Să contezi pe îndreptarea de ultim moment care ţi-o oferă viaţa, e un risc uriaş, şi-L nemulţumeşti. E nevoie de a-L lua în considerare din timp şi îndreptat şi moralizat cum se vrea SUS să-ţi duci viaţa schimbat înspre bine şi util. Da sînt cazuri de asemenea salvări de ultim moment, aparent totuşi : Brîncoveanu şi fii săi şi alţii atunci şi-au dat viaţa pentru ceea ce n-au fost întreaga viaţă. Decît nişte ordinari nedrepţi în viaţa lor, şi-n faţa SA la fel de nedrepţi au sfîrşit, atunci care-i cîştigul?
Aiureli de bîlbîiţi nedrepţi ce nu ştim ce-i cu noi, asta sîntem pe Pămîntul SĂU, de nu ne îndreptăm din timp. Adică cînd ni se sugerează de SUS şi simţim ca ceva mai altfel, e un semnal de dezmeticire în viaţă şi să te schimbi înspre bine cu bun-simţ şi ştiindu-L cît mai corect. Că-L vei urma respectîndu-L, asta se va vedea în timp, de te învredniceşti, de nu-i bine cît poţi, dar îndărăt să nu mai dai. Le-o dat şi anul acesta lumină în mare bucurie şi lor nedrepţilor SĂI şi ai noştri, de ce ?
Simplu, dar şi cu trimiteri viitoare, încă o dată pe an ni se va mai da acea lumină cînd îI vom fi corecţi LUI şi moralizaţi cum ne doreşte. Deci de două ori pe an, o dată primăvara cînd va stabili EL nouă şi a doua în iarna cam cînd va dori EL şi ne va transmite atunci. Iar de-om fi şi mai şi în faţa SA vom primi de patru ori pe an lumină de la EL în fiecare anotimp şi unde, cum ne va stabili EL şi Lumea LUI nouă.
Constrîngerile, în urma părăsirii SALE, le simţim diferit fiecare după cum i se cuvine fiecăruia, nu avem de ales, asta e ceea ce ni s-o hotărît şi asta urmăm, vrem nu vrem. Da se pot şi altfel dar nu-i corect şi întinzi coarda răbdării SALE şi-o poţi încurca. După atîta amar de vreme de înţelegere a situaţiei tale înspre potolire şi îndreptare, să nu care cumva să verşi doniţa plină, dînd cu piciorul în realizarea ta, ce-o aşteaptă EL de la fiecare.
Bilanţuri de pe urma situaţiei de schimbare se pot trage şi constata îmbunătăţirile în ce constau faţă de vremea dinaintea forţării de a-L urma, cum ţi se potrivea ţie. Bucurie c-ai reuşit cu chiu cu vai, dar ai făcut paşii necesari, mai împins, mai din inerţia situaţiei şi cîte şi mai cîte ce le-ai trăit învăţînd.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu