2402.Dăunătoare bunului-simț și bunătății umane

  Și cînd e scadența și acelora ce au dorit mai mult decît le era plapuma. Noi cei normali nu putem să-i însoțim în cîte au de tras, ca să-și ispășească greșelile. În cîte încîlcite combinații dăunătoare bunului-simț și bunătății umane, s-au vîrît. Compromițîndu-și onoarea, pentru ceva trecător, nedemn de oameni, părăsiți au de plătit.
  Și noi normalii nu putem nu avem voie să-i asistăm, că-s domenii urîte, rele. Și unde fărădelegea-i lege, nedreptatea conduce urîțîrea omului. Piederea umanității date dintru început cu speranțe de mai bine-util și chiar frumos. Doar să ne învrednicim, ridicîndu-ne de oriunde înspre un țel adevărat, cum putem cum nu putem.
  Pentru a nu mai fi în cădere liberă, de la statutul de om, la cel de semianimal. Îndobitocirea, înstrăinarea de ceea ce am fost dați pe acest Pămînt. Din mîini Divine spre un cadru de făcut pe Pămînt, urmîndu-ne calea de înălțare. Continuu, cu acumulările necesare binelui din noi, utilului și frumosului. Aflîndu-ne și spiritual devenirea înspre un țel încă ne știut, ne visat încă.