2458.Ne cusută cu ață albă, ci demnă de oameni

  Libertate-i scumpă și greu de păstrat, mulți nici nu-i știu gustul. Să le-o restituim cît putem de grabnic integrală și ne cusută cu ață albă, ci demnă de oameni demni. În CER libertatea-i necunoscută de pe Pămînt, că sînt interpretări, or fi, dar îs eronate. Nu știm ce-i cu noi bine, nu cu ai CER-ului viață, și nici nu avem așa năzuințe. Ci întîi să ne vedem de ale noastre oale sparte, să le cîrpim, că societatea-i beteagă rău de tot.
  Putem plînge cît vrem, zic unii că și cei mai crînceni plîng la o adică. Cînd li se frînge inima, emoția de ne stăpînit, așa-i omul și așa trebuie să fie. Nu împietrit în fărădelegea  nedrepte-i societăți, ci s-o îndrepte prin el însuși. Cu tărie înfiripînd dreptatea, ce nu-i între noi, să ne învețe de simte bine, cum e să fim corecți. Între noi toți, luptînd cu sinele și ceilalți să afle omenia, spurcată rău de urîțenia rea.
  Nu lipsiți de cuvinte, muți de neputință să ne zbatem, ci printre sughițuri și luptă. Culegînd roadele milei de noi înșine, cum am ajuns, terfeliți de îmbuibata teroare. A lumescului ce nu cunoaște dreptatea și binele între oameni, ci șmecheria hîdă. Lăfăiala în uzur pe pielea altuia, prostiți de multă nedreptate și crîncenă ură.