Ne căznim să ne păstrăm viaţa, să trăim cum o fi, dar să fim aşa cum s-o putea, chiar ne chinuim să existăm. Admitem orice compromis cu o existenţă şi nedreaptă LUI şi nouă. Mai ales de la o anumită vîrstă, cînd sîntem tineri e mai altfel, nu ne prea pasă de noi, mai voluntari, temerari. Mai puţin nemulţumiţi de eşecuri, ne gîndim că mai avem viaţă în faţă şi acestă speranţă, aproape certitudine ne face neînfricaţi.
Dar problema e alta, cînd I se umple paharul răbdării SALE în privinţa noastră a oricui şi ne părăseşte. Şi ar trebui să simţim o înstrăinare a fiinţei fără pavăza SA, cu care ne naştem spirituală apărare Divină. De-L nemulţumim pe Creatorul nostru prin nedreptatea afişată, înfăptuită şi gîndită, nu ne mai apără de necazuri. Şi acestea vin nechemate, sub toate formele lor nedorite : suferinţe din boli, accidente, pedepse din partea oamenilor, nemulţumiri de toate felurile.
Toate acestea doar că nu-L ştim corect, cu toate că ceva tot mai ştim dar nu suficient ca să ne determine a-L lua în considerare. Deci lipsa de considerare la adresa SA, în general ni-i cauza premergătoare tuturor relelor şi urîtelor ce ni se petrec cu noi. Cînd EL hotărăşte să ne părăsescă, simţindu-SE nedreptăţit de noi, noi creţia SA între timp uitîndu-L cam definitiv. Nu-i corect dar aşa am ajuns de nepăsători faţă de EL şi EL sătul de aşa nedrepţi nu se mai uită la noi şi ne scapă din mînă.
Cînd ne scapă din mînă din cauza noastră, uneori ne calcă nevoile la rînd, scăpăm din una şi dăm de alta. Pe bandă rulantă de necazuri intrăm pînă, de nu ne dezmeticim corect, putem chiar rata viaţa şi familia la fel. Dezmeticirea corectă-i a ne da seama de EL, cine-I cu adevărat ca-n VT (Vechul Testament) şi să ne îndreptăm. Îndreptîndu-ne e prin moralizarea vieţii sociale şi familiale complete, corecte înspre bine doar.
Cum se pot toate acestea, simplu, cînd ne ajunge cuţitul la os, e de datoria firii să nu mai continuăm a-L mai supăra. Îndreptîndu-ne imediat, întîi în gînd să ne punem a ne reveni, ori să ne schimbăm doar cum ni-i firea bună. Că dintru pornirea noastră iniţială aveam în noi binele, morala şi dreptatea înfiripate-n noi, cu timpul le-am uitat. Să ni le recăpătăm şi să nu le mai părăsim niciodată de vrem să trăim cum se cuvine noi şi familia noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu