Activitatea e mai folositoare decît răbdarea în necunoaşterea de azi. Chiar de uneori mai şi greşim în necunoştinţă de cauză, ne şi revenim cum simţim că am încălcat ceea ce nu stăpînim în îndreptare. Cum, simplu, se întorc nişte condiţii îngăduitoare împotrivă. Şi imediat trage-ţi pe seamă, cuminţindu-te cît poţi de repede şi complet, luînd în calcul toate cele. Şi eventual retragete un timp de reflecţii şi liniştit cu atenţie fii observator a tot ce ţi se pare că L-ar fi putut nemulţumi. Nu-i de glumit cu EL de încă nu-L ştii bine.
De nu rişti poţi perde totul, tatonări în vederea înfăptuirii unor necesare realizări. Să nu facem prostii, asta-i cel mai necesar. Şi ducînd o existenţă nedreaptă, ne dăm seama de îndreptarea dorită SUS şi după un timp de aşteptări deşarte, ne luăm inima-n dinţi ş-o rupem cu prezentul şi trecutul urît şi rău. Şi căutăm a urma o cale bătătorită şi de alţii, adaptînd-o petru nevoile noastre înspre bun-simţ, cu binele înainte şi să-L ştim cum se cuvine.
EL are preştiinţa răspunsurilor noastre, dar nu intervine să ne influienţeze. Ne lasă de capul nostru pentru a ne învăţa minte, cînd îI greşim şi ne părăseşte în necazuri . Doar aşa ne vom conştientiza de cum trebuie să ne comportăm şi să nu-I mai greşim.
Cu toate că-n alte zări înstrăinarea de EL e mai accentuată. Omul însuşi se consideră îndreptăţit în a se comporta ca un zeu. Aiureli de nedrepţi ce ne costă în existenţă. Printre rele-s şi bune, moralizarea, să fim fără ură şi frică. Dar e rău să nu avem milă şi dorinţă de îndreptare corectă. Cu dragostea mai uşor, că nu-i priveşte pe ceilalţi, ci doar pe tine cum ţi-o distribui în existenţă.
Trebuie cunoscută bine natura, mediul înconjurător de pe Pămînt şi doar atunci să îndrăznim cu respectul cuvenit, a ne folosi de ea. Şi-ntr-o conlucrarea strînsă, fără excese dăunătoare. Că nimic nu ne apără de propriile greşeli şi plătim şi nu ne convine.
De sîntem morali şi ştiindu-L corect nu cădem în greşeala teroării şi nici a anarhismului, ferindu-ne într-o viaţă liniştită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu