Liber-cugetătorul e un rebel al binelui, răzvrătit contra minciunii fudule şi hîde, ordinari de ne descris. Că-i vedem pretutindeni în lume, c-o profitat de lipsa Bazei ferme şi clare, c-aşa o considerat EL să fie şi aşa e. Ne încearcă, multe avem de trecut încă şi nu ne pricepem mai deloc şi-I greşim şi ne mai iartă de merităm. Rebelul în spiritulitate căutător de EL, mai clar şi ferm cine ştie numai EL şi el, ce-i de făcut să fie cum trebuie.
Cine se-ncumetă să mai caute azi dreptatea? Cred că nimeni, doar naivii ce nu văd nedreptatea pretutindeni dominîndu-ne viaţa, şi făcîndu-şi şi de cap. Bătîndu-şi joc de toţi cei ce-i cad în calea hîdă şi rea. Nedreptatea cred că va mai fi la loc de cinste mult şi bine în lumea care-i tot mai de ne suportat pentru ce-i mai acătării. Cine să se uite şi la ei, vai de toţi cum om fi în aşa vremuri. E lupta pentru existenţă, că pe EL aliat nu-L cunoaşte, decît poate cîţva şi nu contăm aici, ci poate acolo, SUS.
Nu sîntem obişnuiţi, tot din nedreptatea firii aşa lăsată de izbelişte, să nu ne mulţumim cu cît ni se dă, ci tot mai mult ne dorim. Nemulţumirea aceasta pe uni-i pune la index, ca repere de reuşite ori ba. Toate-s cu acordul SĂU. Pe cei mai mulţi îi dărîmă competiţia acesta, de regulă imorală şi nedreaptă în lume. Nu ştim cînd să ne oprim din înfăptuirea relelor şi urîtelor acţiuni, vorbe şi gînduri. Şi în părăsire treptată pînă ne acoperă pămîntul, de nu-L ştim şi nici îndreptaţi nu vrem a fi.
Să ştim ce-i binele şi răul bine definit în mintea noastră, dar nu cred că-n practică e aşa. Ci şi cei de la care crezi că ai ce cere că-s mai acătării, nu-s de nici o brînză şi se compromit în ochii cîtorva. Că nu-s prea mulţii cei corespunzători, totul e cam o apă şi-un pămînt în lumea de azi. Am simţit-o şi pe propria piele, dar am mai tăcut. De azi am să caut să fiu mai către realitatea crudă şi încă foarte nedreaptă, nouă şi LUI. Că nu mi-i clar, că vă-ncumetaţi a citi şi de vă ajută ceva oarecum ce mai zgîndăresc şi eu net-ul.
EL e mai mereu cu mine şi-I de acord şi cu această schimbare, că nu prea ştiu cum să mai scriu folositor să fiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu