S-o împămîntenit obiceiul fricii în raport cu Divinitatea şi cînd îi întoarcem spatele, tot aşa, ne cocoşează dar nu ne îndreptăm. Îi dăm înainte cu ce nu doreşte EL de la noi, de cînd sîntem tot aşa în derută, de nu mai ştie cum să ne mai ia, şi noi de EL la fel, înstrăinîndu-ne. Se cere smerenie dar omul nu ştie de ce-i necesară. neştiindu-L corect, îL evită şi-i pune pe alţii de "profesie" nedrepţi în faţa SA, dar cu şcoală de religii nedrepte şi-s datori ca la stat să-i dea înainte merge nu merge, banul să iasă. Şeful e inabordabil de mase să-L ştie corect şi nu le poate comenta măcar nu încă critica deciziile nedrepte religioşilor ce-s în faţă cu fală falsă şi demers nedrept.
Nu-s responsabili, ei se fac că-L abordează şi nu le iese că-s nedrepţi, şi EL nu-i bagă-n seamă. Şi iese un talbeş-balmeş şi toată lumea pierde de mult timp tot aşa. S-o obişnuit lumea cu neputinţa în faţa SA, nici nu-i mai interesează defel. E prea departe Divinitatea de priceperea noastră, cu aşa nedrepţi în funcţii plătiţi parţial de stat, ce se cred responsabili, dar nu-s nici pe ei nu-s în stare să se ferească de necazuri din cauză că nu-L ştiu corect şi nici nu pot, îs înstrăinaţi cu toţii de Lumea LUI.
Se dă vina pe taine şi iar taine, şi-ţi închid gura nedrepţii, neputincioşii cu duiumul în faţa SA, dar nu din vina tainelor ci din vina lor că-s imorali, nedrepţi şi nu-L ştiu corect. Şi mai mult ar trebui să-L respecte, dar nu-s în stare, că EL e deosebit de priceput la oamenii nedrepţii care se dau rotunzi şi fudui, ce EL nu-i admite şi-i ţine la distanţă. Atunci ce rost au aceşti religioşi şi religiile lor în societate, ne încurcă. Să se schimbe în bine şi să-L respecte ştiindu-L cel mai bine cum se cade la o adică, să le vie mintea la cap primii nu ultimii, că nu avem nevoie de ei aşa, nici EL.
Trebuie să ne căznim să ne purtăm corect faţă de EL, să învăţăm, şi să ne moralizăm cum trebuie în bine şi util tuturora. Şi astfel să ne vedem de treabă, ştiindu-L bine cît ne permite. Şi între noi şi EL cu Lumea LUI să fie puşi responsabili recunoscuţi de ambele tabere, ca cei mai cei în bine şi moralitate respectîndu-L şi să-şi facă datoria corect. Şi să avem linişte şi să ştim ce-i în dreptul nostru ferm şi clar şi-n timp. Să înceteze bîjbîiala nedreaptă de cînd lumea asta tot aşa orbecăim ziua în amiaza mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu