1500.Chiar şi-n secret

   Liberi sîntem să ne riscăm existenaţa, călcînd în stăchinile nedreptăţii fără EL şi imoralităţii, ce-i la noi mereu. Ăsta-i riscul că nu-L ştim şi aiurea-n viaţă hoinărim, fără un ţel corect ci-n nedrepte porniri străine LUI şi nouă.
   Vine timpul, doar EL ştie. Cînd voi învăţaţi veţi sui la EL închipuit corect, cu mofturi ioc şi învăţînd ce habar nu aveţi încă. Să coborîţi în plai de dor de Dînsul şi să vă deşărtaţi corect noua aflare a SA, pentru întreaga suflare.
   Şi-ncet cu timpul, nimic ce va urma nu-i grabă, ne vom da la cale şi tot aşa şi teroarea suferinţelor şi nevoilor plecată va fi de pe aicea. Dar şi noi treburi vom afla întru altă lume mai a SA, ce n-o întrezărim încă aşa. Încă acum ne văităm şi nu-L dibuim bine, încîlciţi în necunoaşterea şi îndreptarea nevoită între noi. Cerîndu-I LUI ajutor dar încă nu cum trebuie, cu aplecare sinceră înspre EL ci îndreptaţi încă formal, irosind încă timp.
   Irosim timp din cunoaştere corectă şi neîndreptaţi cu frică-n noi de nevoi şi sfîrşit grăbit, rateu uman. De ce ne mai naştem cu aşa speranţe în faţă, de ni-i teama aşa aproape, molipsitoare de ne termină năzuiţa. Gata cu mult înainte de a ne dezmetici, sîntem înglodaţi în datorii nedrepte LUI şi nouă. Şi existenţa amanet strîmb, nesigur de îndreptare sîntem.
   Privirea senină să ne fie, cu interes scrutînd amarul, doar aflăm nu îndurare pînă nu ne îndreptăm, ci altă cale de salvare. Asta şi EL ne cere să-L mulţumim cît putem de concret, chiar şi-n secret, doar cu priinţă clară. În societate cu bun-simţ curat şi indignat că nu-L ştim încă întrămat în noi cum ni se cere de Împărat.
   Trupul ni-i curat de ochii ne sînt luminaţi de speranţa în EL şi îndreptaţi cum ne cere de aproape un veac. Neascultîndu-L cum ne vrea, s-o pitit undeva în CER de un albastru infinit şi ne priveşte aşteptînd a  ne veni mintea. Fiecare neminţit de nedrepţi şi mişei să ne căutăm calea SA, în morală clară şi ferm dreaptă şi binele întruna.