duminică, 24 iunie 2012

1578.Gîndirea nu ni-i simplă susținătoare a vieții

  Spiritul dat din EL, nouă să ne însoțească viața toată și gîndirea să ne ajute în existență. Prin acumulare de cunoaștere tot mereu și refleții existențiale cu noi, Pămîntul și EL. Baza vieții de-i în lume cam toate-s pe drumul bun al ceea ce trebuie în evoluție corectă. De ce cam? Pentru că mai e de îndreptat multe și mărunte după atîta amar de nedreptate.
   Gîndirea nu ni-i simplă susținătoare a vieții, ci e și în evoluție necunoscută firii. Și ne iau prin surprindere decizii proprii nouă uneori. Oare de ce? Așa ni-i dat de EL să ne cunoaștem și învăța cu noi înșine, încă nu-i gata treaba. Mai avem pași de făcut dar cu EL printre noi, în timpul încă în aflare.
   Nu ni-i timpul aflării locului nostru în  univers, că nu sîntem așa niște ființe atît de limitate. Ca acuma, și de cînd existăm, tot așa încă bătucind-o tot pe loc, ci ne așteaptă altele. Altele necunoscute mai altfel și îmbinate cu spiritualitate din EL, ceva complet nouă, nouă.  De-abia ne așteaptă, să ne îndeplinim evoluția îndreptată și cunoscîndu-L firesc. Rastelul, garderoba cunoașterii ne așteaptă încă în zadar, tehui și iresponsabili cît vrei.
    Și de ceea ce vorbeam, încă de moarte, în timp ne va fi departe și necunoscută. Doar cu acordul SĂU, ca o reînoire din neînțelese încă cauze și cu urmări bine programate. Că vom fi altceva, nu simpli oameni ci entități energetice cît de superioare vom putea a fi. Pe categorii și evoluții neînchipuite încă. Ehei! De am fi mai cu piciorele pe Pămînt și L-am asculta, am afla mai repede de ce sîntem în stare și încă nu știm. Trebuie să fim încă încărcați, sîntem cam goi și fără folos.
   Acum încă trupul e despărțit de spirit și gîndire, ce-s sufletul, la finalul unei existente etapizate. Încă aparținem LUI în evoluție nu ne putem desprinde că nu merităm, nu avem cunoașterea și calitățile trebuincioase. Îndreptați-vă oameni și înspre EL să-L respectăm și afla cum dorește, pentru a fi ce trebuie.
   Deci trupul rămîne aici în descompunere, sufletul simțind o răspundere ce-l copleșește. Numai cu sine, și frică de a da socoteală și nădejdi închipuite ori bazate. Ceilați oricine or fi rămîn și ceea ce știam nu mai este se destramă, dispare. Pentru o nouă încercare, poate, cum va vrea cîndva ori ba.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu