1329.Haiku-ul

   După ce te găseşte că-I eşti potrivit după criterii doar de EL ştiute, trebuie să te încumeţi a-L căuta cum trebuie şi aflîndu-L ve-i altfel exista.
   Răul şi binele-s de sorginte Divină, date nouă spre încercare şi cunoaştere deplină, de rău să nu ne mai atingem orice ar fi, iar binele să-l îmbrăţişăm cît vom exista. În faţa răului ne oprim ca-n faţa unui zid impenetrabil, nu-L putem cunoaşte ci doar înfăptui contra altora ori chiar nouă. E un mister Divin să ne-ncerce de ţinem la o nedreptate oriunde prezentată dar hîdă-n conţinut.
   Sinceritatea ţi-i de folos doar în faţa SA, în legătura ce-o ai cu Divinitatea, altfel ţi-i de prisos, nici în morală nu-i cum trebuie. Acolo-s de folos regulile straşnic învechite de cînd lumea dar de neclintit orice ar fi, că-s de ne tăgăduit în orice societate ci doar de respectat întocmai cît mai corect înspre bine şi util.
   Haiku-ul cu filosoful nipon peregrinînd prin natură dă de-o ramută lipsită de podoaba specifică verdelui naturii şi-i cere să-i zică ceva despre EL şi pe loc înfloreşte stearpa creangă. Ce să comentez, doar de bine să le fie, de-ar fi aşa, dar nu-i, i-o scuturat amarnic nu de mult deorece nu-L prea ştiu corect. Poate unii răzleţi-ţi dar grosul şi cine trebuie nu-L ştiu şi poate nici morali după vrerea SA nu-s, ei şi EL ştiu care-i adevărul. Eu mă iau după ce mai ştiu din sursele mass media şi alte informaţii în circulaţie şi pe aici, astfel zic că-s cam departe de ceea ce vrea EL de la ei.
   Să ne împăcăm cu sinele nostru, inconştientul ce-ţi scoate ochii cu toate năzbîtiile tale în timp, ce-s de îndreptat, moralizîndu-te drept. Şi cîte şi mai cîte înspre bine numai, chiar de-i greu şi implică muncă şi voinţă. O meditaţie din cînd în cînd îi necesară spre aşezarea ta să ştii cum stai, ce ai făcut bine dar şi răul ce-i bine să-l îndrepţi, moralizîndu-te.
    Dispariţia din lumea viilor, e o părăsire a tot ce ştiiai, corpul îşi încheie socotelile cu mediul înconjurător şi apropiaţii toţi vii rămîn undeva. Şi tu nici fizic nu mai eşti, ci te aduni cumva în ceva ce n-ai mai fost, o existenţă nouă imaterială dar eşti, cei vii nu te mai ştiu şi tu-i uiţi oarecum preocupîndu-te de ceva ce-i. În curs de acomodare, încă eşti străin şi-ţi mai trebuie sprijin dintre vii şi-i soliciţi, că n-ai fost în faţa SA cum se cerea.