SALE să fie coapte bine, şi încă nu-s, mai e de aşteptat. Pentru EL e mai uşor, şi cu răbdarea stă mai bine, faţă de noi în general nerăbdători şi repeziţi nevoie mare, dar şi timpul la EL e mult, mult mai lung perceput decît la noi.
De nu ne implicăm cei ce-L ştim corect şi îndreptaţi, cît am reuşit, EL ştie, şi sîntem delăsători ori colaborăm cu nedreptatea. ÎL vom sili să ne părăsească pentru a fi puşi la punct şi să-L susţinem, cum se va vrea, vom afla la o adică sigur, nu ne va lăsa în părăsire, ca noi pe EL, de-atîta timp. Totdeauna să-L consultăm în problemele importante ale noastre şi cele ce-I implică cunoşterea SA şi celelate în legătură cu EL şi Lumea LUI.
Fiecare e liber între anumite limite în credinţa în EL şi ceea ce are de făcut va şti, cred în funcţie de specificul fiecăruia. Cred că nu există un tipar anumea ci avem o libertate de opinii şi acţiuni în acord cu EL, vom şti la timp.Fiecare simţim cît putem duce înspre credinţa în EL şi în îndreptatea cerută şi EL ne va aprecia şi vom afla ce-i de făcut în continuare. Chiar de unii nu ne privsc bine, nu-i luăm în considerare un timp şi ne izolăm de lume cît va hotărî EL.
Contrariul greşelii ce-o săvîrşim în faţa SA e că ne expunem părăsirii din partea SA şi nu vom mai fi liberi nici sănătoşi şi încă cine ştie cîte altele necazuri simţite ori nu. Mai bine să-L ştim şi să-I intrăm în voie, cît vom putea corect şi interesaţi sincer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu