duminică, 10 iunie 2012

1529.Au mobilizat dreptatea să se afirme

  Lipsindu-ne Baza Sa sîntem nesiguri, nesinceri, nedrepţi şi imorali. Ce mai în colo şi în coace nu facem nici cît o ceapă degerată în faţa SA, aşa de necorespunzători sîntem. Să ne îndreptăm cum ni se cere şi toate îndreptările cucerite cu mari sacrificii umane să nu le mai cedăm niciodată. Astfel la revoluţia framceză s-au zis şi urmat sloganuri  năpraznice care au mobilizat dreptatea să se afirme atunci. Curmînd nedreptatea acelor timpuri acolo. În alte împrejurări amintirea acelor chemări drastice, o fost trunchiată ca să nu mai iasă nimic corect şi adevărat. şi nedreptatea să persiste şi triunfe în lume pînă azi.
   De regulă scepticii îs mai eleganţi şi mai atrăgători decît fanaticii. Dar cu aceştia din urmă se reuşesc marile schimbări necesate la un moment dat de cumpănă a istoriei. Şi tot cu aceştia faci intreprinderi anevoiase şi greu acceptate de restul. Ce nu se prind să puie osul la bătaie, ci la nelegiuiri şi şmecherii prosteşti ce destabilizează lumea.
   EL face să răsară soarele peste buni şi răi, doar un timp cu răbdare, dar nu la nesfîrşit, că-i părăseşte pe răi şi-o încurcă şi dispar. Nu deodată că le mai dă şanse de îndreptare, după ce-i atenţionează şi de vede că nu-i chip cu ei, dispar fără urmă. Aşa azi aşa mîine pînă se va clădi o nouă lume în timp cu răbdarea SA. EL se va mai implica încă între noi un timp cînd va vrea, să ne mai îndrumeze cu simplitate clară.
   Nu ştim nimic în privinţa SA şi nici nu-L vrem printre noi, că ne-ar îndrepta forţat şi nu se vrea încă. Nu ştim ce pierdem şi ce am cîştiga cu EL alăturea. În primul rînd siguranţă şi lipsa suferinţei şi o existenţă prelungită şi în continuă înnoire a cunoaşterii în toate domeniile vieţii şi nu numai. Noi nici pe noi şi natura înconjurătoare nu le cunoaştem deplin şi facem greşeli unele ireparabile şi dăunătoare nouă şi mediului.
   Ne încredem doar pe hîrtie în EL şi în înfăptuirea binelui între noi oamenii, că în realitate nu vrem să abdicăm de la nedreptatea atotcuprinzătoare. Într-adevăr ni-s necesare liniştea şi pacea, ceea ce răii nu au, dar binele şi moralitatea tot la fel de greu o avem.
   Aşa de nedrepţi şi înstrăinaţi de EL sîntem că nu vedem ce-i necesar nici nouă cu toată cultura şi cartea agonisită-n viaţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu