Dostoievski : Frica e blestemul omenirii.
Şi totuşi se consideră : căruia îi e frică de EL, Domnul Dumnezeul Tatăl ceresc, e primul pas spre credinţa în EL, şi nu-i blestem ci binefacere, salvarea.
Bineînţeles o frică constructivă în raport cu credinţa, respectul şi să-L ştim cît mai adînc şi bine.
O frică care să ne permită, cunoscîndu-L, cît vrea EL, să promovăm în direcţia dorită de EL, evoluînd ca să-L mulţumum cunva şi noi să fim mulţumiţi în comuniune cu EL.
O altă lume, cred.
marți, 11 ianuarie 2011
luni, 10 ianuarie 2011
Depindem
Acuzat pe drept de un oarecare neajuns săvîrşit unei terţe părţi, atunci chiar de-i năcăjit, slab, oropsit cel vinova trebuie să plătească, să-ndrepte geşeala comisă, chiar de se afudă mai tare-necazul său.
Să nu cădem nici în extrema cealaltă, de ia cineva năcăjit, ori un copil needucat, ceva de mîncare mai neînsemnat valoric, să nu exagerăm "furtul", să fim îngăduitori, că şi EL e cu noi de nenumărate ori la necaz.
Depinde de înprejurări, şi fapte ce trebuiesc cîntărite, să fim echilibraţi în decizii. pentru că EL ne vede orice am face, şi oriunde am fi.
E tare bine să nu fim repeziţi, neatenţi pentru că pierdem ocazii neînsemnate de a fi drepţi, în faţa LUI, de nu putem fi adevăraţi aducători de bine în cazuri mai însemnate.
Dreapta îngăduinţă, bunul simţ să nu ne lipsească niciodată din bagajul de măsuri ale firii noastre, să ne-nvăţăm cît mai mult, să ne obişnuim, greu uşor, asta e, EL e ceva mai aproape.
Şi vine vine, nu e tare mult de aşteptat şi ne vrea trezirea noastră completă, adevărată nu trunchiată de nedrepţii Istoriei SALE.

duminică, 9 ianuarie 2011
MORALA
Baza tuturor realizărilor adevărate într-o societate e morala aplicată fără discriminare, la toate nivelele societăţii, şi mai ales sus cît mai sus.
De la încălcarea moralei pornesc toate derapajele naţiilor, şi statelor indiferent de cultura lor cît de bine e statuată.
Libertatea unei societăţi se sprijină tot pe morală, pentru că dacă legile ei nu-s în acord strîns cu morala, libertatea, e vorbă-n vînt, fără acoperire în fapte corecte, adevărate.
Nu ajunge cultura, mai e nevoie de morală. Ăsta-i cuvîntul pe care-l evită toţi şi de care se tem : morala.
Cultura singură nu ajunge : poţi să fii instruit şi totuşi brutal, simplist, nătîng şi elementar...Sentimentul democratic nu-i decît o părere politică, vine şi se duce, o iei şi o laşi după împrejurări şi potrivit cu intresele tale.(N.Steinhardt).
Morala e temelia culturii şi politicii sociale din orice stat de pe glob azi şi-n viitor, eu cred EL ştie.
Libertatea care pentru mulţi e însăşi viaţa, şi uneori şi o doză de fericire, are nevoie de o pavăză, ce e numai morala. Morala e un soi de legi nescrise ce se cam confundă cu bunul simţ, adevărul, dreptatea, conştiinţa , echilibrul, înfrînarea, un tot foarte necesar azi nouă, şi-n viitor.

Îndreptarea
Întradevăr să conştientizezi greşeala ce o faci, e mare realizare, să ştii că nu eşti drept într-o acţiune ce ai înfăptuit-o, că ai greşit, şi să cauţi să o îndrepţi, e ceva corect şi înălţător.
Dar să previi acele greşeli să nu le mai faci ar fi de dorit şi atunci e cel mai bine şi să cauţi să te menţii la acel nivel de corectitudine autoinpusă, asta înseamnă îndreptarea.
Mai bine spus începutul îndreptării pe toate planurile existenţei tale complexe, ca la fiecare. Bunul simţ joacă un rol hotărîtor să ţi-l inpui, dar să nu exagerezi cu tine.
Să nu cauţi să duci autoînfrînarea la extreme, "nu strică puţină îngăduinţă faţă de tine însuţi, oarecare zîmbet şi modestie.Nu te lua prea în serios şi în sublim. Nu te grăbi să admiţi că eşti o făptură cu totul exepţională, a iadului şi a răului "N.Steinhardt .Deci echilibru în toate.
Viciul admiră virtutea, dar virtutea presupune înfrînarea, deci avem porniri nesănătoase în firea noastră, ce prin educaţie în timp, şi cu voinţă le dominăm cumva, dar să ne ferim pînă ne obişnuim cu binele, să mai avem de-a face cu ispite nepotrivite.
Toată viaţa e o luptă cu sinele nostru, tindem spre împliniri extreme, dar nu obţinem decît specializări foarte înguste ale domeniilor dorite, din vina intinctelor şi inconştientului, ce înving puritatea omului nou în lume.
Îndreptarea e primul pas spre cunoaşterea ta, care pe EL îL ineresează, şi se poate să urmeze de doreşti să-L ştii măcar cît mai bine posibil, să-L respecţi, şi de se poate să-L crezi.
E intrarea ta într-o lume nouă, a comuniunii cu EL, va fi împămîntenirea raiului în tine şi cu tine permanent cît vei dori în comuniune cu EL.

Etichete:
adevarul LUI,
autoînfrînarea,
ceriţele,
comuniunea,
Creatorul Tatăl ceresc,
educarea,
ispita,
Îndreptarea,
lupta,
sinele,
viciul,
virtutea,
voinţa
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
Întîi fantasmele (atenţionările), şi ulterior pedeapsa urîtă, poate ne trezeşTE !
Decît să-L ştim măcar, mai bine ne supunem pedepselor LUI, indiferent de mărimea lor, le considerăm, normale, inevitabile, ca şi bolile ce ne seceră vieţile, incoştienţa întruchipată de sus pînă jos în societatea noastră de cînd existăm, infideli LUI, şi proşti, pardon, dar cred că nu vă simţiţi jigniţi de adevăr, nu?
N. Steinhardt : naufragiul Titanicului a fost o nenorocire blîndă,intra în ritmul vieţii, ultima bună înainte de 1914 cînd începe neaşteptata, originala catastrofă.
Soljeniţîn (ori Pasternak) : cînd a izbucnit în 1941 oamenii au răsufat uşuraţi : ieşiau în sfîrşit din fantasmagoria teroarei pentru a păşi din nou pe făgaşul normal al unei vechi nenorociri omeneşti.
Jules Romains văzuse, Kafka prevestise : poliţia pentru oamenii cumsecade. Şi a urmat teroarea comunistă la noi şi aiurea alte necazuri mari şi diverse.
Nu prea cred, vă ştiu insensibili, dar totuşi vă previn, EL nu se va lăsa, pînă nu vă va trezi cumva, acum că mă are pe mine conştient de EL cumva , mai aşteaptă să vadă de vă treziţi cumva.
Fantasmele-s de mult lansate. armaghedoane, apocalipsele, 2012, chiar şi-n 2011 au fost prevăzute nenorociri şi chiar mondiale, vă atenţionez că EL nu prea glumeşte de nu-L ştiţi măcar normal, cine e şi cum e.
De va începe cumva să ne scuture, voi simţi şi eu dar cred mai domol decît voi. Da, nu-s normale nici un fel de suferimţe de am fi cum vrea EL, dar aşa, suferim de ne-ndoaie şi tot nu-L respectăm.
Ne-am învăţat să suferim, şi ne-am creat ministere de apărare contra LUI : al sănătăţii, al poliţiei, al apărării, al cultelor, etc.Dar degeaba nu vedeţi cînd e pus pe pedepsire daţi vina pe EL, zicînd că numai EL ştie de ce se-ntîmplă nenorocirea, pentru că nu-I faceţi faţă, orice aţi face, dar nu nimeriţi să faceţi ce trebuie, sînteţi nişte nedrepţi ve-ţi fi îndreptaţi cu sila dacă cu binele nu vreţi !

vineri, 7 ianuarie 2011
Camaraderia
Camaraderia e un examen , pe care omul modern, cibernetizat, civilizat trebuie să-l dea pentru a putea merge mai departe în era cosmică.
Ce cred că urmează, pentru că EL nu ne va lăsa să batem cam pasul pe loc în acest domeniu uluitor şi plin de satisfacţii nebănuite. Şi avem şi noi o datorie cred de a-L urma între astre cumva.
Omul -camarad trebuie să-şi lase complet înclinaţiile retrograde de azi, ca şmecheria, mîndria, egoismul, nemila, neîncrederea.
Şi să se aplece spre civism, altruism, întrajutorare, cavalerism nobil în acţiuni sociale de muncă ca-n familie.
Deci o schimbare de 180 grd., altfel vom rămîne de căruţă, şi vom fi lăsaţi în afară, va fi nevolnicul eliminat total din angrenajul viitorului ce începe azi.
Şi să nu-L uităm pe EL, pentru că ne priveşte, şi aşteaptă să ne purtăm ca nişte adevăraţi oameni responsabili ai planetei SALE.
Pe care doreşte să ne-o facem cît mai competitivă pe plan cosmic cît de cît, să numai dăm înapoi ca racul, împotriva LUI, şi a binelui general, planetar.
Revin, N. Steinhardt : camaraderia e doar pentru oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică şi etică, simpla ei existenţă dovedeşte un standard ideatic extrem de avansat, e posibil numai între bărbaţi şi femei căliţi în morală,
Dar ei zic camaraderie şi înţeleg desfrîu. Au schimbat numele cu relaţia. Păi desfrîul e de cînd lumea şi nu constituie nici o noutate, nici un progres. Pe cînd camaraderia e o noţiune progresistă.

altruism,
bunul simţ,
camaraderia,
cavalerism,
civilizaţia,
civismul,
creatorul,
desfrîul,
educaţia,
etica,
înfrînarea,
întrajutorare,
întrederea,
Morala,
progresul
Primejdia
Cele două explozii, demografică,şi progresul ştiinţei duc inevitabil la încălcarea normelor democratice ale civilizaţiei actuale, prin înfiinţarea organizaţiei (în care Bertrand Russell vede antipodul libertăţii individuale).
Organizaţia devine din ce în ce mai puternică, mai dominantă, acaparatoate a toate pînghiile puterii chiar mondiale.
Organizarea de tip stup, unde fiecare e o rotiţă, lipsind libertatea individului, programată din interior ce nu ţine de om, ci de afacerea în sine, ne ţinind nici de cerinţele naturii în ultimă instanţă.
Totul e să nu ne pierdem şi lucizi, demni, cu piciorele pe pămînt, echilibraţi, să analizăm, continuu, noile preocupări, şi să nu ne lăsăm învinşi de interese meschine, unilaterale.
Şi să ne urmăm interesul general binele omenirii, cîntărind în acord cu natura, şi de se poate să-L ştim cît mai bine şi pe EL ce ne doreşte.
N. Steinhardt : Datorită civismului, pe de o parte, şi libertăţii sprijinită de morală şi de credinţa în Dumnezeu, pe de alta , putem ieşi din coşmarul stupului, organizaţiei, , dresajului, fără a cădea-prosteşte- în anarhie. Echilibrul ne fereşte de iadul pregătit nouă dincolo de licenţa lui Ivan Karamazov : turma dobitocească.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)