Ni se sugerează că de îndrăznim a I ne încredința cum trebuie să ne păstrăm. Linia credinței active, prin rugăminți, o fi, eu zic prin orice fel de activitate demnă. De oamenii ce sîntem, respectîndu-L cum se cuvine, aflînd ce trebuie și cum trebuie. La vreme, ne permițîndu-ni-se deraieri de ești pe fază mereu înspre ceea ce simți cu adevărat.
Nu aiureli, ci cumsecade luptîndu-te cu neputințele firii și alte influențe ce tot apar. EL e mereu cu ochii pe noi, adresîndu-ne atenționări și bineți, să ne ajute cumva. Să nu uităm de noi și de EL în nici o împrejurare a vieții ce-i dă înainte. De vrem ori nu percepe datoria de învățat și prin obișnuința de a fi cum trebuie. O a doua natură ce am cam uitat-o cu desăvîșire și ni se pare că nu noi trebuie.
Să-I fim cum dorește, ci alții cine știe de unde și cînd, dar nu-i și adevărat, ci-s baliverne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu