2386.De cîte necazuri, ce cuprind pe oamenii părăsiți

  În loc să ne îndreptăm cum ne cere EL și să-L știm cu adevărat Cine E. Ne dorim așa de la sine să fim ocrotiți, noi și familia, nația, țara de cîte necazuri. Ce cuprind pe oamenii părăsiți de EL, cînd nu-I mai poate răbda, EL, Îndelungrăbdătorul. Că de am fi noi prin absurd, cu puterea Sa, ne-am pedepsi copămîntenii, de ar vedea ei asprime. Nu așa cînd și cînd, după perioade de îngăduință peste poate, că sîntem nedrepți din cale-afară.
  Și merităm pedepsiți cam mereu cu așa fărădelege în viață, răi și urîți în comportări. Nu toți bineînțeles, că-s excepțiile, ce întăresc regula că sîntem nedrepți. Excepții ce ne arată că oamenii pot fi și cumsecade, unii din fire-s așa, dar și restul. De își impun cu voință moralizarea, binele între oameni, vor reuși, nu deodată. Dar în timp, cu răbdare și voință multă, cumpătați și preocupați.
   Că și din poporul evreu, greu încercat de EL, nerespectîndu-I dorințele explicite. Ca și acuma, oarecum struniți și în alertă mai mereu, neînțelegîndu-L, cu toate, că-s destul de deschiși la minte. Se vede treaba că EL le oprește priceperea de a-și pricepe situația, tocmai a lor?! Și nu de ieri de azi, ci de mii de ani și așa-i și acuma! Încăpățînați în fața lumii și mai ales a LUI.