Tot din expunera celor ce se duc, mor, cei ce-i ştiu, mediul înconjurător, totul se destramă şi piere. Ei într-o altă existenţă însinguraţi şi hăituiţi spiritual, rea-i lumea aceea şi rea primirea. De asta e de învăţat din timp să ne îndreptăm cum ne-o transmis însuşi EL, moralizaţi între noi. Şi de nu putem să-L ştim corect, atei, să fim pînă la noi ordine, ce le vom şti în lume, că se deşteaptă lumea nedreptăţită mult.
Trăind misterul prieteniei dintre oameni nu-l desluşim şi cu toate că-i de mirare, există, întîlnit nu chiar la tot pasul. Că lumea-i nedreaptă şi imorală mult, dar excepţii ce întăresc regula sînt, şi persistă-n timp inexplicabil. E de la EL între oameni să ne mai lumineze speranţele că-n timp cînd va fi Lumea LUI mai printre noi îndreptaţi. Aşa va fi conlucrarea mai mereu între noi oamenii, ceva ce nu ne închipuim încă posibil acuma. Multe din cauza nedreptăţii lumii şi ne ştiinţa SA, nu ni le închipuim posibile, orbiţi de neputinţa strîmbă existentă.
Să avem şi să căutăm în viaţă un model ideal în morală şi spiritualitate corectă. Un om după care să ne luăm înspre bine şi util, care nu-i părăsit de EL şi nu are neplăceri, el şi familia lui. E un om al LUI între noi lăsat să-L ştim oarecum şi prin el, ca un exemplu de urmat înspre ce doreşte EL de la noi. Să-l studiem atent, chiar şi chestionîndu-l în toate cele şi de ni se potriveşte să-l ştim de putem a urma.
Şi-n timp chiar de intervin depărtări, tot va fi un fir de o legătură nevăzută, închipuirea corectă va lucra. Înspre bine, frumos şi util chiar de ochii nu se văd şi nici vorbele gîndurile nu-s pe şleau auzite. Speranţă să avem înspre bine între oameni şi chiar de ştire de EL nu-i, să nădăjduim în noi înşine cu multă răbdare.
Ştie EL ce face şi de ce cînd slobozenie ne-o dat prostiei între oameni să fie cîtă vrei şi nu vrei. Şi-o pus dop la inteligenţă să nu se prea răspîndească decît, ca o floare rară ici şi colo, de te miri unde-i zărită. Poate deloc aşteptată pîlpîe neînsemnată şi unde-i aprig dorită, ioc minte-i dată. Deocamdată-i cu fundu-n sus acesta, dar de ne vom îndrepta cred şi poziţionarea isteţimei cu folos bun şi util, alta va fi. Pentru că va fi nevoie să ţinem aproiape de EL cu mare folos pentru toţi, înspre ce-i încă ne ştiut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu