joi, 24 mai 2012

1452.Gîndiţi-vă foarte serios cu ce I-am greşit

   Da, în istorie nu de puţine ori EL, cum se spune în BI, şi-o făurit cu multă migală vasele mîniei LUI, pentru distrugere. Şi-n acele timpuri să nu fii fost pe Pămînt era bine, că părăsită, omenirea o fost aprig pedepsită. EL nu calcă dreptatea-n picioare, aşa că căutaţi-vă de drum cînd greşindu-I vă părăseşte şi-o încurcaţi. Mirîndu-vă, cu ce I-am greşit noi? I-a gîndiţi-vă corect, indiferent cine sînteţi, ori cine vă credeţi, în faţa SA sîntem la fel toţi.
   Că se prea poate, şi aşa-i şi firesc, omeneşte, greşindu-I ne părăseşte şi suferim şi fiindcă-L cunoaştem . Oarecum, ştim că-i pedeapsă de la EL fiind părăsiţi şi-n loc să căutăm îndreptarea ce ne-o pricinuit necazul îL judecăm pe EL. Şi-I mai greşim în continuare, cînd EL se aşteaptă la îndreptarea, în urma atenţionării fireşti SUS. EL e drept să fiţi sigur şi pe asta să contaţi cît veţi exista în viaţa dată pe Pămîntul SĂU, că nu sînteţi de capul vostru pe aicea niciunul.
   Deci cînd o primiţi în barbă, făceţi-vă mic de tot şi potolit îndreptaţi-vă cît puteţi de repede să vă fie dezmeticirea. Gîndindu-vă foarte serios cu ce I-am greşit, ori poate din familiea ce vi-i în custodie, fiţi foarte exigent cu voi înşivă. Pentru că de nu sînteţi aşa, necazurile nu le puteţi domoli şi viaţa vi-i coşmar şi-o puteţi chiar rata şi pe a familiei.
   Îndreptarea să fie totală, şi de nu vă dumiriţi cît de cît, retrăgeţi-vă un timp de gîndire în linişte deplină şi reflectaţi. Şi de nu, cereţi-I ajutorul cu interes corect şi fiţi atenţi la EL cum vă răspunde.
   De vă daţi rotunzi şi-n faţa SA, nu vă prezentaţi corect, EL nu vă bagă-n seamă şi părăsindu-vă o încurcaţi. Viaţa ni-i aventură de nu-L ştim şi nu ne îndreptăm corect, moralizaţi şi să facem numai binele continuu.
   Nu contează cine eşti şi unde eşti de-ţi vezi de ale tale corect cu bun-simţ şi binele util, eşti corespunzător în viaţă. De-L mai şi ştii adevărat suplimentar eşti şi mai bine în existenţă. De fapt EL e baza vieţii noastre dar prea tare sîntem imorali şi nedrepţi şi EL ne doreşte întîi îndreptarea fără cusur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu