1440.Plimbaţi fiind prin încercări

   Credinţa în EL ne crează obligaţii în societate, ştiindu-ne doar noi datori în faţa SA să fim cu bun-simţ şi doar spre binele înfăptuit. Şi cîte altele ce se află din mersul cu EL în comuniune. De nu simplu cu o existenţă normală chiar să nu ne ştie nimenea în afara SA, dar tot moralizaţi şi înfăptuind binele şi utilul şi altora de-i cazul. Pe şestache că EL ne apreciază în mod deosebit confidenţialitatea în bine şi cu EL doar.
  Să nu-I greşim că plătim mai dihai ca un oarecare şi nici în faţa oamenilor, că-i la fel. Totuşi multe ce altora nu li se poate ţie da şi a lor tăi. Numai nedrepţii şi necredinţa lor în EL, ci în nt şi bazaconiile nedrepte îi duc la părăsirea SA şi suferinţe şi sfîrşit grabnic, rateu uman. Degeaba existenţă de-i fără EL şi imorali e şi mai nedreaptă-i viaţa lor cu necazuri pe măsură.
   Numai nedrepţii şi imoralii lumii, le au cu hazardul. Nimic nu-i întîmplător în lume, totul e programare şi doar puţin ni se permite libertate de acţiune. Care-i esenţială de nu ţinem cont de îndreptare ori din contra ne îndreptăm şi înspre bine şi util cum ne doreşte SUS. Deci nota personală există, plimbaţi fiind prin încercări diverse în calea dată fiecăruia, depinzînd multe şi de noi înşine şi de cei dinainte şi urmaşi.
   Trăsnaia din nt, cu iubirea şi dragostea aproapelui, (numai homo de sînt? Sînt multe astfel de fapte printre creştinii lumii), mulţi ne fiind în stare pe ei să se iubească. Că-s bosunflaţi şi timoraţi tot timpul nu încă pe altul şi nici nu-i corect după EL. Ci doar nedrepţii creştini, imorali şi fără credinţă în EL, pretind ce nu pot singuri, nedreptăţi şi minciuni e totul acolo.
   Se zice că sîntem singura formă de viaţă de pe Pămînt unde rîca şi invidia înfrînge egoismul firesc.
   Să nu ne dorim perfecţiuni, că-s greu de aflat şi de rău augur, între noi oamenii e mai potrivită o imperfecţiune cît mai puţin rea. Cu toate că ne dorim doar imposibilul bine ori răul absolut, ne obţinînd decît palide realizări în foarte înguste domenii dorite.
   Să nu ne fie frică cînd sîntem înfruntaţi de nedrepţi şi desnădăjduiţi să ne plîngem de milă, că nu-i bine. Ci dîrji în faţa urii celorlanţi, fiind şi cu EL alăturea şi neînfricaţi, nici nu-şi are loc înduioşarea de propria soartă. Doar lor să le fie frică cînd nu ţin cont de EL în existenţa dată şi încă-i înfruntă pe cei ce-L respectă.