joi, 19 aprilie 2012

1311.Nea Măndică

   Statul dumnezeu, o himeră, o prostie ce ne costă grozăvii pe propria piele, că EL nu acceptă deviaţii de la bunul-simţ ordinar nicăieri în lume şi încă să nu-L şi ştim corect. După Emile Durkheim, luîndu-se am plătit toţi nepricepuţii lumii la o adică. Nici acuma nu sîntem mai breji! Dezmeticiţi-vă nedrepţilor la hurtă! Aflaţi-L corect şi îndreptaţi moraliceşte peste toate societăţile!
   E bine să fim limitaţi cît de cît, chiar de părem obraznici în faţa lumii, în faţa SA, neştiindu-ne nimeni decît EL, sincer să-L respectăm. Astfel orice fel de om am fi şi orice demnitate ori nu am avea, vom fi feriţi de necazuri şi ce-i din preajmă şi de-aiurea.
   Carol Mălinescu, la Radio, adineauri despre lumina de paşti, de cîte feluri e. Iniţial zice de două, cum crede şi nea Măndică vecinul său, Divină de la Ierusalim ce în mod miraculos se aprinde şi nu frige atunci ci doar aprinde lumînările dornicilor de EA şi obişnuită de la bisericile creştine din întreaga lume. Ei aici e aici, CM greşeşte, nici nu are informaţia corectă, doar o intuim unii şi alţii, ca şi nea Măndică care deja ştie, în curînd va afla şi lumea că numai Cea divină e adevărată.
    Deci luminile din bisericile creştine aprinse de slujitorii lor îs nedrepte ca şi ei în faţa LUI, că nu-L respectă ci-L dosesc după necuraţii lor morţi străvechi, închipuiţi deosebiţi, ce-i covîrşesc cu ploconeli aiurite ca şi ei. În timp se va putea deosebi de fiecare, EL ne va înlesni aceasta, cînd va fi timpul SĂU pe aproape. După care va fi altfel în lume.
    Se zice că încă nimic nu-L chezăşuiesc pe Dumnezeu, aiureli, toate-L prevestesc  şi-L confirmă de vrei a şti, de nu, nedrept eşti şi părăsit suferi, ducînd o viaţă degeaba şi-n nevoi. Nedrepţii nu-L doresc de asta au şi înfiinţat cretinătatea de religie creştină-cretină. Dosindu-L pe Adevărat şi ploconindu-se la toţii morţii, necuraţii lor, ca şi ei spurcaţi fiind.
   Şi părăsită-i lumea nedreaptă şi nevoile-s peste tot unde te întorci. Nevoie de EL E pretutindeni dar nu se ştie în primul rînd şi de unii năzuroşi nici nu se vrea. Pentru că morala-i grea povară pentru nedrepţi şi EL nu prea iartă nedreptăţile şi-iI şi ţinere de minte straşnică  şi gelos şi drept şi bun cu cine merită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu