1225.Prisos

   Sînt curaţi la suflet şi-n tot ce fac cu precădere în bun-simţ, atît de rar văzuţi printre noi lumeştii, nu ne evită ci nu-s pe aicea, îs în lumea asta dar în depărtări restrînse nouă. Nu-i preocupă vederea noastră ci-I caută LUI voia şi de nu ne rupem din viaţă să-i ştim măcar din amintirile celor cu ei odată, mai demult, nici nu vom şti c-au fost pe Pămîntul LUI ce-l populăm acuma noi cu de-ale noastre pozne ce nu-L privesc şi nu, nu-i bine de nu-L vom şti cum vrea şi să fim cu binele în faţă şi-n spate, tot timpul de mai vrem să avem timp.
   Cînd nu mai sînt îi preţuim mereu şi ni-i dor de ei, dar nu-s pe-aici ci-n tăriile altor neexistenţe nouă, ce le-om afla şi noi de-om fi ca ei, de nu cu părere de rău ne vom mai căzni şi prin locuri neprietene spre lumina. Ce-o puteam avea de nu eram orbiţi de răul şi urîtul întunericului lumii pămîntene în dezmăţ cumplit dîndu-ne pe spate un timp degeaba.
    Fiind nefiind de fapt, ci ni s-a părut doar, oare am fost pe aici ori ba? Aşa de rău ne pare că nu L-am ştiut deloc, nu era loc de EL. De asta nu avem loc acuma unde-am vrea, defel nu-i bine ce-am făcut, că n-am făcut ce trebuia.
    Mai bine un ateu încăpăţinat cu bun-simţ şi dur necredincios, decît în zbaterea suferinţei pedepsit c-am luat-o pe mirişte şi ne dor tălpile înţepate de atîta înţînată credinţă în morţii străvechii lumi, nedreptăţindu-L cu  rîvnă de nebun. Supunîndu-ne erorii hîde şi fantomei în ceaţa neagră a ignoranţei LUI, Adevăratul dar nu-I scria pe frunte că nici nu-L vedeam de loc de-atîta fals împrejur am avut parte aşa să ne aflăm în treabă degeaba am trăit cu minciuna alăturea mereu.
    Mîndrii de ei. plini pînă la refuz de refuză binele şi-şi iau porţia de picioare în fund să-nainteze cumva şi ei că prea erau în staţionate şi istoria cerea înaintarea şi cu spatele cum i-a găsit nevoia lor mare pe capul înfumurat de binele în bătaie de joc. Arătau bine dar goi pe dinăuntru fără avîntul ce-l ziceau altora, ei pierzînd startul pe tuşă cu capul subsuoară să-l ştie că nu l-au pierdut, îi pe inventar, nu-l mai ştiu a folosi, degeaba-l au e de prisos în inventar.