2302.Cred că nu și nici nu ne pasă, ci continuăm

  Conștienți oare sîntem mereu că datorită nevredniciei noastre, plătim, părăsiți fiind. De EL că-I greșim? Cred că nu și nici nu ne pasă, ci continuăm mereu așa în necunoscuta cale, greșindu-I LUI și nouă și celorlalți. De am cere ajutor să fim grațiați de așa nevoi, mulțumindu-I cînd scăpăm și căutînd îndreptarea. Fie cum o fi, doar dorind să ne schimbăm și altă viață vom descoperi. Nu tare departe de cea mai dinainte, rea și urîtă în care am trîndăvit plătind.
   De nu ne dezmeticim la timp, ni se dă teama, ce-i molipsitoare la toți ai noștri. Cu frica-n sîn e grea viața, și nu e trai, ci teroare că nu putem fi de treabă, ci strîmbi. Din calea SA și a îndreptării celei necesare nouă și celorlalți, adevărate, curate.
  Privirea curată ca și firea, ființa și toate cele ce ne privesc, ne dosint decît de agresivitatea. Nedreptății mereu cotropitoare, căutînd a ne feri, cuminți să fim rămași neobservați. De s-ar putea întreaga viață, cum se vrea în bine și util vedea de pe Pămînt și de Undeva.