2416.E o luptă de care pe care și nu mereu putem

  De încredere e iară nevoi mare între noi oamenii, cu greu, cu foarte greu ne dăm la cale. Și cînd prindem gustul că alta e, bucuria mare, cu efort puțin, ne bucurăm și mai mult. Decît nu permanenta grijă de a nu fi înșelați, fraieriți și greu reușim. E o luptă de care pe care și nu mereu putem, dar nu ne lăsăm. Dar minte nu avem, i-a încercați să nu vă mai pese, făceți totul ca să meargă ca de la sine.
  Sigur veți avea surpriza lucrului mai bine făcut, decît atunci cînd îl urmăream cu atenție. E vorba de încrederea acordată altora ce ni se întoarce nouă cu brio, în bine. De asemenea și ceea ce ni se transmite verbal nu ascultăm, nu ne interesează. Chiar de cele transmise nouă, ulterior ni se vor dovedi folositoare, nu le mai știm. Le-am auzit dar nu le-am înmagazinat în minte, le-am uitat instantaneu.
  Degeaba-și răcea acela gura cu noi, nu vrem nimica, ci strictul nostru interes. Cu ochii noștri de melc și urechile astupate de nimicurile propriei vieți. Nu putem stabili legături, comunicarea ni-i întreruptă, bruiată. Oricum nici noi la rîndu-ne de avem ceva interesant de transmis, nu vom reuși. Tot la pereți vom vorbi, intransmisibile rămîn toate. Nu știu dacă acestea ce vă transmit în scris acuma, au vreun ecou?