1496.Nici EL nu vrea să ni le vadă

   Omenescul din noi e vînat cînd vrei să te afirmi, te lovesc pe la spate, oarecum în orice societate. Nedrepţii ceilalţi nu-ţi dau voie să te ridici prin forţe proprii, zic că eşti ca ei şi cum de te poţi afirma şi ei nu? Nu-ţi vor recunoaşte meritele, chiar de se folosesc de ele, pe la spate din invidie te vor săpa, cu de-ale omenscului scăpări ca fiecare.
   Şi-şi zic oamenii obişnuiţi : uite că şi celebrităţile astea, îs ca fiecare de normali şi poate şi mai în greşeli şi imoralitate. Că de sîntem cineva şi-o facem de oaie şi mai şi ca un orecare cu frică de Dumnezeu. Că de i se dă talent omului, adică-i pune Dumnezeu mîna în cap, dă-i nas lui Ivan că el se suie pe divan. Normal fiind în graţiile Divine c-o îndemînare, mulţumeşte-I şi fii cu bun-simţ în continuare, nu-ţi depăşi omenescul.
  EL are de la celebrităţi aceleaşi cerinţe ca de la fiecare, e om normal şi nu-i cere luna de pe cer. Că-i  talentat faţă de normalul celorlanţi, fie, în faţa SA nu e decît un om cu felul său de a fi şi să se comporte îndreptat. Cum ne cere de la fiecare, moralizat între oameni şi cu binele în faţă către ceilalţi. Deci normal, normal. În faţa SA şi ce-i mai deosebiţi oameni sînt egali tuturora. Şi chiar de se cred superiori atunci EL nici nu-i ia în considerare şi-i tratează cu neatenţie şi chiar părăsindu-i la greu. Pentru a nu sări pîrleazul în faţa SA, ne fiind mai importanţi. 
  Da aşa-i de cînd lumea  imoralitatea şi nedreptatea-s între oameni statutare şi de  îndreptare şi de EL ştire ioc, pardon. Puţini din noi cu bun simţ şi cu simţul valorii, moderaţi îi apreciază corect pe creatorii de capodopere în orice domeniu. Şi le trec cu vederea năzbîtiile chiar şi mai de ne iertat, oameni sîntem doar şi nici EL nu vrea să ni le vadă chiar pe toate. C-ar fi  nevoie mare şi aşa-i năvală la prăsirile SALE că nu-L ascultăm decît cu urechile şi-n colo delăsare şi ignoranţă păguboasă nouă şi LUI.
   Şi de regulă trebuie fiecare apreciat cu ceea cei mai deosebit în bine, frumos şi util nouă tuturor. Că ce mare ispravă aflăm, că viaţa cutăru-i ins e mai jos situată decît realizarea sa admirată în cor. Că nu nicmicnicia omului e de luat în calcul, ci ridicarea din cenuşiul şi ticăloşia lumescului nedrept dominîndu-le firesc. Cu folos pentru toţi chiar şi a acelora incapabili de adevăr şi dreptate curată, ne fandosită de rele şi urîte vreri.