Tot despre intinarea corpului uman, ce EL ne-o inerzice, tare aspru pedepsind-o, că sîntem oameni, creaţia SA, deosebit de cea a animalelor de tot felul, ce-s tot creaţia SA în alte condiţii şi cerinţe. La ele funcţia sexuală e programată foarte precis şi delimitată în timp şi spaţiu. De-ar fi şi la oameni tot aşa, n-ar mai greşi atăta de grav şi li s-ar uşura pedepsele mult, asta e. Sîntem mai ceva dar şi avem de furcă şi mai ceva.
Înstrăinîndu-ne de Divinitate în timp şi conlucrînd la nedreptul nt, am inventat multe închipuiri neadevărate, ce ne duc în eroare şi pe cei mai pregătiţi nu pe masele largi ce-s în găleată cu totul în privinţa neregulilor la tot pasul în nt. Astfel diavolul, Satana şi alte minciuni te zăpăcesc. Satana şi cu ai lui îs supuşii CER-ului şi acuma şi nu-s cum se prezintă în nt.
Căile de alfare a Divinităţii îs multiple şi diverse, oricum EL ne aşteaptă să ne îndreptăm în societatea umană şi să-L ştim corect şi mai vedem ulterior de mai putem şi progresa într-acestea e şi mai bine. Sînt persoane ce ne îndrumă paşii, întîmplări ce ne deschid ochii spre EL şi chiar minuni ce EL ni le pune la dispoziţie să-L aflăm cum trebuie.
Ne şi pune la încercări teribile în convieţuirea de zi cu zi pe mai toţi, venindu-ne rîndul la caznele timpului de nedreptate ce ne va înstrăina şi mai mult de EL şi căile SALE. Ce se împuţinează pe zi ce trece prin grija răilor şi nechibzuiţilor în bine şi util, ci numai a intereselor străine LUI din toate părţile existenţei la un moment dat nouă să ne întărim de ştim, de nu vom putea eşua în viaţa.
Trebuie să ne alegem cu atenţie traseul de urmat printre informaţiile ce ne sînt la dispoziţie în fiecare moment şi ce ne asaltează din toate părţile acuma cu agresivitate şi foarte puţine-s utile şi bune. Şi mai puţine ne duc spre EL, L-au dosit nedrepţii bine să nu-L ştim măcar corect, nu încă să-L abordăm nu ştim defel. Ni se pare ca ceva imposibil aşa de departe-I şi totuşi printre noi mereu, aşteptîndu-ne cu înţelegere. Trebuie doar să ne mişcăm bine din frontul ăsta nedrept şi EL ne va îndruma în continuare cum trebuie să ne salvăm din netrebnicia actuală ce-i în lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu