Urmezi

   NS : "Totul se plăteşte", da corect, chiar de-L urmezi, e şi mai abitir pusă problema corectitudinei faţă de Tot şi-n faţa oamenilor de asemenea, cum s-ar zice eşti cunoscător, ai ceva, ceva , chiar de înveţi tot ceva ştii şi aplică corect, negociază un traseu fără zăbavă şi ridicări din umeri să nu ai, atent şi cooperează înspre bine, frumos şi util ţie şi altora, şi caută îndreptarea permanent.
   De omiţi ceva, revin-o în traseu, nu te abate, vei reuşi, "e simplu : "dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ţi fie teamă de moarte"(N.Steinhardt - NS). E o vorbă tare acolo nimic de zis, doar să te temi de Divinitatea şi de-L respecţi nici cu EL nu-i bai, ferm să fii în tine, drept, corect cu simţirea ta, pentru că-I drept şi ascultă toate opiniile corecte, umane, drepte, chiar naive, dar bune, adevărate. Nepriceperile în timp să le rezolvi, Îţi dă răgazul necesar şi cu dorinţă vei izbîndi să-L urmezi.

Cuminţenie

   "Dacă dragostea de aproapele nostru ne este imposibilă în esenţa ei, măcar sub forma amabilităţii o putem manifesta relaţional"(N.Steinhardt). E ceva să ne putem comporta amabil, binevoitor cu respect faţă de toţi oamenii, să ne reţinem a fi bădărani, prost crescuţi ci să ne îndeplinim facerea că sîntem oameni şi să ne purtăm omeneşte, domneşte, civilizat chiar de nu ni se răspunde pe măsură, să ne învăţăm a nu aştepta de la nimeni nimic cuviincios, doar să ne mulţumim singuri cu ce facem bine, frumos şi util altora şi nouă.
   Vaccinarea acesta împotriva aşteptatelor mulţumiri să o faceţi cît mai repede, pentru că vă otrăveşte îndreptarea ce o construiţi în voi, încet, încet şi să treceţi mai departe fără supărare, ori încruntare ci cu un fel de automulţumire, cuminţenie,  ţie ţi-ai făcut bine aşa că fii cum trebuie moral, potolit şi căutînd să nu te autonemulţumeşti. Firescul din noi să se-ntoarcă acolo unde-i este locul la noi Românii dintotdeauna, dar cam uitat de un timp.

Sinchisim

   Cînd eşti moralizat oarecum, luptîndu-te încă cu sinele tău şi alte piedici inerente îndreptării să nu te crezi  super-om, îndreptăţit să-i priveşti de sus pe ceilalţi încă nedrepţi, cu trăiri fireşti cum le-ai avut şi tu nu demult, ci să-ţi vezi de ale tale potolit cum ţi-i vrerea şi să nu strici ce greu ai construit în tine încă fragil şi needificat cum doreşti, îndreaptă-te cît mai mult de doreşti dar nu-i nedreptăţi pe alţii, devenind antipatic lor, greşind şi-n faţa SA.
   N.Seinhardt : "Măcar atîta drept avem pe acest pămînt, să nu ne sinchisim, cînd sîntem fericiţi, de părerea celorlalţi". Totuşi cred, cel puţin eu, cînd eram fericit de cooptarea mea de către EL pentru a-L urma, cu ani în urmă, le explicam la mulţi bucuria mea şi cauza, unii se mirau, alţii nu prea bine mă priveau, întorcîndu-mi chiar spatele, asta era, dar şi acum îmi e greu uneori de-s provorat să nu-mi exprim bucuria aflării SALE şi cum caut să-L urmez cum mă pricep mai bine şi-i îndrum şi pe alţii de vor, ori sînt nedumeriţi şi-n suferinţă.

Echilibru

   Cînd îL urmezi după trezirea ta, înfrînarea deplină, curăţirea de toate cele lumeşti, ruperea încet încet complet de ale lumii trăiri cu metehne proprii ce le filtrezi cum e îndrumarea ce o primeşti, urmînd-o cum te pricepi mai bine, tot mai bine în timp, evoluînd în parametri noi, spiritualiceşte, de neînţeles în lume, respectîndu-L, căznidu-te şi aflînd o cale de urmat ce crezi că-i bună şi ţi se potriveşte după îndelungate negocieri cu sinea ta îndărătnică, neputincioasă uneori, dar asta e, trebuie şi lupţi încet, încet reuşeşti.
   Să te desprinzi de firescul lumesc ştiut din viaţă, acum urmînd o altă viaţă oarecum, trăieşti dar te tot îndepărtezi de ale firescului uman normal, de eşti în zări pustii, departe de oameni, evitîndu-i cum poţi, e mai simplă existenţa cred, rezumîndu-se la puţinătatea nevoilor fireşti, luptîndu-te să exişti şi Divinitatea ţi-I alături, ce-I un sprijin covîrşitor ce aproape cred te face tot mai imaterial în timp, nu ştiu cum, dar cred.
   Rene Guenon : "Oamenii ajunşi la stadii înaintate ale spiritualităţii şi iniţierii nu ne sînt cunoscuţi, ca şi cum n-ar fi, pentru că sînt cu desăvîrşire detaşati de lume, de problemele ei şi de noi".
   De eşti printre oameni, continui schimbarea dar totuşi ne renunţînd la omenescul fel de a fi cumva, în continuă schimbare dar mai puţin vizibilă exterior, aşa s-a putut să nu arăţi prea nefiresc, totuşi eşti între oameni normali, cu ale lor trăiri, dar tu urmîndu-ţi drumul oarecum mai retras, nu mai eşti ce-ai fost şi te tot distanţezi, tu simţi cîte ceva de te uiţi în urmă, e ceva, şi cauţi să nu-I greşeşti acomodîndu-te din mers cum vrea EL, negociind cum poţi să nu strici un echlibru ce se creează-n jurul tău, încet, încet.

Descătuşarea

   Cunoscînd realitatea, adevărul, în primul rînd cunoscîndu-ne pe noi înşine, acest lucru se obţine greu, prin autosupunere,  înfrînăre, reţinere, altfel ne luate-n calcul, neobservate, deci autoeducaţia ta înaintea altor cunoaşteri, adevăruri exterioare ţie, pentru a-ţi fi tu ţie etalon de îndreptare şi  adevăr, şi ulterior poţi răzbi să cunoşti şi alte realităţi străine fiinţei tale, fireşti adevăruri ce te pot schimba, dar fii atent, un timp măcar să nu te apropii de influieţele negative ce te-ar întoarce din îndrepare.
   Ce-i încă poate ne edificată în tine, ratînd ţelul tău moral, adevărul tău,  înfăptuit atît de greu, a doua oară e şi mai şi. Şi devii ezitant, nesigur pe tine, se poate lupta cu tine însuşi, cu sinele tău năbădăios să continue toată viaţa fără să obţii cine ştie ce rezultate de imunizare în faţa ispitelor de tot felul, aşa că mai bine evită-le, chiar izoleză-te un timp de nu poţi altfel.
   Pînă te obişnuieşti cu-n fel de a fi nou ţie şi greu, greu posibil, după N. Steinhardt : "adevărul ne face liberi şi-n acelaşi timp ne descătuşează nu numai din robia păcatului, ci şi din jugul (care nu-i uşor) şi de povara (care nu-i bună) a fleacurilor, susceptibilităţilor, împunsăturilor amorului propriu".

Ruptă pisica

   Odată ce ţi-ai pus în gînd ceva, trebuie să te convingi înainte de a te apuca să-l înfăptuieşti, dacă-i bine de realizat, dacă respectă morala, bunul simţ, convieţuirea paşnică între oameni, de nu-L superi pe EL, Divinitatea, cu gîndul tău, întreabă-L, chiar de nu eşti în relaţii corecte cu EL, întreabă-L îţi va răspunde, cine ştie poate vrei să te-ndrepţi cîndva, de nu-ţi convine o întrebare adresată LUI, se poate ca prin realizarea dorită de tine să-L superi şi te va atenţiona mai întîi şi de nu te opreşti te va pedepsi amarnic şi vei suferi tu şi ai tăi  
   EL nu mai doreşte înstrăinarea noastră de EL şi Lumea SA, prin imoralitate în primul rînd şi de se poate să-L ştim corect şi de ne încumetăm să-L şi respectăm cum doreşte, e mai greu, dar nu imposibil ; deci moralizarea ta şi a familiei tale, apropiaţilor şi a societăţii în ansamblu, ştiu nu-i uşor nu se face de azi pe mîine, dar trebuie odată ruptă pisica şi să ne croim un drum adevărat prin viaţă, în gîdire, vorbe şi fapte ce respectă bunacuviinţă strămoşească, ce era odată de ne clintit pe meleagurile noastre, trebuie grabnic şi temeinic să se-ntoarcă, altfel o încurcăm eletric.
  Dar să revenim la oile noastre : de doreşti ceva corect, trebuie să te căzneşti cum poţi cum nu poţi să răzbeşti în direcţia bună, adevărată, morală, ce nu supără pe nimeni, aici e aici, de te consulţi cu Divinitatea şi-I de acord, sigur nu ai opoziţie de nicăieri pe Pămînt, El, E Totul şi de-L respecţi nu ai probleme orice ar fi, de nu, s-ar putea să-ţi rupi capul şi tu ai vrut-o!

Comportăm

   Deci numai cînd sîntem liberi de toate cele lumeşti, îndreptaţi, cu bun-simţ, moralizaţi şi cu dorinţa vădită spre cunoaşterea datoriei faţă de Univers, a lumii umane, a naturii planetei SALE Pămîntul, numai atunci spiritul Divinităţii suflă spre noi pentru a-L cunoaşte cum E normal, pentru că atîta vreme nu ne-am preocupat îndeajuns, ne trezindu-ne ori nu suficient, complăcîndu-ne în neştirea nedreaptă, greşindu-ne nouă şi LUI, de multe ori soldîndu-se cu atenţionări, chiar pedepse şi alte piedici nepricepute în timp pentru că nu meritam.
   Datoria umanităţii faţă de Divinitate nu e negociabilă, nu avem ce negocia, asta E şi îI sîntem datori cum putem mai bine, frumos şi util, nu ne sileşte, nu ne limitează decît cînd e în primejdie atigerea unor limite nepermise şi necunoecute nouă, limite ce-s consfinţite în programul Divin ce nu-l ştim, E aL SĂU şi Lumii SALE.  Mai avem încă multe de aflat dar să ne-ndreptăm mai întîi.
   Ne-a dat în dar viaţa, condiţii de rodire şi realizari diverse şi existăm pe planeta SA Pămîntul cu de toate, "toate îmi sînt îngăduite , dar nu toate îmi sînt de folos"(N.Steinhardt), multe încă neştiute, nici nu ne gospodărim prea bine avutul închiriat nouă încă de la Facere, cînd plecăm, murim nu luăm nimic cu noi, rămînînd în urmă nepriceperea, urîţenia, răutatea faptelor noastre moştenire Pămîntului, ce să le-ndrepte cine?
   Din rău în mai rău ne comportăm, da, cînd murim luăm de avem binele sub toate formele pe care l-am făcut şi vorbit în lume şi credinţa care ne salvează de la alte necunoscute nouă aici. De asemenea de ne facem datoria cît vieţuim va rămîne în urma noastră rodirea, frumosul şi utilul altora ce ne vor mulţumi înălţîndu-ne dincolo, cred.

EL

   EL, Creatorul, Dinitatea ne-a tot dat semne ale prezenţei SALE în istoria umanităţii de pe planeta Pămîntul SĂU, încă de la Farece, întîi mai dese cînd eram începători în ale trăirilor, vieţuirii şi-n timp din ce în ce mai rar cu prezenţa SA, pentru a nu ne încurca oarecum, lăsîndu-ne a ne dezvolta demostrînd de ce sîntem în stare în faţa noastră şi a Lumii LUI ce ne-a supraveghiat continuu, nelăsîndu-ne a ne abate prea mult de la un proiect programat SUS înainte de Facere, semnele SALE îs permanente între noi dintotdeauna, de le cunoaştem.
   Intervenţie mai recentă, cea din 1935 din România, Divinitatea atrăgîndu-ne atenţia că-I greşim amarnic comportîndu-ne imoral şi cam fără a-L lua în seamă şi că-i timpul să ne îndreptăm moral în sînul familiilor noastre, ulterior în societate, în lume şi după aia încercînd să ne acomodăm corect prin intermediul religiilor lumii şi cu spiritualitatea SA. Se apropie o venire a Lumii SALE pe Pămînt să ne evaluieze, să ne cunoaştem reciproc pe faţă, civilizaţia maya transmitea că-n jurul datei de 21.12.2012. se va produce "coborîrea din CER a LUI Balon Yakte" divinitate zeu maya al războiului şi creaţiei, vom vedea, dar îndreptarea? Ori nu-L aşteptăm?

Costă

   Trebuie să fim permanent capabili a ne face cunoscut binele, frumosul şi utilul ce sîntem nevoiţi al înfăptui, zice şi gîndi lumii spre concretizarea îndreptării prin morală a omenirii actuale-n dezordine cuprinsă şi-n derută nedreaptă ce o îndepărtează mereu de dorinţa Divinităţii transmisă ferm în 1935, şi urmată de o catastrofă uriaşă de trezire cam ultimativă cumva, dar încă nepricepută corect nici acuma după atîta  amar de vreme în care I-am înşelat aşteptările.
   N.Steinhardt : "Nu e numai războiul tuturor împotriva tuturor, ci şi o certificare generală şi reciprocă a stării de nebunie. Peste puţin timp înţelegi că nimeni nu e nebun, şi mai bine, că toată lumea e niţel nebună. Aparatul nostru de emisie-recepţie e acordat îndeobşte pe o singură lungime de undă şi ni se pare - iluzie audiovizuală - că orice altă lungime e aberantă. Din obiceiul, mania, capriciul sau preferinţa sa, face fiecare o regulă principală pe care o socoteşte universal valabilă". Imoralitatea ce ne costă încă pînă ne vom îndrepta, în faţa SA.

Oricine

   Unii nu vor să-L ştie măcar, îL reneagă încă după facerea lumii, aceştia neputînd să-L ştie, aşa-s programaţi, Divinitatea asumîndu-şi acest risc construit atunci, ştiind că-s destui corecţi, care la momentul adevărului ce va veni curînd, împreună cu EL îi vor covîrşi pe nedrepţi schimbîndu-i în binele frumosul şi utilul lor şi al tuturora.
   Pentru că se ştia şi se ştie în lume de existenţa Divinităţii, dar inexplicabil mai mult nu-i de aflat, e ţinut secret de SUS pînă jos, Charles Alexis Clerel de Tocqueville : "nu-i nevoie ca Dumnezeu să vorbească el însuşi pentru ca să descoperim semne sigure ale voinţei sale". N.Steinhardt : "Orice încercare de carteziană plecare de la o presupus posibilă tabula rasa e făţărnicie pentru că nu ne putem preface că nu ştim".
   Ba ne putem preface că nu-L ştim, aşa ni-i dat să fim de neînţeles încă un timp, pentru a se împlini nişte condiţii lumeşti încă nepricepute de noi, de am ajuns în stadiul de dezvoltare programat şi se va putea înţelege mai corespunzător cu noi, oricine din Lumea SA, atunci.

Uliţi

   Viaţa e o aventură neînţeleasă, ce ni se întîmplă de cînd ne naştem pînă murim, cu gîndire de la Divinitate, ne vine foarte foarte greu să ne ştim, să ne înţelegem sinele nostru, totdeauna vom fi luaţi prin surpridere, cîte ni se năzare că vrem, că ne-ar conveni, că ne dorim şi cîte şi mai cîte, de regulă e bine şi liniştitor firii noastre, mai uşor de suportat totul legat de existenţă, acolo unde ne-am născut să vieţuim cu familia dată, să ne zidim noi înşine viaţa de-i posibil pentru a ne încerca maxima posibilă aventură ce o vom cunoaşte cît trăim pe Pămîntul SĂU.
   Andre Breton : "Viaţa e felul în care un ins pare a se fi învoit cu inacceptabila condiţie umană". Inacceptabilă dar alta nu-i altfel, sîntem creaţia SA în condiţiile naturii SALE, de vrem ori nu, şi nici nu-L ştim şi nici nu ne omorîm a-L şti, ne complacem în necunoaşterea programării LUI, la care-I sîntem părtaşi involuntari pentru că nu-L pricepem şi-I refuzăm intervenţiile clare, ultima în 1935 şi culmea la noi în ţară, sîntem căldiceii cum zice NS, nu ne scoate nimeni din ale noastre uliţi uitate de Universul cunoaşterii, ce ne-ar fi astfel la îndemînă.
   N.Steinhardt : "Noi tot zicem : viaţa, viaţa e aşa şi pe dincolo... dar poare că nici nu ştim ce e viaţa adevărată (după cum nu ştim ce e moartea), poate că bîjbîim în zăduful apăsător al penumbrelor unui limbus şi printre confuziile unui vag limbaj... Căldiceii. Din sentinţa lui Arthur Miller reiese de asemeni că fericirea şi liniştea nu le putem crea noi singuri, pe cale materială - şi că ne sînt date de SUS. Încă o dovadă a existenţei lui Dumnezeu".

Fragilitatea

   De cînd sîntem conştienţi de noi şi ştim ce vrem în viaţa aceasta, începem aventura pe Pămîntul SĂU şi-I dăm socoteală vrem nu vrem,  şi ni se scad ori ni se adună la cartea vieţii de SUS, nimic nu-I scapă.
   "Pe veşnicul a fi noi ni-l clădim singuri, iar veşnicia aceasta - Rai ori iad - e funcţie variabilă de ce facem. Picătură cu picătură, zi de zi, clipă de clipă, acţiune după acţiune, gest după gest, făcîndu-l îşi pregăteşte permanentul esse"(N.Steinhardt - NS).
   Cine nu-i mulţumit de viaţa care o duce aici nici dincolo, după moarte, nu va fi, trebuie străduinţă numai aici posibilă de îndreptat cu moralitate familială şi-n societea umană în care eşti, împăcîndu-te după aia şi cu religiile credinţele ce-s în lume, spiritualizîndu-ne în bine, frumos şi util nouă şi altora.
   "Dar senzaţia de fragilitate a vieţilor omeneşti ne dă tîrcoale mai tenace"(NS). E firesc pentru că nu ne respectăm pe noi înşine, neînţelegîndu-ne deloc cum ar fi normal, cu intinctualitatea înăscută nefirească şi un inconştient răzvrătit nouă mai permanent, nerespectîndu-i nici pe alţii prin morala asta simplă cum ni-i dată a o pricepe fiecare cu bun-simţ nu cine ştie ce, dar totuşi cumsecade. De nu, apar atenţionările, pedepsele de trezire la realitatatea SA ce trebuie respectată în dreptul nostru firesc, corect.

Nesocotind

   Viaţa te pune-n faţa unor trăiri bune, frumoase şi utile ţie şi altora, dar şi vezi zbaterile dezamăgirile nefirescul celorlalţi, pentru că tu beneficiezi de imunitate prin credinţa ce o ai şi moralitatea ce o cultivi nu păţeşti mai nimic nedrept vieţii tale şi a lor tăi, restul oamenilor trăind în nedreptatea lumii ce o alcătuiesc îs măcinaţi de neîmpliniri continuu, atenţionări ce nu le pricep şi chiar pedepse dătătoare de suferinţe şi frica de moarte care-i subjugă, terorizîndu-i cam cît trăiesc nedrept.
   Nedreptul în general cam trăieşte cum spune Fracois Mauriac în Destine - "unul din acele cadavre pe care le poartă, vii, apa curgătoare a vieţii" şi să nu mă număr printre cei ce încă n-au înţeles că mai fericit este a da decît a lua - (N.Steinhardt).
   Sînt unii decepţionaţi de viaţă, de cum au ajuns înspre finalul ei, cred ei, fără mulţumirea firească, din cauză că nu-L respectă, îL nesocotesc comportîndu-se imoral în toată existenţa lor nedreaptă şi poate cu o îngînare de credinţă nefirească lor, fiecare avînd în faţa SA anumite obligaţii mai mult sau mai puţin ca la alţii, nu sîntem la fel nici ca dar şi nici ca cerinţe, fiecăruia de SUS i se prescrie altfel viaţa de urmat.
   Complexitatea lumii e evidentă, nici o doctrină, învăţătură de principii umane nu cuprinde şi sistematiză viaţa oamenilor croindu-le existenţa înspre bine fără suferinţe, ne ţinîndu-se cont de Divinitate totul e dat peste cap de la facerea lumii, nesocotindu-i pe ceilalţi ca şi pe noi înşine.

Freddie Mercury - Queen

   Azi la Radio într-o emisiune cu caracter muzical despre Queen şi Freddie Marcury (Farrokh Bulsara), superstarul muzicii tineretului şi nu numai, de atunci şi încă şi acum, pe plan mondial cu strălucite realizări în domeniu cam neegalate încă, cu toate că-i dispărut de 10 ani, din obîrşie cu porniri şi spirituale deosebite ce nu le-a urmat nepricepîndu-se şi cum e obiceiul nefiresc în lume încălcînd şi legile SALE întinîndu-şi templu său dat spre păstrare curat pînă la final şi a plătit amarnic, scurtîndu-i-se viaţa.
   Pentru că nu şi-a urmat cum putea cît de cît credinţa părinţilor săi, zoroastrismul ( mazdaismul), credinţa cred cea mai veche în Divinitate (Ahura Mazda),de pe Pămînt, care-i la originea a altor vechi cîteva religii ce încă domină lumea de azi ; Freddie M. luptîndu-se cu boala-pedeapsă aprigă dezarmantă îşi dorea să nu meargă "în Rai ci în iad, pentru că-i cu personalităţi mai interesante", aiureli din necunoaştere : dincolo e ceva încă ne aflat.
   Dar încă înainte de moarte i se transmite unde va merge, judecata e instantanee pentru toţi cei pe moarte, dar nu-i bătută-n cuie se mai poate îndulci printr-o trezire bună în timpul acela scurt, pe care cei apropiaţi nu o ştiu atunci decît ca o uşurare inexplicabilă ulterioară, şi de regulă numai cei ce L-au respectat cum doreşte aici I se întorc cu spritul şi gîndirea acumulată în trăirile vieţii (Sufletul), restul nu-s primiţi şi e altceva mai complicat, rămîne pe altădată.

Revenirea

   Simţim toţi de la o vîrstă o fascinaţie, o atracţie spre Divinate şi nu o ştim a ne-o explica, ce-I aia Dumnezeu, ce-I aşa de misterios pentru toţi, şi-n religiile noastre nu-L ştiu decît din cărţile lor şi atît, cînd a venit în 1935, s-au blocat, bîlbîit şi autorităţile toate şi din lume nimeni mai preocupat de SUS şi după un timp neînţelegînd nimic, nevrînd să-L priceapă, că şi EL nu ia cam băgat în seamă cum doreau, aşa că I-au întors spatele neurmîndu-I dorinţa SA şi azi după atîta amar de vreme am ajuns şi mai rău decît atunci, înrăindu-ne şi mai şi.
   Cred că acolo în CER EL se miră de neputinţa noastră îndărătnică de a-L pricepe : să ne îndreptăm moral familial şi-n societăţile lumii, şi de reuşim, să ne-ndreptăm cu folos spiritual spre religiile Pămîntului ce-s lăsate de Divinitate spre a-L afla cum ne pricepem fiecare, pînă la revenirea SA.

Slava

   "Prefer să cred în Dumnezeu decît să-L văd în toată slava SA"(Paul Valery). "Un lucru pe care nu vrem să-l înţelegem, pe care nu-l înţelegeau nici cei de la începutul erei noi. Cei ce aşteptau venirea lui Mesia în slavă. Ce nu puteau înţelege ei, ce nu putem înţelege noi : că Dumnezeu, cum spune Kierkegaard, nu e un imens papagal roşu. Credinţa, pocăinţa în felul acesta ar fi prea uşoară. Mură-n gură"(N.Seihhardt).
   Dumnezeu Însuşi Divinul, a fost în 1935 în România, şi nu sub forma unui papagal imens roşu, ci aşa ca om bineînţeles invizibil nedrepţilor vremii, arătîndu-se unui cinstit ţăran (Petrache Lupu), care a rămas cinstit şi după tămbălăul ce a urmat cu oarecare îndreptare între oamenii vremii de prin preajma locului (Maglavit), doar atît, pentru că nu I-au înţeles dorinţa omenirea-i nedreaptă şi azi, poate mai rău ca-n '35.
   Dacă Dinitatea vine în toată slava SA, cu-i frică de aceasta, numai nedrepţilor înrăiţi incorigibili, puşlamalelor, şmecherilor, celor ce-şi vor pierde prezentele privilegii ; îndreptarea va fi instantaneu hotărîtă în toată lumea, ori cam aşa ceva, oricum nu va mai dura mult şi lumea se va schimba înspre bine, frumos şi util tuturora şi li se va da credinţa omenirii mură-n gură, cu consecinţele dorite de SUS.

Pronia

   Se poate zice că-n lume e obiceiul de a se considera credinţa ca ceva de neînţeles, de ne pătruns, aşa cum îţi vine cîteodată uneori să-ncerci, cine ştie poate te prinde, la plesneală, însă oarecum mai în serios pusă problema, dar totuşi ca o probă, nu prea eşti silit de nimeni cu scaun la cap, toleranţa e la ea casă uneori între oamenii morali cum ar trebui să fie totdeauna, doar în copilărie se poate admite şi-i ocazia bună de a te familiariza cu credinţa de orice fel şi de ai atracţie sinceră chiar de atunci, aşa crud încă, poţi prinde aripi înspre  ea de vrei şi eşti înţeles, sprijinit cît de cît, tolerat încă, se poate spune.
   După o vîrstă, mai înaintată şi porţile Cerului parcă-s mai deschise, mai primitoare, ispititoare, eşti înţeles şi de ceilalţi oameni, ţi se permite oricine ai fi, e obiceiul în lume, dar nu-i obligatoriu, atunci şi de SUS eşti oarecum chemat a te învăţa cu morala ce poate nu ai practicat-o, nerespectînd-o în viaţă, aşa a fost să fie, tumultul tinereţii, consolidarea vieţii, trăirilor cu cerinţele lor fireşti lumeşti încă nepricepute pe de-a-ntregul. Deci mai tîrziu dorinţa voinţa de a fi în rînd cu lumea ta, să te pregăteşti de trecere, frica poate de moarte te sileşte să-ndulceşti pedeapsa ce ţi-o închipui.
    Parcă Divinitatea ne doreşte mai copţi la minte, toleranţi de se poate, de nu învăţăm de toate pentru îndreptare, ne sileşte, avem alte perspective încă ne ştiute-n lume.
   "Pronia dinadins face totul ca să nu credem ; îi place - zice-s-ar - să acumuleze piedici să ne înmulţească riscurile, să adune argumente pentru a preface bine intenţionata dorinţă de evlavie în imposibilitate. Drumurile care duc spre credină poartă acelaşi nume, toate : pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun. Să-l convertească pe om nu prin constrîngerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede dîndu-i prilejul de a-şi manifesta îndrăzneala.
   Ni se cere - invitaţie la temerară vitejie şi palpitantă aventură - ceva mai tainic şi mai ciudat : să contestăm evidenţa şi acordăm încredere unui ne-fapt"(N.Steinhardt).
   Fiind tineri şi-n putere, cu multe perspective legate de viaţă, realizări poate unele lumeşti, deci cooptat în diverse alte preocupări mai puţin spirituale, cred şi din cauză că în timp Divinitatea şi-a dat seama că tineri fiind şi chiar maturi nu ni-i capul spre EL, refuzîndu-ne încercările mai firave ne întemeiate puternic şi ne lasă pe mai tîrziu de merităm şi ne cheamă-n calea SA, pentru că-I mai uşor a ne îndruma, neavînd alte perspective certe ci tot cumva spre o altă lume nepămînteană şi mai puţin dorită pentru că nu-L respectăm.

Forţe ostile

   Se vede treaba că-n lume influienţe-s numeroase şi de diferite origini, sorginţi ce ne pedepsesc ori cu alte feluri de porniri ne obligă, cînd au ocazia, libertatea dată de SUS, cînd E nemulţumit de noi, îşi întoarce privirea de la oameni, şi ne năvălesc nevoile, urîţeniile, relele ce ne tot pîndesc dornice să ne schimbe felul bun, frumos şi util de a fi, nu Satana că-I în slujba SA, şi-n CER ordinele se respectă că UNUL e EL, şi-I ferm, neclintit în progamul SĂU, ce trebuie şi noi zurbagii, locuitorii Pămîntului SĂU, să-L aplicăm pînă la urmă de vrem ori nu, îndreptaţi şi restul ce ne mai doreşte EL atunci.
   N.Steinhardt : "La urma urmei s-ar putea ca Dumnezeu nici să n-aibă nevoie a ne pedepsi. Îşi întoarce faţa de la noi : ceea ce înseamnă că ne retrage harul său ocrotitor şi ne lasă-n voia întînplărilor şi interconexiunilor lumii materiale. Intrăm sub zodia hazardului şi mecanicii : vai nouă!" Toate-L respectă şi acele forţe rele independente de CER, ce ne pot face rău în lipsa LUI, de lîngă noi.
   Deci nu-I putem imputa LUI că ne pedepseşte cînd nu-L respectăm cum doreşte de cînd ne-a creat, pentru că numai ne lasă la îndemîna celorlante tării ostile omului ce ne termină de sînt lăsate cum vor, e ceva de gîndit pentru a ne face datoria faţă de Divinitate, respectîndu-L : îndreptîndu-ne moral şi spiritual în lume, altfel ne dă pe "mîna" altora puternicii altor urgii universale ori pămîntene ce ne pot obliga pentru a-i urma în treaba lor nedreaptă.

Duiumu

   Nu credem pe nimeni, numai ce ni se-ntîmplă nouă nemijlocit, aia e valabilă experienţă, restul neprimite necrezute, alţii de-ş bat gura cu cîte păţanii şi învăţăminte unele bune şi de urmat, nimeni nu-i ascultă serios şi spre a şi le însuşi temeinic ci-s uitale, neluate-n seamă defel, considerîndu-se că ne dezinformează, ne vor răul şi cîte şi mai cîte deziluzii posibile. Nu ne închipuim vriun ajutor deznteresat de undeva, ci ne apărăm cum putem de alţii oricare ar fi prin neîncrederea, ce otrăveşte relaţiile umane de orice fel şi oriunde ar fi.
   N.Steinhardt : "Asta-i condiţia umană. Nu-L credem. Nu ne credem unii pe alţii. Nu vrem, nu putem, nu ştim, nu cutezăm, nu ne străduim să-i credem pe ceilalţi. Experienţele sînt intransmisibile. Ajungem să pricepem unele lucruri - la ce bun? nu sîntem crezuţi. Putem vorbi, dar nu putem stabili comunicaţia, obţine legătura. Ce ne rămîne a face decît, urmîndu-i pilda (dacă vă voi spune nu veţi crede), să tăcem (neîncruntaţi)".
   Lipsa de încredere, egoismul, şmecheria, invidia, mîndria, intoleranţa şi alte imoralităţi de altfel umane comportări, dar ce ne strică omenia din noi ce ne-a zidit-o de la facere Divinitatea, în fiecare şi bunul simţ, moralitatea ce-o simte oricine în lăuntrul său, dar refuză să o urmeze fiindu-i mai la îndemînă răutatea şi urîţenia lumii pe care le îmbrăţişează numaidecît inconştient. Şi-I plătim toţi prin pedepse şi neajunsuri cu duiumu doar, doar ne vom deştepta a-L respecta oarecum pentru a ne fi bine, îndreptaţi.

Normal

   Pedepsele apropie Divinitatea de cei năpăstuiţi, în locurile de detenţie, în spitale, în orice loc privativ de libertate, minunile-s la ele acasă, uşurîndu-le suferinţa doar, doar vriun pedepsit, sau oricine altul atent şi cu chemare I se încredinţează începător încă de acolo, ca să-i fie pedeapsa ori întîmplarea roditoare, adică nu rateu ordinar, nepricepîndu-L mai deloc, tot aşa de cînd e lumea, ci o îndreptare poate episodică, dar decît de loc, e de luat în seamă, şi se poate înfăptui o viitoare încredinţare, ca-n cazul meu, EL e foarte atent la orice îmbunătăţire ivită în trăirile oricui.
   Deci ocazii apar cam în tot locul, de a-L întîlni şi pricepe măcar aşa empiric, nesigur, începător şi e o posibilitate de a porni o colaborare de salvare (mîntuire, izbăvire) a ta şi nu numai şi să nu-ţi iroseşti viaţa cu pedepse şi neajunsuri ce li se par unora normale fireşti, dar ele nu-s, deci toate, absolut toate neîmplnirile cît de mici şi neînsemnate îs de luat în seamă şi de luat legătura cu Dumnezeu cum poţi, dar să o iei serios şi să-ncerci să-ţi rezolvi neputinţa ta ori a celor apropiaţi ţie şi eşti bine venit şi-ţi va răspunde şi începe o nouă viaţă pentru tine.
   N.Steinhardt : "Minuni vor fi în cursul anilor de închisoare (suferinţei de orice fel) cu duiumu. Cine a trecut prin închisoare (nu neapărat ca pedepsit în orice loc de suferinţă ci şi ca simplu vuizitator) nu se îndoieşte de minuni, ci se miră că nu sînt recunoscute de toată lumea ca lucrul cel mai norman".

Protocolul

   Ni se parea că sîntem părăsiţi de Dumnezeu, pentru că nu ştim a-L mulţumi cum doreşte EL, Divinitatea, există un protocol ca la orice curte Domnească, mai ales la cea mai de SUS, EL niciodată de la crearea noastră de către EL, Creatorul, nu ne-a părăsit, dar nu-L ştiam a simţi, nu meritam, nu ne-a dat voie, şi EL ne-a urmărit evoluţia toată pînă azi şi are aşteptări mari de la noi, trebuie să I le confirmăm prin respectul datorat, şi-n cadrul respectului în primul rînd îndreptarea morală să ne-o însuşim.
   Nicolae Steinhardt : "Înţeleg mai întîi că sîntem în lumea aceasta cu totul părăsiţi de Dumnezeu, aşa cum constată şi Simone Weil, şi că această părăsire totodată este semnul suprem al existenţei şi dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu, zice ea, de aceea se retrage în chip absolut, ca să ne îngăduie a fiinţa (altfel prezenţa  LUI ar  fi echivalentă cu anihilarea noastră), ca să ne lase o desăvîrşită libertate şi să asigure merit (ori mai bine zis sens) deplin îndrăzneţului nostru act de credinţă".
   Întradevăr pentru a ne profesionaliza ca oameni cu gîndire de la EL, trebuie să ne-o experimentăm singuri existenţa în aparenta singurătate a naturii Pămîntului SĂU, de un timp se pare că am ajuns la un liman şi ne vrea să-L cam ştim, poate nu chiar cum am dori noi, dar ceva ceva tot va fi.

Neapărat

   Convingerile, simţirile că-I un Dumnezeu, că-i ceva SUS deasupra noastră, omul totdeauna a ştiut cum s-a priceput, nu a fost prea respectuos cu Divinitatea în timp, dar L-a presimţit cumva. Lipsiţi de ştiinţa SA corectă unii s-au încredinţat cred prin influienţă Divină directă, EL transmiţîndu-le impulsul şi preocupîndu-se de ei să-L respecte.
   "Se alătură - nedovedită pe plan omenesc, ştiinţific - acele  convingeri care sînt tari ca teoremele, ca stînca. (Le avem de la autorităţi mai mari.) Îndemnat de ele, voi şti mereu ce să fac, prin ele pot oricînd restabili rupta legătură cu Dumnezeu, şi bucuria ; pe deasupra abisului, postul emiţător şi postul de recepţie pot intra instantaneu în comunicare"(Nicolae Steinhardt). Corect !
   Chiar şi la nivel înalt în societate poate mai mult ca-n restul societăţii necunoaşterea datoriilor către Divinitate e mai deranjantă şi de rău augur nouă tuturora care-i avem, trebuie grabnică îndreptare pentru a fi ca exemple de urmat, neapărat.

Viii

   "Ce mai încoace şi încolo, tot iezuitul Auguste Valensian enunţă esenţialul cînd admite că, de i s-ar arăta, prin imposibil, pe patul de moarte, cu cea mai perfectă evidenţă, că s-a înşelat, că nu există supraviţuire, că nu există nici chiar Dumnezeu, nu i-ar părea rău că a crezut ; ba s-ar şi socoti onorat că a crezut unele ca acestea, deoarece dacă universul este ceva imbecil şi vrednic de dispreţ, cu atît mai rău pentru univers, de greşit n-a greşit cel ce a gîndit că există Dumnezeu, ci greşeala este a lui Dumnezeu că nu există"(Nicolae Steinhardt).
   Divinitatea există de cînd E Universul, ori cam aşa ceva, numai EL ştie, supravieţuirea e legată de respectarea SA cum doreşte, cît existăm pe Pămîntul SĂU, dovedindu-I, iar existenţa după, e ceva încă neştiut ci aproximat de oameni. EL se confundă ce Universul SĂU,nu-L pricepem că nu merităm, şi va exista cît va vrea Divinitatea, cred permanent, despre credinţa noastră în EL e firească normală, dar I-am cam greşit ignorîndu-L tare de mult timp şi nu L-am respectat.
   Cum dorea în diferitele stadii de dezvoltare umană tot aşa şi-n respectul SĂU, astfel acuma sîntem civilizaţi şi nu prea, imoralitatea asta răspîndită cam peste tot ne-ncurcă şi-I o notă de ne respectare a LUI Creatorul nostru, cît despre credinţă, să-I urmăm religiile lumii ce-L respectă, dar mai întîi moralitatea de înfăptuit cu responsabilitate adevărată şi fermă în toată existenţa lumii umane viii.            

Imaginată

   Nicolae Steinhardt : "Cu alte cuvinte Dumnezeu e cu desăvîşire absent în lume, dar e şi cu desăvîrşire prezent înlăuntrul nostru, aşa cum spune Kierkegaard, aşa cum a tunat şi sf. Bonaventura ; Dumnezeu este eminamente prezent sufletului, ba şi chiar imediat cognoscibil". Divinitatea se vrea între noi, dar să-L respectăm cum doreşte, să-I fim conform programării date nouă încă de la zidirea lumii acesteia pe Pămîntul SĂU.
   Îndreptaţi moral în toate trăirile vieţii noastre de pe tot globul, în urmare a religiilor pămîntene ce-L respectă şi numai astfel EL ni se va destăinui cînd va vrea, hotărînd cred ne durînd mult tare, aşteptarea, pentru că EL o doreşte de mult, tare de mult dar noi eram prea nedrepţi şi ne civilizaţi încă şi tehnic la fel cam prea în urmă, acum sîntem mai aproape de o întîlnire firească imaginată încă de la facerea lumii.

Îmbogăţim

   Să ne îmbogăţim de fapte bune, frumoase, utile nouă şi altora, cît mai multe posibil, cînd ni se iveşte ocazia şi putem, sîntem îndreptăţiţi să nu le evităm, chiar de se poate să le cătăm, pentru a-L mulţumi şi pe EL că-I îngrijorat de nedreptatea hîdă a lumii şi să ne obişnuim a fi corecţi moralizaţi, ştiu, e greu, e peste mînă uneori de nu sîntem obişnuiţi decît cu relele şi urîtele ce-s mai la tot pasul uşor de înfăptuit, mai în firescul nostru imoral, needucat corect cu bun-simţ.
   Nedreptăţile : "dezodinile, brutalităţile, certurile, enervările, dispreţuirea, jignirea ; că făptuirea binelui e maxima cea mai egoistă pentru că singură ea dă linişte şi împăcare cu sine ; că buna purtare şi colecţionarea de fapte bune sînt acel unic al nostru avut de care putem oricînd dispune (nu poate fi luat la nici o petrcheziţie) ; că oricînd putem ajunge, de unul singur, să se pomenească fără somn la ora două noaptea (oră teribilă a lucidităţii), nimic nu e mai amarnic şi mai aproape de disperare - folosind un vocabular strict egoist -  decît amintirea faptelor rele, urîte, meschine.
    Că aşadar se cuvine a face binele cît mai e timp, înainte de a se ajunge la starea în care nu mai rămîne decît a fi : după moarte, în închisoare, pe patul de spital, în deznădăjduită - ori iremediabilă - singurătate, la însingurată bătrîneţe sau în registre minore.
     Că adunînd amintiri frumoase ( dar nu regretul unor clipe de plăcere trecătoare, căci şi acela e chin), ne construim la drept vorbind noi înşine paradisul, care nu-i decît o sumă de fapte bune, de acţiuni nobile ori eroice, de purtări mărinimoase a căror aducere aminte e o sobă veşnic dulce şi caldă, un prilej de îndreptăţită şi calmă binefăcătoare mulţumire pentru a fi feriţi de schisme şi josnicii ; dar ştim întotdeauna ce se cade să facem, modest ; ştim!" (Nicolae Steinhardt).

Sensul vieţii

   Suferinţa şi iar suferinţa, ce ne provoacă cînd ne încearcă a ne trezi din nefirescul trăirilor nedrepte, pentru că nu-i la îndemănă pedeapsa şi celor corecţi în faţa Divinităţii, ori unii din motive necunoscute nouă ci numai acolo SUS, unde tuturora ni se hotărăşte viaţa ce-o trăim pe Pămîntul SĂU. Suferinţa ne apropie de cunoaşterea adevărului despre noi fiecare în dreptul său, ne aflăm în dialog cu sinele nostru atunci, dezmeticit dintr-o trăire dezlînată ori ca urmare a unor înaintaşi nedrepţi.
    Ce trebuie să-i puie capăt începînd de atunci, din clipa aceea ce-o realizează trezit la o realitate necunoscută, aceea de îndreptare pe toate planurile vieţii : începînd cu moralitatea familială, continuînd cu un comportament demn cu bun-simţ în societate orice ar fi, e nevoie de o schimbate totală, îndreptarea noastră spre alte planuri ale vieţii potolite, curate în bine frumos şi util nouă şi celorlalţi. Avem libertatea alegerii vieţii ce ne-o vom urma de atunci de la momentul priceperii ce-i cu sensul vieţii noastre pe Pămînt. Ce nu l-am ştiut pînă atunci.

Oriunde ar fi

   Adineaori la Radio, Carol Mălinescu, despre lăcomie şi prostie, tare ale imoralităţii, neînfrînării, nedreptăţii needucaţiei, rămăşiţe în sinea noastră, ascunse undeva, pornirile instinctualitatea înăscută şi inconştientul neîndreptat la timp. Cum la timp? Adică în copilărie, în cei 7 ani de acasă, cînd ni se zideşte omenia din noi. Să fim mai ponderaţi, cuminţi, ori cel puţin mai educaţi înfrînaţi de la cîte apucături neroade ce ne pot mai tîrziu strica firma şi ni se duce buha-n lume.
   Se spunea în emisiune că oriunde-n lume apucăturile-s la fel nedrepte şi ne la locul lor firesc potolit, e şi asta o universalitate a imoralităţii umane ce şi-a uitat normalul bun-simţ agăţat undeva în urmă nepurtîndu-l cu ei, din delăsare, pentru că-i mai la îndemînă urîtul şi răutatea animalică instinctualitatea, decît binele  frumosul şi utilul ţie şi celorlalţi de oriunde ar fi.

Aplicăm

   Ierarhia binelui gîndit vorbit şi făptuit e în funcţie şi de conştiinţă, cine-l face dezinteresat naiv din obişnuinţa fiinţe sale fireşti neînstrîmbată încă e cel mai bine notat undeva SUS şi-i premiat, cei ce-l înfăptuiesc sub influienţa moralei bunului-simţ constrînşi de conştiinţă învăţătură îs şi ei luaţi în calcul la bine dar mai la coadă, decît de loc, în neştire, cu a răului şi urîtului, e mai bine şi-i de dorit pentru că-I interesată Dininitatea să ne-ndreptăm.
   Suferim atenţionări, trageri de mînecă chiar şi pedepse mai grele în funcţie de o apreciere de SUS ce n-o înţelegem dar nici nu ne batem capul, fiece o fi, îi dăm înainte cu dezinteres de mult timp şi ni-i greu şi-n viaţă şi nici nu obţinem cunoaşterea decît cu caznă mare. E de neînţeles cerinţa SA nouă şi plătim, doreşte acum să ne cuminţim domolim în gîndire vorbe şi fapte şi să-nvăţăm morala pentru noi şi să o aplicăm în relaţiile familiale şi-n societate potolindu-ne pentru început. Urmează îndreptarea spirituală prin religiile ce le avem între noi, dar numai după ce ne obişnuim a fi morali în bine peste tot în viaţă.

De SUS

   Nu din cauza experienţei Michelson-Morley, ce ne-a confirmat micimea noastră, neputinţa, limita de a putea înţelege lumea noastră din cadrul Totului ce ne înconjoară de pretutindeni, nu putem şti pentru că nu dorim cu ardoare cantonîndu-ne cramponîndu-ne de spiritualitatea Divinităţii, o fi şi sigur e ceva oprit nouă, dar celelalte cunoaşteri ce ne privesc unde-s, de ce-s neştiute încă, tot îs oprite undeva, dar de săpam corect drept în respectu cuvenit Creatorului Programatorului Diriguitorului General, pînă la urmă tot înaintam şi eram acuma hăt departe şi aici şi-n spaţiu.
   Ştiu că-i foarte greu şi de ne înţeles, dar văd că nici acum de aproape un secol de la ultima SA vizită interesată, foarte interesată, personală înspre îndreptarea lumii noastre, nu ne-am sînchisit prea mult. am lăsat-o în uitarea nefirească unei civilizaţii ce ar avea numai de cîştigat uşurîndu-i-se progresul poate cu sute de ani aproximativ, numai de L-ar şti a cunoaşte cum doreşte Divinitatea acuma.
   Repet : sîntem într-un moment crucial al începutului dezvoltării cibernetice şi calculatoarele, internetul, mobilizarea asta globală în cunoaştere şi E interesat să ne avem alături unii de alţii, de ce nu-L vrem, EL e Supertehnologia ce ne-a creeat mai demult, hai să nu lăsăm numai pe umerii religiilor lumii încercarea de aflare a SA în colaborarea cunoaşterii mai ales nouă necesară pentru că EL e Ehei departe şi ne priveşte de foarte de SUS.
   Nicolae Steinhardt : "Marile adevăruri absolute încă nu le putem şti din cauza experienţei Michelson-Morley : sîntem înlăuntrul sistemului, nu putem nici face constatări absolute, nici avea certitudini. Ce putea avea ? Doar intuiţii, bănuieli, credinţe. E o credinţă intuitivă, incertă, relativă, strict empirică, naivă, copilăroasă. Şi e singura".

Iertarea

   Iertarea e ceva firesc, omeneşte şi se-ntîmplă de eşti mai oarecum drept incoruptibil, poate zis cam mult, încăpăţinat sigur şi de faci o greşeală să-ţi refuzi ţie iertarea chiar de consecinţele îs poate şterse, continui să te înăcreşti pe tine, pe viaţă, condamnîndu-te amarnic, că aşa şi pe dincolo, cum de ai putut să greşeşti tu aşa de corect în sinea ta? Ei aşa a fost să fie, se-ntîmplă, acum nu-i cazul să de izolezi de lume şi să-I greşeşti prin firea ta prea încăpăţinată şi neiertătoare dusă pînă la limite anormale, revino-ţi ca să înaintezi în îndreptarea dorită, altfel te sinucizi moral, şi Divinitea te va pedepsi şi ce mare brînză ai făcut, te faci de rîsul curcilor.
   Mai e ceva de neînţeles, greşim unui om şi ne simţim şi după timp datori, cu toate că ne-a iertat şi timpul şterge multe, dar noi nu, şi se-ntîmplă respectivul să ne greşească el nouă, de data asta nu-l iertăm mai deloc ori cu foarte mare întîrziere şi nejusitificată părere de rău, ne facem alte reguli morale pe barba noastră proprii nouă şi nu-i corect şi trebuie să ne-ndreptăm grabnic că-i de rău de noi în faţa SA.

Deloc

   "Şi să nu  li se spună adevăruri neplăcute. N-au nici de doi bani idei nobile în cap. Trupuri fără suflet. Totul nu-i decît în haine şi-n formele vieţii materiale. Sufletul e lipsă ; spiritul e un fel de papagal incoerent. La ce bun să ai totul, dacă nu ai suflet. Întocmai, da, lumea hedonistă şi indiferentă, universul lui ce-mi pasă mie, îndeosebi asta e : plictisitoare şi sterilă "(Nicolae Steinhardt).
   Asta-i azi în unele societăţi umane ce-s parcă în altă lume ireală nepămînteană cu iz imoral şi urît rău făcută şi conduse în derivă şi cuprinse de cîte şi mai cîte suferinţe ce apar de le mai trezesc din cînd în cînd la realitatea de care fug izolîndu-se în nesimţirea profundă. Cu toate că realitatea-i alta, e cea aşa de hulită de nedrepţii lumii ce trăisc în minciună şi falsuri în imoralitate continuă. Realitatea cu o morală cît se poate înţelege, nu-i perfectă mai e loc de mai bine şi cu sforţări vizibile de îndreptări spirituale nu ca dincolo deloc.

Uzat

   "Adeseori un anumit ton pedant însoţit de cuvinte sforăitoare cu aspect ştiinţific impresionează, aşa încît prostii gogonate, bazaconii se aleg cu adîncul respect al tuturora. Ar fi de ajuns să fie niţel scuturate pentru a se vedea cît preţuiesc. Sebastien Roch, zis Nicolas de Chamfort : Există prostii bine îmbrăcate, aşa cum există dobitoci foarte dichisiţi"(N.Steinhardt).
   Falsul în lume e cam la tot pasul prezent şi e nevoie de atenţie pentru a nu te înşela luîndu-l de bun frumos şi util ţie şi altora, aşa că fii cu răbdare în alegerile ce-s în faţa ta din domeniul vieţii, moralei şi credinţei, nu te lua după aparenţele evidente, caută în sinea ta să le pricepi să le-ncerci cu chibzuinţă prin tine trecînd mai întîi şi de-ţi fac bine şi te simţi în siguranţă, numai aşa să le promovezi spre a fi urmate şi de alţii, altfel refuză-le şi cautăţi de drumul ce-l ştii aşa simplu uzat dar corect în adevăr moral.

Aşteaptă

    Mîndria, nasul pe sus, că cine-i ca ei, e ceva frecvent întîlnit azi aici şi cred cam pretutindeni, lupta fără menajamente pentru a deveni cineva,  epuizaţi, ne respectînd mai nimic moraliceşte şi nici de Divinitate nu le pasă, ne înţelegînd ce li se întîmplă, văzînd un îngust fel de a fi anormal ce se răspîndeşte în lume mai mult ca-n alte timpuri, făcîndu-şi singuri dreptate ori cumpărîndu-i pe cei în drept să o facă, un spectacol de circ urîţit de imoralitatea crescîndă ce se umflă tot mereu.
   Deci o reprezentaţie  urîtă ni se prezintă azi în lume cu ei actori ce se comportă dezastros şi tot mai accentuat în rău, iar puţinii care nu participă la hărmălaia generală prin cîte colţuri de lume mai neatrinse încă de rele se holbează ne venindu-le a crede ce văd înrăirea umanităţii şi se strîng ca aricii în vederea necontaminării şi a lor cu imoralitatea lumească şi se-ntreabă pînă cînd se va extinde nedreptatea-n lume ?
   Aceia unii mai poderaţi retraşi în căsuţa lor cum o fi, mai puţin înstăriţi, văzîndu-şi de lungul nasului, nepretenţioşi, văzîndu-şi de simplitatea lor îs şi implicaţi în religiile curente şi-L respectă cum se cuvine, cum se pricep, interesîndu-i prezentul, trecutul doar să nu mai facă greşelile lui, iar viitorul îl aşteaptă cu încredere în Dumnezeu în morală şi dreptate.

Curată

   Învăţăturile spirituale, ce-s răspîndite în lume prin religiile actuale ce-L respectă îs de urmat chiar de se poate uneori ca acei ce le transmit să nu se ridice chiar la înălţimea morală cerută de cauza ce-o reprezintă, acele îndemnuri de încredinţare în bune frumoase şi utile îndreptări în comportamentul nostru şi a altora ca noi. N.Steinhardt : "Ce valoare pot avea tainele săvîrşite de un preot nedemn ? Deplină valoare".
   În timp acei nedemni moraliceşte reprezentanţi ai religiilor acelea să-şi cate de drumul lor nedrept de nu se pot înfrîna îndrepta curăţa de mizeria morală ce-o poartă în ei, pentru că răspunderea-i uriaşă ce-o au de spiritualizare a maselor enoriaşe ce vor să se adape de la un izvor cît mai curat, imaculat, etalon de trăiri exprimate şi avute-n lume.
   Ulciorul adevărului merge pe mîini nedemne odată de două ori, dar în spatele vorbelor trebuie să fie fapte numai ziditoare, de nu se sparge şi le fug învăţăceii. Ori se-nstrîmbă lumea tot mai tare, cum a şi ajuns imoralitatea să domine omenirea cam peste tot şi se cere acum de către Divinitate nu să predomine credinţa ci să predomine întîi morala între oameni şi apoi de mai poate credinţa să-şi afle calea printr-o lume curată moral, e bine şi de urmat.

Responsabil

   "Căci spiritul nu poate sufla decît acolo unde e libertate şi unde virtutea iese la iveală din liberă alegere. (Toate îmi sînt îngăduite, dar nu toate îmi sînt de folos) (N.Steinhardt). Corect, toate-s la dispoziţia noastră bune ori rele, trebuie să le ştim, să le fi încercat, să le fi experimentat cu simţ responsabil şi să ne alegem drumul în viaţă, care de nu-i drept să-l schimbăm în cunoştinţă de cauză morală adevărată corectăm şi să nu ne lăsăm înşelaţi de cîte-n lună şi-n stele, ce ne tot dau tîrcoale de cînd începem a învăţa.
   Şi ne înstrîmbă existenţa uneori aparent iremediabil, dar nu-i aşa, există o perioadă de acumulări fireşti de cunoştinţe, în care şi Divinitatea ne lasă să evoluăm, să ne lămurim, şi de nu o luăm pe calea programată, încep demersurile LUI ce le simţim prin atenţionări şi de nu-I sîntem receptivi nici atunci se concretizează în suferinţe neîmpliniri pentru a-L respecta, mai întîi prin moralitatea în relaţiile cu apropiaţii şi ulterior şi-n societate îndreptaţi în gînduri vorbe şi fapte.

Soţii

   "Catehismul episcopilor catolici olandezi desprinde misterul în locurile cele mai neaşteptate. Soţii, spune catehismul, nici nu ştiu de ce taine adînci sînt înconjuraţi şi ce taine adînci exprimă cînd venind acasă de la lucru el îi spune ei : ce frumoasă eşti în astă seară, ori ea îi spune lui : te aşteptam, dragul meu, ai întîrziat"(Nicolae Steinhardt).
   Cam aşa ar trebui să se menţină lucrurile cît mai mult timp într-un cuplu familiar soţ soţie, bărbat femeie, dar se uzează sita şi nu mai cerne la fel de motivată şi delăsarea plictiseala înlocuiesc înţelegerea consensul camaraderia pînă la urmă care-i esenţa, i se spune iubire dragoste la nivel de doi îndrăgostiţi datînd de la  facerea lumii, e un mister adînc ce trebuie permanent înoit de ambele părţi pentru a nu se uza cît vor exista, şi se poate.
   Sînt exemple numeroase, cam tot mai rare şi privite nu cu jenă că mulţi nu mai simt aşa, ci cu curizitatea nepricepuţilor, ori din contra prea atot falşilor ştiutori, nedrepţii şi-n acest domeniu au proliferat, intrînd cu încălţările murdare murdărindu-l iremediabil curata-i destinaţie dată de SUS cîndva, cînd Divinitatea  în preocupări deosebite neştiute de noi chiar înainte de zidirea lumii le înfăptuia să reziste în timp şi spaţiu uman pe Pămîntul SĂU, dar omul cu gîndire şi spirit divin, asta e ...
   Trebuie să ne întoarcem la izvoarele serioase şi sincere şi acolo să mai rămînem un timp de învăţare a binelui frumosului şi utilului din noi încă ne stricat să-l scoatem la lumina firii noastre normale în morala ce-i dintotdeauna mereu nouă şi corectă adevărată şi-ntoarsă în familie care-i baza a tot ce-i omeneşte în lume.

Pentru început

   Încercarea la care ne supune permanent inconştientul nostru în colaborare cu instinctualitatea needucată de e cazul şi comitem cîte vrute şi ne vrute, drepte şi nedrepte cam în majoritatea cazurilor ce-n timp ne înstăinează de scopul nostru corect de a fi morali, moralitatea ne e la îndemînă toţi o conşientizăm vrem ori nu ăsta e firescul uman, în tot ce vorbim şi înfăptuim în viaţa asta dată, de se zice de către P.S.Alexandru Rusu. episcop unit : "putem să ne amăgim făgăduind ispitei (pornirile lăuntrice) că o vom împlini săptămîna viitoare, luna viitoare, ducînd-o cu zăhărelul, cu vorba, cu preşul" (după N. Steinhardt).
   Da, e o formă empirică ghiduşă copilărească de a ne înfrîna, dar de regulă hotărîrile trebuie ţinute ferm cu încăpăţinare îndîrjire aspră, firii noastre mai delăsătoare, în mînă să nu ne stricăm, de vrem să nu avem de furcă cu atenţionările de mai tîrziu ori pedepsele adevărate simţite de noi, suferind, în vederea corectitudinei ce Divinitatea caută a ne-o impune nouă măcar prin îndreptarea morală în familie şi-n cercul de prieteni şi apropiaţi pentru început.

Instrucţia

   Thornton Wilder : "Numai cei ce şi-au dat seama de nefiinţa lor sînt în stare să preaslăvească lumina soarelui", pentru că omul alta mai deosebită nu ştie încă, limitîndu-se la micimea sa nedemnă, unii ştiu şi ajung să mai afle cîte ceva şi cît de tare îs porniţi în iniţiere tot aşa o iau în barbă şi-s vai de iei, nemai înţelegînd nimic un timp, pînă se vor dumiri de se poate.
   E foarte greu să-ţi dai seama că eşti un nimeni în faţa Divinităţii, nu pricepi mai deloc cîte crezi că ar trebui, poate nu-i aşa, de nu eşti în stare să-L slujeşti şi totuşi ales chemat la odinele SALE, cum se face aşa ceva, nu crezi că eşti mai deosebit înspre bune şi o dai cotită la o adică şi o încasezi de nu te vezi, armată curată, şi mie  instrcţiile niciodată nu mi-au plăcut, poate unora da.
   Cu toate că-s altfel, la un nivel deosebit, spiritual şi moral şi intelectual şi mai subtil cam de ne imaginat şi de ne descris, că nu-s prea bine pus la punct cu astea aşa nepămîntene ori cum or fi, nu mai ştiu ce-i cu mine, dar cred că asta aşa trebuie să fie pînă mo-i prinde, greu îs de dat la cale Doamne!

Îndemînă

   Corect fiind totuşi pe Pămîntul SĂU şi noi omenirea căutîndu-L de milenii şi încă nereuşind să-L respectăm cum e normal , chiar de-I sîntem unii mai apropiaţi, totuşi nu trebuie să ne rupem de normalul omenesc, de-i nedrept şi ordinar nefiresc şi să căutăm cu răbdare să ne facem cunoscuţi în lume că pentru a ne mai continua existenţa noi oamenii trebuie să ne îndreptăm cu toţii moral în familii şi societatea umană de oriunde ar fi pe glob.
   Şi de asemenea regăsindu-ne după moralizare ar fi corect, de mai putem răzbi înspre îndreptarea cerută de Divinitate spre spiritualitatea mult dorită prin religiile lumii lăsate de Divinitate la îndemîna şi înţelegerea noastră.

Pe faţă

   Aici moralitate se contrează cu justiţia dreptatea, şi-i normal cel în drept să nu fie nedreptăţit ci asigurat de corectitudinea firească adevărată fermă, iar cel slab, oropsit, pedepsit de viaţă să fie imediat după consumarea judecăţii drepte pe care o pierde, să fie la rîndul său rezolvat de nu se poate concomitent, cine ştie poate se poate şi ar fi şi de dorit, de nu cu eforturi îndărătnice şi morale continuu să se caute o îndreptare corectă a situaţiei înjositoare şi să fie omenit cum e normal.
   Se-ntîmplă cazuri imposibile, fără ieşire, atunci şi numai atunci cu îngăduinţă de SUS să se apeleze, numai în  cazuri excepţionale, la sprijin Divin şi sigur problema ia sfîrşit şi se face dreptatea scontată , dar ne găsită în condiţii normale ci cum ne-am dezvăţat în milenii de Prezenţa SA, care trebuie să ne obişnuim să o repunem, de se poate spune aşa, acolo unde îI E locul pe faţă în comuniune cu umanitatea de pe Pămîntul SĂU, toate acesta numai într-o comuniune de-I de acord Lumea SA să o abordeze cu pămînenii, de nu, vom vedea atunci ce va fi.

Înăbuşit ?!

   "Prin simpla noatră existenţă deranjăm pe alţii"(Nicolae Steinhardt). : N-avem încotro. Se cuvine să înţelegem că orice am face şi oricît ne-am strădui, tot supărăm. Singura soluţie e resemnarea. Ce putem face? Să tăcem, să tăcem. Să nu facem rău, şi nici binele cu sila. Dar şi tăcînd, tăcînd, tot nemulţumim. O dată pentru totdeuna se cade să ne băgăm în minte : deranjăm doar pentru că sîntem prezenţi. Şi să nu ne oprim aici : mai trebuie să recunoaştem că şi ei ne deranjează pe noi ! Gînd înfiorător. Căci nu sîntem mai buni ca ceilalţi, tot în aceeaşi oală ne aflăm şi fierbem înăbuşit".
   Eu nu-s de acord cu această concepţie de ură continuă şi reciprocă, nu ajungem nicăieri şi ne asfixiem, imoralitatea la culme, o fi undeva dar nu în Rămânia, aici trebuie să fie altfel şi Divinitatea ne va arăta drumul cînd va fi nevoie, noi sîntem altfel şi vom fi, toleranţa-i la ea acasă şi aşa trebuie să fie, chiar de-n alte zări va fi altfel, nu o vom importa-o, orice ar fi, TE rugăm Doamne!

Alte zări

   Răzbaterea către Divinitate de te simţi în stare e de făcut prin căi diferite, toate corecte şi de aflat fiecare singur singurel cu EL, cum îi e dat a le parcurge, în general prin îndreptări şi suflet cît mai curat şi ferm, renunţări mai grele ori mai altfel cum le are fiecare, cum e angajat în viaţă şi cît de compromis şi implicat în lume e, dar o dată cu trezirea de-i puternică şi drastic înţeleasă se poate începe imediat şi cu măsuri adevărate ferme avînd rezultate ce se văd se simt în bine şi util ţie încă în devenire şi apropiaţilor, ce se-ntîmplă să nu te priceapă degrabă.
   Lionello Venturi : "Nu există o singură cale pentru realizarea absolutului, ci foarte multe, egal valabile, judecata făcîndu-se numai după rezultat : opera frumoasă justifică şi omologhează metoda întrebuinţată". Aici deocamdată observ că nu prea se va vedea  metoda, omologarea-I de SUS şi voi  ve-ţi vedea rezultatul, atît.
   Orice ar fi continu-i neabătut cît se poate omeneşte să fie şi în timp ve-i simţi influienţe Divine ce te îndrumă te avertizează şi cîte şi mai cîte îmbunătăţiri ne ştiute poate să-ţi zică nimeni omeneşte neexplicate şi te simţi mai altfel, în primul rînd nu mai ai frică de nimic, EL te ocroteşte de nu-I greşeşti şi te menţii în parametrii SĂI care lumea şi nici tu nu-I ştii încă, în timp îi vei afla, ce-s adecvaţi noului mod de viaţă şi cu felul tău de a fi în continuă schimbare spre alte zări ce nu-s Pămîntene, dar oamenilor adresate poate şi prin tine.

Proverbul

   "Credinţa ne ajută, ne întăreşte, ne înalţă, ne bucură, dar nu ţine locul însuşirilor şi calităţilor omeneşti.(Ea, în general - şi asta-i regula - , nu conferă un statut excepţional. Ne dă fericirea, dar în raport cu lumea şi cu oamenii nu numai că nu ne acordă privilegii, ci ne creează îndatoriri în plus.) Dacă deci credinciosul comite o greşeală, o imprudenţă, o nesăbuinţă, el va trage toate consecinţele normale - şi nu se poate plînge sau mira. Nu beneficiază de extrateritorialitate. Convingerea că putem oricîmd obţine orice fără nici un efort ; nu, putem obţine prin rugăciune darurile duhovniceşti cele suprafireşti. Pe ale firii, şi care ţin de slabele noastre puteri, trebuie să le dobîndim prin mijloace comune. Acesta e şi tîlcul proverbului : Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi bagă în traistă"(Nicolae Steinhardt).
   De-ţi vezi de treabă informat corect în comuniune cu Divinitatea beneficiezi de extrateritorialitate şi-ţi bagă şi-n traistă, dar e ceva deosebit şi greu de obţinut, de nu eşti obişnuit, nu prea învăţat cu ascultarea şi neîndmînatic în cîte ţi se cer ; dar  în mod obişnuit normal firesc de-L respecţi cum poţi şi te căzneşti oarecum, de-ţi afli locul tău în drumul de parcurs urmîndu-L, te dai la cale încet încet, nu-i încotro.
    De-I greşeşti e vai de tine, simţi imediat şi cauţi te strofoci să-ndrepţi uitarea greşeala, ce ţi se pare nu mare, dar suferi şi asta e, îţi revii încet încet la normal, ceilalţi nu ştiu nimic, numai tu cu EL aveţi de împărţit educaţia ce e de urmat înspre aflarea unu-i început şi parcurs de comuniune cu Divinitatea. E mai altfel decît se cunoaşte prin alte parcursuri în credinţă, asta e, am apucat această cale şi aşa merg.
 

Dacă

   "Dacă Dumnezeu nu există înseamnă nu numai că insul îşi poate face de cap, ci şi că natura şi universul nu au nici o îndatorire faţă de om. Totul e îngăduit şi împotriva fiinţei raţionale ; totul e îngăduit şi forţelor oarbe ale naturii, coincidenţelor ironice ale hazardului, urzelilor complicate ale destinului. Iubitorii de raţuine şi dreptate - printre care s-au recrutat îndeobşte necredincioşii - ar trebui să-şi dea seama că ei mai mult decît oricine, au tot interesul ca Dumnezeu să existe. Să nu dea acest contestat Dumnezeu nimănui să ajungă aş dori ca Dumnezeu totuşi să existe şi să nu ne fie îngăduit chiar orice"(Nicolaie Steinhardt).
   Chiar orice nu nu-i îngăduit, dar nu ne dăm seama imediat ci în timp, de ne e capul a afla răspunsurile la multele probleme legate de existenţa noastră, cu o condiţie, să-L respectăm cum se cuvine, de nu asta e, şi nu ştim nimic ori mai nimic, ne dîndu-ne seama de influienţa Lumii Divine în lumea noastră a umanităţii de pe Pămîntul SĂU, dat nouă în folosinţă cu îndatoriri corecte şi de bun-simţ.
   Simţim cu spaimă diversele răzvrătiri ale naturii şi cîte alte urgii ce ne lovesc năpraznic uneori în timp chiar şi-n ultima perioadă, dar îndreptarea dorită de Divinitate nu ne-o punem deloc, ci-i dăm înainte cu tupeu nedrept nepăsîndu-ne parcă de ce ni se întîmplă, iresponsabilitate nepăsare fiece o fi, aşa-i destinul zic unii mai nedrepţi şi neştiutori ; nu-i aşa de-L respectăm cum doreşte cu aplecare în faţa SA, nu ni se întîmplă acestea toate nedorite şi de intrăm şi-ntr-o comuniune cu EL ni se întîmplă numai lucruri dorite în comun Divinitate-om.

Acela

   Trebuie să fim atenţi cum ne comportăm între oameni, cînd sîntem deosebiţi înspre bine şi îndreptaţi în măsura ce o putem avea, implicaţi poate şi-n religile actuale, lăsate de Divinitate, să ne comportăm cu îngăduinţă pozitivă, faţă de oricine nu prea cunoaşte adevăruri şi îndreptări morale, fiind poate şi neputincios a înţelege îndreptarea de orice fel.
   Să nu ne dovedim partizanatul agresiv faţă de nimeni, care poate greşeşte ori e rău intenţionat, să fim independenţi în atitudini cu înţelegere şi să ne ferim cît mai mult cu putinţă de a da lecţii, de nu ne sînt cerute expres şi atunci cu fereală mare să nu supărăm pe nimeni, e greu dar se poate măcar încerca, răzbind în noi înşine cu toleranţă să fim percepuţi de alţii.
   E momentul afirmării tolerantă pe faţă a îndemnurilor de îndreptare morală şi spirituală în lumea asta încă nedreaptă, pe lîngă tăcerea firească autoimpusă să ne vedem de ale noastre îndreptării proprii nouă, pînă va fi timpul acela mai deosebit.

Calităţile

   Părţile tale bune, calităţile fiecăruia (bunătatea, bunul simţ, curajul, spiritul dreptăţii şi adevărului, întrajutorarea, cumsecădenia în general, etc.) să căutăm să le ţinem curate demne, departe de uzura vremii şi influienţelor nefaste, mai ales în stare perfectă, oricînd de folosinţă în binele nostru ori altuia la nevoie.
   Se-ntîmplă în viaţă să dai nas în nas cu răul cu urîtul, nedreptatea, caută de nu te simţi în stare să răzbeşti, cu toate că eşti deosebit nu te obosi cu de astea încă, poate nu-i timpul, evităle, ocoleştele decît să-ţi terfeleşti eul neputînd să le faci faţă, mai bune scapă oarecum de ele, oricum onorabil de se poate.
   Cînd e timp favorabil ţie şi te sinţi în puterile demnităţii tale şi ai prilejul îndreptării unora la necaz, ajută-i cum ţie dat a fi corect în afirmări deosebite căutate-n lume şi încă nu prea ştiute şi simţite la îndemîna tuturor în imoralitatea asta compromiţătoare.

Maidan

   Deci avem nevoie să nu greşim, că sîntem creaţia SA oamenii Pămîntului SĂU, Divinitatea nea zidit împreună cu întregul ce-l simţim aici unde existăm nemijlocit, greşelile sînt cîte odată inerente, prin ele ne învăţăm minte şi perfecţionîndu-ne aşa sîntem de folos şi nouă . Dar trupul să-l ţinem curat exterior şi mai ales interior, pentru că e sediul spiritului dat de EL din DÎNSUL, să-L ţinem cît trăim în trupul nostru, cei templu biserică pentru EL (din cauză că-I de la EL).
   Sexul, în afara căsătoriei, e o practică care se aseamănă cu una animalică , înfrînarea e necesară, greşindu-I în acest mod ne condamnăm singuri la pedepse.
   Să nu ne depăşim limitele date, sîntem îngrădiţi într-un anumit areal în care avem voie să existăm, prin sexul liber ne înstrăinăm de Divinitate şi nu ne mai ştie, tratîndu-ne ca pe nişte străini şi ne îndepărtează şi deci feriţi-vă de această încălcare de consemn cît existaţi, că vă anulaţi ca fiinţe umane deveniţi aproape animale şi se-ntîmplă să pieriţi ca ele pe maidan.

Deschizător de drumuri

   Stînd degeaba, inactiv de frică să nu greşim cîte ceva de care avem nevoie, aşteptînd totul de-a gata, îI greşim şi trebuie să ne schimbăm în activi în acţiuni utile ţie şi altora, chiar de mai greşeti te vei perfecţiona în timp şi totul va fi bine frumos şi util ţie şi la alţii dezinteresat fiind, prin muncă susţinută învăţăm mult mai multe decît de ne lamentăm tot timpul de cîte nu sîntem în stare, pune-ţi mintea la contribuţie, forţa ta ce te va impune în viaţă, corectîndu-ţi existenţa altfel searbădă şi ştearsă, nefolositoare pînă atunci.
   "Activitatea duce la mai multe împliniri decît prudenţa"( Luc de Chapiers, marchiz de Vauvenargues) ; "Mai bine să te înşeli decît să nu faci nimic"( Joseph Paul Goebbels ) ; "Cine nu riscă pierde totul"( Joseph Fouche ).
   Riscîndu-ţi înfăptuirile şi experimentînd eşti mai întărit psihic şi practic în viaţă te simţi mai sigur pe tine, cîştigînd şi-n sănătate, decît fiindu-ţi neîncetat frică de greşeli, ce-s inerente, doar aşa înveţi în timp perfecţionîndu-te te realizezi, crescînd în ochii tăi şi a altora miraţi, prudenţa e un mijloc bun de viaţă dar nu în toate cazurile existenţei tale, cîntăreşte-ţi cu curaj alternativele succesului. E mult mai bine să fii de poţi un deschizător de drumuri  întreprinzător, decît un codaş de tîrîe brîu.

Obţiuni

   Divinitatea ne studiază, ne analizează în diferitele aspecte ale vieţii noastre terestre, la reacţii în diferite încercări, condiţii foarte diverse şi alambicate, ne mai şi ajută uneori să ne învăţăm unele ce nu-s oricum, Divinitatea ne ştie reacţiile noastre la toate acţiunile vorbele şi gîndurile noastre şi a altora în relaţii cu noi într-o comlexitate infinită de feluri şi diversitate de ne imaginat mai ales în contextul lumii de azi aşa înaintate în diversitatea asta continuă în dezvoltare, ni se parea nouă de ne prevăzut, dar El ştie totul cu mult timp înainte, bucurîndu-se odată cu noi şi supărîndu-se ca şi noi de nu reuşim în bine frumos şi util ceva.
   Nu se amestecă decît foarte rar în viaţa noastră, cînd e neapărată nevoie de îndreptare prin atenţionări specifice, ce doreşte să le pricepem şi să ne-ndreptăm corect şi de s-ar putea să-L înţelegem bine adevărat şi să nu ne complicăm existenţa fără temei şi ralizări decît bune frumoase şi utile nouă şi altora. "Dumnezeu atotştiutoru, are preştiinţa reacţiilor şi purtărilor noastre, dar nu ne sileşte să reacţionăm şi să ne purtăm într-un  anume fel. Avem, neîncetat, obţiuni"(N.Steinhardt).

Parametru

   Nicolaie Steinhardt : "Scene apocaliptice au fost în istorie şi poate că adevărul e simplu : vremurile de catastrofe sînt o constantă a omenirii, un parametru al lumii care trăieşte sub blestem. Semne sînt multe, de fiecare dată. şi mulţi se fudulesc crezînd că fac parte din ansamlul clipelor finale. Există o ispită (trufaşă şi nerăbdătoare) a sfîrşitului".
   Greşindu-I mai mereu de cînd sîntem, E nevoit a ne urechia cum are îndămînări şi Divinitatea, mai aspre ori mai domoale, toate-s progamate, unele dezaste naturale ce au umbrit Pămîntul afectînd viaţa în timp cu urme vizibile în geologia terestră şi nu numai, molime-urgii, războaie cumplite, ce au pustiit şi încă pustiesc regiuni ale globului, ca învăţături de minte că-I Unul ce ne are în stăpînire de vrem ori nu.
   Unele atenţionări mai uşoare, chiar şi mai recente, poate vom face bine şi ne vom trezi la realitatea LUI, respectîndu-L cum doreşte acum, pentru că-n istorie în timp L-am  avut cît de cît în atenţie prin religiile lumii, mai mult ori mai puţin, după închipuiri terestre cred tot influenţate. Iar cred că apocalipsă poate nu va mai fi ci o aflare paşnică şi o cunoaştere a LUI.

Programare?!

    Leon Şestov : "Dezvoltarea universului nu e cîtuşi de puţin naturală,  ceea ce ar fi natural e să nu fie absolut nimic, nici univers, nici dezvotare".
    Fericitul Augustin (Sf) : "Dumnezeu L-a făcut pe om după chipul şi asemănarea SA, în gîndire : acolo e chipul LUI Dumnezeu. Iată de ce gîndirea nu poate fi înţeleasă nici de către ea însăşi întrucît e chipul LUI Dumnezeu".
    Toate-s mistere în lumea asta văzută şi nevăzută şi nu înţelegem foarte multe şi nu-i firesc să ne-ndoim de existenţa Divinităţii, ce-I Atotştiutorul lumii acesteia în Totalitatea ei necuprinse de mintea noastră încă, la care ne raportăm de vrem ori nu. 
   Ce bine ne-ar fi prins nouă de-L respectam neîntrerupt încă din vechimea ştiută din BI şi astfel azi eram în alte sfere ale cunoaşterii profunde, năucitiare azi de închipuit nu ştim cum s-ar putea afla aşa ca să ne dăm seama ce-am piedut de n-am ştiut cum e mai bine atunci, demult tare cînd cam inconştienţi, încet încet I-am întors spatele nefiresc şi EL de asemenea nu ne-a silit prea tare, o fi fost programare ?  EL ştie, noi doar presupunem cîte şi mai cîte în lună şi-n stele, pînă la o adică.

Siluită

   Simone de Beauvoir : "Că temeiul oricărei morale e respectarea libertăţii celuilalt, e considerarea lui ca fiinţă a cărei libertate nu  poate fi siluită".
   Ce ţie nu-ţi place altuia nu face, scurt şi cuprinzător, ori cei 7 ani de acasă, bunul simţ ordinar firescul ficăruia ce-l simte în sine sa, pentru că nu există om să nu ştie ce e drept, corect, adevărat încă din copilăriea sa, naivă, care sub influienţe nocive s-a întors cu 180 de grd. conta cursului uman, devenind imoral inuman o pramatie nedreptă ce de-l apucă tot aşa finalul vieţii e un rateu ce degeba a existat, fiind neconsemnat nicăieri bine, nici în conştiinţa colectivă, nici SUS, cred că nimănui nu-i place o aşa viaţă evaluată nefiresc.
   Chiar şi aşa înrăit ordinar, hîd uman, acel rateu de om de-i sună deşteptarea, se trezeşte instantaneu, şi de-i şi constrîns altfel fără urmări cunoscute, din varii motive, se-ndreaptă pe loc, devenind alt om, aşa-i omul cît trăieşte încearcă marea cu degetul, de-i merge, de nu se schimbă, depinde de influienţe şi mult altele fiereşti, umane în ultimă instanţă . Şi Divinitatea ne doreşte faţă de acum multe secole, mai întîi moralizaţi în toate cele şi pe urmă de mai putem, îndreptaţi spiritual prin religiile lumii lăsate de EL.

CEL VIU al viilor

   Nicolae Steinhardt : "Pentru expresia - Dumnezeul cel viu -  am eu o părere a mea : că nu e numai veşnicul Creator, ci şi Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, adică al viilor şi nu al morţilor - adică cel pe care-l interesează ce fac viii".
   Da întradevăr pe EL îL interesează numai ce fac viii, pentru că fiind încă viu, trăindu-ţi viaţa mai poate spera Divinitatea că te vei îndrepta, mort poate ai ratat ocazia de ai fost un nedrept odinar, deci îndreptare şi iar îndreptare corectă adevărată nu doar mimată de ochii lumii, deci mai întîi corect moralizaţi în familiile voastre şi-n societăţile de care aparţine-ţi oriunde aţi fi în lume, după aia şi numai după aia puteţi încerca de mai puteţi şi doriţi o îndreptare spirituală prin diferitele religii ce-s în lume de EL lăsate.

Creatorul

   "Creator, fireşte, şi nu doar atît : mare arhitect, demiurg, marele anonim. Pe EL nimic nu-L dovedeşte în sens judiciar, nu-L dezvăluie prin logică ; E în afara logicii sistemului ; E neaşteptatul, paradoxalul ; la EL ajunjem  prin liberă şi nesocotită credinţă. EL şi năruie totodată orice explicaţie strict materială, în care nu încape. Cred întru Tine, dar mă rog ŢIE întăreşte credinţa mea"(Nicolae Stenhardt). EL e aşteptat în lume chiar şi inconştient, vom fi muţi de uimire în faţa LUI cînd va veni.
   El e Totul Divinitatea Universul, ceea ce nu cuprindem cu înţelegerea noastră limitată tot din vina noastră nerespectîndu-L de milenii cum doreşte şi ni se ascunde simţurilor noastre nesigure, mai mult c-a-ntr-un vast va-ţi ascunselea, ne trage de mîneci, atenţionîndu-ne, în diverse chipuri încă nepricepute, dar ne şi pedepseşte uneori şi mai tare doar doar îL vom începe a-L pricepe, apropiindu-ne de EL cumva, acum dorind mai întîi o îndreptare corectă morală în toate felurile în care existăm, doar după aceea să ne gîndim de mai vrem corect şi putem să-L abordă şi spiritual prin religiile lumii ce-s lăsate de EL.

Cunoscînd

   Francis Bacon, lord Verulam : "Nu de aripi are nevoie spiritul omenesc, ci de plumb. Cu prea mare uşurinţă se avîntă în cele mai înalte abstracţiuni, pierzind orice contact cu omenscul şi ralitatea". Avem nevoie totuşi şi de aripi pentru a ne înălţa în spiritualitate SA ce încă n-o simţim cum ne trebuie, nefiind conştienţi de ea.
    Apropiindu-ne de Divinitate cum ar fi normal firesc omului creaţia SA cu spirit şi gîndire Divină. Cu un folos mai amplu umanităţii, fără a lua în calcul pentru că nu ştiu folosul Divin, nu cum e în prezent ici şi colo împrăştiat în lume care ţin încă trează o conştiinţă spirituală, cam empirică cred.
   Şi de plumb avem nevoie pentru a nu-I mai greşi prin avîntate nedreptăţi ce I le facem prin noi nouă şi implicit LUI Singurul Responsabil de noi cei vii de pe Pămîntul SĂU, nerespectîndu-L, nefiin îndreptaţi moral în familiile noastre, în societatea în ansamblul nedrept nefirsc, şi prin religiile lumii ce-L respectă, să căutăm a ne apropia îndreptîndu-ne spre EL, cunoscînd cît ni-i dat a cunoaşte şi merităm acum.

Părticică

   Chiar să vrem şi-n schimbări minore în natura dată Pămîntului şi nouă nu putem a ne implica fără a-I greşi uneori de ne reparat normal firesc natural, pentru că nu-nţelegem nu merităm şi nu ne deschide poarta aflării Totului ce ni-i în preajmă, nu încă mai greu accesibil, acolo-i imposibil pentru că ne-mpiedică  şi mai şi nerespectîndu-L cum doreşte şi nici nu ne prea complicăm existenţa limitată de nu ştim ce.
   Greşelile stricăciunile pricinuite naturii terestre de om îs greu de îndreptat şi ne pedepseşte şi nici nu evaluăm suferinţele noatre încă, împiedicîndu-ne în cam multe domenii finalizate încă de la zidirea tuturora ştiut şi neştiut de om, ştiinţa progresează cît ne dă Divinitatea voie, ce-I sigur o entitate de ne înţeles nouă şi spirituală cea ce nici nu ne putem închipui cu toată gîndirea noastră părticică din EL

Cumpănit

   E foarte greu a alege între problemele sentimentelor ori care ar fi ele, ce te-ncearcă în trăirile ce le avem în viaţa asta  a noastră, dată în utilizare corectă, teribil de amestecate şi influienţate de numeroşi factori ce te pot destabiliza, deci atenţie ! Descumpăninde-te, zăpăcindu-te în luări de poziţie în viaţa ta trecătoare, care poate fi corectă, adevărată şi posibil de acceptat de Divinitate de te vrea şi meriţi, să-I fii alături, e ceva ce nu-i de ici de colo şi de ignorat.
   Nicolae Steinhardt : "Sentimentele pot fi sincere şi complicate, vorbele sînt teribil de precise şi poartă în ele toată încărcătura de rele a vechimii". Cuvintele vorbite, vorbele îs foarte directe, aprige şi pot răni, descumpăni adevăruri, dreptăţi încă neconsolidate corect ferm, schimba porniri poate bune, deci e nevoie de cumpănire înfrînare bun-simţ, corectitudine pentru că-s urmate de fapte ce pot dăuna grav normalităţii umane şi aduce după aceea pedepsele de SUS, ce-s de ne dorit, şi de se poate de evitat prin dreaptă înţelegere, îndreptare.

Statul de drept

   Nicolae Steinhardt : "Toată opera lui Cezare Bonesana, marchiz de Becaria a fost anulată, ceasul istoriei a fost dat înapoi cu cinci secole şi situaţia în care s-a aflat curata păstoriţă  de la Domremy ( Ioana d'Arc) a devenit - ar trebui însă ca oamenilor de pe la 1430 să li se recunoască circumstanţa atenuantă că dactilografia încă nu fusese născocită - şi aceea a nenumăraţilor anchetaţi de la Securitatea unei orînduiri sociale care a făgăduit şi ea - ba şi mai consecvent - că va asigura fericirea oamenilor".
   Iar morala şi iar morala, ce ţie nu-ţi place altuia nu face, tot peste ea dăm în orice domeniu de activitate umană, e de respectat întocmai de ne place ori nu, negociere-n morală nu-i şi o ştiu toţi asta-i problema, de ce o ignoră cu bună ştiinţă, ar trebui să-şi  reia ce-i 7 ani de acasă pentru îndreptare corectă. Mai ales în justiţie alături de dreptate îi de ne conceput a nu se aplica corect ferm adevărat, legiferat omeneşte, fără influienţe nefaste nedrepte şi-n respectul satului de drept.

Interpretări

   În Pateric : "Curtezana care ori de cîte ori venea un anume mare pusnic în oraş după treburi îi dădea milostenii şi-i plăcea să-l asculte. Odată, după ce bătrînul îi vorbise, l-a întrebat : Părinte este ispăşire ? . Zice bătrînul : Este. Atît. (L-a urmat pe loc şi a dus-o la o mînăstire de femei, în pustie. )". Sînt de toate cele, dar de vrei cu adevărat neapărat, altfel e degeaba, pe-ncercatelea nu merge, e vorbă-n vînt, gînd neserios, aşa că ce-ţi doreşti fiinţei tale sincer, sufletului tău.
   Căzneştete adînc corect să te afli sincer în sinea ta, clar ferm, pentru că de te răzgîndeşti, nu-i bine. Hotărîrea-i pe viaţă nu mai poţi renunţa, adio plăceri lumeşti, ai altele şi obligaţii şi mai şi, responsabilitate mai altfel, nepricepută-n lume. Te aşterni pe alte reguli ce încet, încet le afli şi porneşti în schimbarea totală, chiar dacă ţi se pare că nu prea, e o demarare pornire lină, să nu-ţi pierzi capul, fiecare are felul său propriu de înţelegerea lucrurilor şi deci se pot diferite interpretări.

Potolit

   E foarte greu să nu facem prostii, mai ales din neştiinţă, neputinţă, din grabă şi cîte şi mai cîte şi influienţe obiceiuri din afară şi-I greşeşti şi plăteşti, nimic nu-I trecut cu vederea de-L ştii oarecum, şi vrea să te-nveţi, ne mai fiind începător, cînd ţi se iartă multe, dar nu exagerat, cînd eşti în comuniune cu Divinitatea, îţi este mai redusă plaja raţia de greşeli, chiar de tot, trebuie să te-nveţi a fi alt om, fiind atent preocupat, cam începînd să laşi multe din celelalte, care-s învăţate într-o viaţă poate, abţinîndu-te.
   Yves Guyot : "Primul lucru pe care trebuie să-l facem e să nu facem prostii".
   Pînă-ţi trece de tot şi definitiv, asta e, greu, greu dar n-ai ce-I face, îţi faci numai ţie de furcă şi a lor tăi, de ţin de tine, e nevoie uneori să răzbeşti cu încetinitoriu, ce nu ştii încă, dar te-nveţi şi asta, grăbitu-le apucatu-le neastîmpăratu-le, la ralanti, cu mai puţine vorbe şi acţiuni în timp pentru a te-frîna şi trebuie e o luptă definitivă în schimbarea ta, nu vei mai da înapoi niciodată,da, niciodată în viaţa asta ce o vei avea de aici înainte numai în preajma SA, chiar de eşti printre oameni obişnuiţi pe Pămînt, şi nu prea te deosebeşti de ei, fiindu-le alături oarecum, potolit.

Bhagavad Gita

   Bhagavad Gita înfăţişează năzuinţele omului superior : a fi eliberat de ură, dorinţă, frică, dragoste şi milă. Cuvintelea acestea definesc limpede poziţiile axiologice ale hinduismului şi totodată limitele sale în teoria valorilor (Nicolae Steinhardt).
   Ura, să nu o mai ai, e ceva bun înspre o parte din îndreptarea ta morală, cu bun-simţ şi îngăduinţă, şi altele necesare încă.
   Dorinţa, e de multe feluri şi închipuiri, e uneori şi bună constructivă, cînd îţi doreşti să te îndrepţi, să-L urmezi înspre o îndreptare corectă în ceea ce îţi doreşte Divinitatea ţie şi-ncontinuare fiindu-I alături, vei şti altfel.
   Frica, e dăunătoare fiinţei umane în general, unori e constructivă, de frică ştiindu-I, cauţi să-L urmezi fără conflicte, fără greşeală şi te-ndrepţi vizibil de două şi de nouă, nu-i încotro şi-i bine frumos şi util ţie şi altora cum vrea EL ; frica cealaltă firească omului nedrept, e dărîmătoare distrugătoare de fiinţă personalitate, nu-i de dorit niciodată nimănui şi-I bine să-I fii alături pentru a nu o mai şti niciodată tu şi familia ta.
   Dragostea,  e un sentiment rar, se bate actualmente multă monedă pe ea, dar e de ne întîlnit cam nicăierea între oameni  ci reversul medaliei : ura, răutatea, nedreptatea, invidia, egoismul şi altele tot aşa ca lumea asta pe care Divinitatea vrea să ne-ndreptăm cum putem mai bine şi corect ; şi la mine dragostea e rar exprimată, nu-s în stare de ea, mai ales de cînd cu relaţia mea cu Divinitatea îs total înstrăinat eclipsat fiind de prezenţa-I ce-mi crează altele nevoi şi obligaţii şi nu am timp de sentimente încă, învăţ să mă comport şi să ştiu ce-i de ştiut .
   Mila, o mai am şi uneori peste poate, mai ales de cînd cu relaţia SA, căutînd mai mult să-ndrept ce se mai poate, uneori din prea mare avînt am greşit, înaintea LUI, amestecîndu-mă unde nu-mi firebe oala, chiar foarte grav, şi am învăţat că înaintea moţii (e o entitate înspăimîntătoare, încă eram începător, cu ani în urmă) n-ai voie să stai, din orice considerent ar fi, poate doar pentru ai tăi şi cred că nu, ori cine ştie ce-ţi rezervă viaţa alături de EL.

Natura

   Natura cea care ni-i dată să ne însoţească în trăirile noastrea pe Pămîntul SĂU, cît vieţuim, ar trebui în comuniune cu ea, dar n-o ştim cam deloc şi nici n-o respectăm mai deloc, ci-i facem neajunsuri nenumărate vrem să profităm numai de pe urma ei, şi ne mai pedepseşte, dar totuşi nu înţelegem mare lucru, perseverînd în rele şi urîte comportamente faţă de ea, o admirăm prin faţă şi o lovim pe la spate ca mişeii şi fugim ca laşii, lăsînd-o să se vindece singură, de-i mai lăsăm timp, de nu-i dispare faţa din unele locuri.
   Natura e toată de admirat în ansamblul ei dar ciopîrţind-o mereu fără să-ngrijim rănile-i făcute are acum prin multe locuri o faţă ce ne place a o mai privi încă şi un spate urîţit de noi ce nu ne place a-l privi măcar, nu ne pasă de urîtul din noi produs în alţii, ce nu i-am creeat noi ci Divinitatea înaintea noastră, noi venind pe de-a gata, numai la stricat, vai de noi nedrepţii şi nerecunoscătorii Pămîntului SĂU.
   Francis Bacon : "Nu dominăm natura decît supunîndu-ne ei".

Pandemie ori pandalie !

   Ieri seară la Radio o emisiune despre bolile lumii, de inimă pe primul loc, şi se poate spune că-i o pandemie şi a bolilor de cancer,  pe locul doi, şi multe aprecieri şi cîte şi mai cîte despre aceste pedepse urîte ce i se aplică omenirii de Divinitate pentru trezirea la realitatea SA, dar lumea cu a ei pandalii capricii toane, nu-I au grija, se-ngrijesc de apărare nu de înlăturarea cauzelor acestor urgii aprige ce-s pe lume date ca să-L respecte fiecare în dreptul său cum se pricepe mai bine.
   Sînt de foarte mult timp aceste neascultări umane la adresa SA, şi pedepsele ca ripostă a SA, la fel îs de mult, de tare de mult, ne-am obişnuit să ne lecuim de "urechelile" SALE ce ni le aplică în loc să-L căutăm, şi prin intermediul unor îndrumători diriginţi de-i avem în spiritualitate şi îndreptare morală, ori de nu singuri singurei, ne aşteaptă cu ardoare de merităm, de nu să ne-ndreptăm mai întîi moraliceşte ferm corect şi de reuşim, numai atunci să-ncercăm prin religiile lumii spiritual să-L abordăm.
   E uşor de vorbit, nu, mai greu, foarte greu e de înfăptuit de voi, vorbit şi gîndit bine frumos şi util tuturora, pentru că de mine şi ai mei am eu grijă prin faptul că-L respect şi-L urmez cum mă pricep, nu extraordinar dar acceptabil cred, e loc de mai bine oricînd în realaţiile cu Divinitatea îi sîntem totdeauna datori, cred, orice am face, dar e bine totuşi să-I venim în întîmpinare decît să o luăm pe cocoaşă mai permanent,NU?
   Şi mai e ceva ce ma-mpins cînd a venit în viaţa mea, curiozitatea, fiece o fi mi-am zis, şi am pornit să-L urmez, nu-i uşor lucru, dar nici un capăt de ţară nu-i. Vă rog poftiţi de vă dă mîna, îndreptaţi-vă moral în bine mai întîi şi ulterior căutaţi-L prin religiile lumii ce-L respectă corect, voi alegeţi decideţi, cum vă taie capul, şi sigur de reuşiţi, nu va fi uşor, veţi deveni alţi oameni, mult superiori la ce sînteţi actualmente, scăpaţi de toate fricile inerente muritorilor de rînd, în primul rînd.

Alegînd

   "Datorită civismului, pe de o parte, şi libertăţii sprijinită şi limitată de morală şi de credinţă în Dumnezeu, pe de alta, putem ieşi din coşmarul stupului, organizaţiei, dresajului, fără a cădea - prosteşte - în anarhie. (Sigur că funcţionarii, în numele moralei producătorului şi al comodităţii, asta ar prefera : stupul, ori măcar, în aşteptare, puţin colonat.) Echilibrul ne fereşte de nedreptatea pregătită nouă dincolo de licenţa lui Ivan Kamarazov : turma dobitoacelor"(Nicolae Steinhardt).
   În societate, în colectivităţi de oameni, în familie trebuie să domine bunul simţ, datoria pentru ce existăm şi de înfăptuit ce-i în dreptul nostru, obligaţia socială demnă corectă în concordanţă cu ceilalţi în spirit moral, responsabil şi de se poate fără interese ascunse, pe faţă, alegînd o religie corectă după noi înşine, ce-L respectă întocmai pe Dumnezeu.

Toleranţa

   Sînt unii foarte aplecaţi, cuprinşi de un spirit corect, cred ei, prea devotaţi în îndreptare, exagerînd, n-au de cît cu cine le permite, poate mai fără puteri de îndreptare ori cine mai ştie cum de-s aşa la voia altora. În credinţa sa omul nu are drepturi decît asupra lui însăşi şi a celor ce-s în creşterea sa (părinţi - copii), educarea cu pricepere nu aşa că-mi veni mie pe chelie, de ai, deci cu foarte mare atenţie şi toleranţă, fără exagerări şi obligaţii ne la locul lor.  
   Fiecare-i liber să aleagă ori în ce domeniu al vieţii, dar mai ales al credinţei, care-i cea mai sensibilă parte a existenţei umane, nu-şi impune nimeni încălţat intolerant, propria voinţă peste a altuia ce nu simte aşa în sinea sa, ci-i liber să aleagă cînd şi cum vrea fiecare, timp în acest scop e destul cît ne dă încă de SUS. Nu-I greşiţi oameni nedrepţi în a vă impune acolo unde nu vă fierbe oala, mai ales în credinţă, unde-I domeniul SĂU în exclusivitate.
    Şi EL are grijă prin oameni toleranţi îngăduitori aleşi cu simţ de răspundere dezvoltat în încercaţi, nu orice nechemat se trezeşte vorbind singur obligînd şi poate greşit, silind prin nedreptăţi (ameninţări) în faţa Divinităţii. Nu-i de glumit cu spiritualitatea omului încă nehotărît, e prea mare răspunderea ce vi-o arogaţi, fiţi cu băgare de seamă în spiritualitatea ce-I numai de la EL şi-n respectul SĂU corect.
   Prin discuţii atente, îngăduitoare de ambele părţi, în respect reciproc altfel nu-i demn, orice aprindere a discuţiei ce trece de toleranţă e nedreaptă şi dăunătoare. Fiecare-şi cunoaşte lungul nasului mai ales de ce-i în stare, trebuie multă voinţă de înfrînare pentru o moralizare corectă între apropiaţi şi ulterior de simţi nevoia şi numai atunci, poţi încerca de poţi susţine o credinţă, ce-s în lume lăsate de Divinitate.

Posedăm

   Fiodor M. Dostoievski : "Oricine are dreptul la fericire, dar nimeni n-are dreptul s-o întemeieze pe nenorocirea altuia, pe badjocorirea sau nedreptatea altuia. (Fericirea trebuie inventată de fiecare pe cont propriu, prin mijloace originale, de unde şi caracterul reprobabil al crimei, furtului, adulterului, înşelăciunii, denunţului ; în toate acestea fericirea e obţinută de la altul, e luată. Crima e parazitară.) Dar dacă victima e un nenorocit nevrednic de viaţă ? N-are a face, pentru că turpitudinea josnicia victimei nu justifică pe asasin".
   Ajungem tot la morală, ce ţie nu-ţi place altuia nu face! Bunul simţ, îndreptarea, toate acestea bune frumoase şi utile ce ni le doreşte Divinitatea să le înfăptuim în lume dezinteresaţi în dreptul fiecăruia şi urmată de îndreptarea spirutuală pe măsură, e tot ce ne îndrumă să le posedăm în gînd vorbe şi fapte, noi oamenii Pămîntului SĂU.

Merita

   Nicolae Steinhardt : "Constat că nu înţeleg decît de bîtă. E o surpriză pentru un intelectual. Dar, vorba ceia, asta-i situaţia. Dumnezeu, milostivindu-se, mă bate ori de cîte ori e nevoie. Cu ierburi amare, cu varga, cu scîrbe, nu mă cruţă. Mă bagă-n speriaţi, că de frică ştiu. Aşa, bătrîneşte. Ciomăgit, mă trezesc şi-mi vin în simţiri pentru un timp". Cam aşa şi eu păţesc, am şi fost avertizat că voi învăţa şi de nevoie, nu numai de voie, ce să fac, am primit şi doresc să-L urmez cum o fi, asta e.
    Şi mă supun, mi-am zis şi nu odată, cînd am mai scăpat şi mă pricep mai bine în a-L urma şi cred că-i bine ce fac, că nu am să mă las pînă nu voi reuşi să văd ce se-ntîmplă cu mine şi poate reuşesc să îmbunătăţesc cît de cît, în dreptul meu, relaţiile LUI cu omenirea, de se poate mai altfel şi nu vreau prea mult poate, eu fiind un oarecare civil, neangajat cam în nici un fel, pînă la intrarea SA în viaţa mea, pe neaşteptate, acum mai bine de 5 ani, iar de atunci îs altul complet schimbat în timp, cred că aşa trebuie şi vrea EL, mai am de învăţat cît voi putea-merita.

Corolarul

   "Posibilitatea de a cunoaşte data precisă a sfîrşitului  ar veni în contradicţie cu principiile de bază ale lumii care sînt : incertitudinea, libertatea credinţei, retragerea LUI Dumnezeu în taine inaccesibile probelor categorice"(Nicolae Steinhardt).
   Nu-i aşa, de se putea înţelege Divinitatea cu creaţia SA, omul, nu se retrăgea în taine, cum se zice, El dorea şi încă doreşte să-L aflăm prin comuniune, înţelegere deplină de ambele părţi, om - Creator Divin, respectîndu-L deplin şi azi noi îndreptaţi mai mult ca altă dată în istoria umanităţii, cînd pericolul dezmăţului şi imoralităţii generale îi mai pronunţat, odată cu tehnologizatea civilizaţiei şi altele încă ne stăpînite corect în lume.
    E nevoie de înţelegerea SA şi pentru a înceta pedepsele ce lovesc omenirea de mii de ani, cam de cînd s-a retras Divinitatea dintre noi, nemulţumită de cum îL respecta omul în devenirea sa tot mai nepăsător la ce-I datora.
   Libertatea credinţei e tot o consecinţă a retragerii SALE în afara priceperii umane în ale Lumii LUI, cumva : făceţi cam ce vreţi de nu MĂ înţelegeţi cam deloc ! Cam, pentru că nu am fost chiar de izbelişte, tot ne-a îndrumat prin alte metode mai indirecte să nu-I greşim prea tare programarea SA, ce tot o vom urma de vrem ori nu, asta e.
   Incertitudinea e consecinţa corolarul tuturor celor zise mai sus, nu-i bine, dar dacă altfel nu se poate cu umanitatea noastră strîmbă şi încăpăţinată în direcţia ei nedreaptă, încă.

Altruişti

   Oamenii nu-L pricep defel pe Dumnezeu şi Lumea SA şi dau ca nişte netrebnici vina tot pe EL, ne meritînd să-L cunoască, împiedicîndu-i tot mereu s-a născut un cerc vicios, dar totuşi Dinitatea a mai făcut încercări de cunoaştere reciprocă, ultima în 1935 prin Pertache Lupu, eşuată din varii motive, omenirea ştergînd cam cu totul acel episod din memoriea sa, cu sprijinul ortodoxiei, ce nu L-a putut pricepe pe Însăşi Divin, cu toate că a vorbit româneşte concis şi clar.
   Atunci EL şi-a dat imediat seama că demersul SĂU e ne recepţionat cum sconta şi deja pornise prăpădul asupra lumii, cel mai devastator din toate timpurile, cu de toate : holocaustul, explozii nucleare, lagăre cam peste tot în lume chiar şi fără caracter beligerant ci aşa cam fără cap şi coadă şi cîte şi mai cîte, cine ştie...Am avut de tras şi nu se pare că ne-am învăţat minte.
   Nicolae Steinhardt : "Dar dacă universul, cum a crezut J.B.S. Haldane, nu e doar mai ciudat decît gîndim noi, ci mai ciudat decît putem gîndi ? Atunci cu atît mai rău pentru natură şi univers. Îmi repet cuvintele abatelui Auguste Valensin".
   Totuşi EL E Creatorul nostru, omenirea, Pămîntul, Universul în totalitatea SA şi cam nimic nu cunoaştem cum ar trebui şi dorim dar ne împidică pentru că nu-L merităm, nu-L respectăm, am crescut cam fără EL, nedrepţi şi ne-am obişnuit să cerşim chiar şi la nivel de religii, nu avem demnitate şi nu ne considerăm responsabili faţă de cunoaşterea Părintelui tuturora, poate unii pentru sine şi atît, altruiştii, drepţii au dispărut oare?

Făgăduinţele

   Nu sîntem în stare, nu merităm să-L aflăm cum ar trebui, cred că sîntem unii înălţaţi din lume, mai atenţionaţi oarecum altfel stăruitor să-L pricepem şi lăsa-ţi şi-n lume cu diferite treburi şi încercări, ne-nţeleşi rămînem fără omeneşti porniri şi spaime decît cele legate de Divinitate, ce restul nu le ştie, dorim să-I fim alături cum e nevoie acum şi aici.
   Nicolae Şteinhardt : "Credinciosul nu e necesarmente şi în mod continuu într-o stare extatică ; însă oricum rămîne, măcar puţin, stăpîn pe sine şi liberat de angoasele şi spaimele produse de stăruitoarele concreteţe ale cotidianului".
   Brice Parain : "Limbajul e modul prin care exprimăm puterea noastră de a transforma ideile în fapte, făgăduinţele în adevăruri".

Cunoaşterea

   Se pregăteşte ceva, pluteşte ceva în aer în atmosferă, mai ales în gîndirea ce-I influienţată benefic de Divinitate, de ce-I ce-L pricep la un nivel foarte înalt, nu lumesc, că aceia au coborît fără să vrea nemeritîndu-şi menira şi astîmpărîndu-se acolo unde-s, ne ştiind cum îi cheamă decît simplu oameni ajunşi puşi, nu din întîmplare ci mai mult lumesc, cu toate că EL şi-ar fi dorit o reprezentare fifti fifti, înţelegîndu-L şi pe EL şi lumea pe acei sus puşi în lume. Mai e ceva natura vie, oricît de nevie mai pare, ea I se pregăteşte oarecum, freamătă, ne-nţelegînd  noi încă nimic. Spiritualitatea acea formă specială a Divinului ce n-o merităm a o pricepe deloc, e-n căutări de ceva.
   Nicolae Steihardt : "Se pare că acum se ştie că nici natura nu e indiferentă ; cunoaşte direcţii preferenţiale ; cu atît mai mult viaţa spirituală unde realitatea cedează pasul, neîncetat, sensului". Se apropie cunoaşterea de omenire.

Părerea

   Ni se năzare cîte-n lună şi-n stele, mai ales sub influienţele astea de azi, ce ne tot îmboldesc de peste tot şi nu ne descurcăm, îngreunîndu-ne viaţa, ce-o aveam mai liberă parcă, asta e, ne vom descurca oarecum, dar cel mai bine e să ne vedem de ale noastre simple trăiri, de lungul nasului, şi să menţinem bunul simţ la loc de cinste orice ar fi să nu ne lăsăm, cu încăpăţinare bună corectă dreaptă, în pace şi înţelegere.
   Numai Divinitatea le poate stăpîni pe toate şi le ştie noi sîntem foarte complexi în gîndire şi de neînţeleşi şi limitaţi şi cine ştie cîte mai sînt, numai EL ne şi le guvernează pe toate.
    Pierre Lasserre : "Lumea este mult prea complexă spre a putea fi cuprinsă într-o sigură sistematizare, oricît ar fi ea de grandioasă. Nu există nici o doctrină capabilă să dea toate răspunsurile".
    Nicolae Steinhardt : "Ştiu totuşi că prin însăţi condiţia umană nu poţi crede şi pretinde a fi găsit o formulă absolut completă. Lumina şi întunericul e pentru toţi şi ploaia cade şi peste buni şi peste răi. Nu înseamnă că n-ai dreptul să-ţi formezi convingeri şi să le susţii".
   Gilbert Keith Chesterton : "De vreme ce este părerea mea, desigur că o socotesc dreaptă şi cred în ea, altfel aş fi necinstit".

De se poate

   Se cere prin NT(Noul Testament) dragoste şi iubire de la noi ce sîntem neputincioşi, şi cu foarte grele eforturi de-abia suportăn pe alţii şi nu-i înţelegem, nu ne înţelegem nici pe noi şi trecem foarte uşor peste asta, ceea ce constitue permanent un handicap nouă, ce în timp ne poate creea şi ne creează mari prejudicii ce greu le vom gestiona în viaţă, înţelegîndu-ne pe noi înşine cîndva cu mai efoturi preocupante cu voinţă susţinută, numai aşa, altfel vom eşua lamentabil în tot ce dorim şi nu putem.
    "Dacă dragostea de aproapele nostru ne este inaccesibilă în  esenţa ei, măcar sub forma amabilităţii o putem manifesta raţional"(Nicolae Steinhardt).
    E la modă să ţi se inoculeze forţîndu-te să simţi ceva ce ţi-i străin şi de-neînţeles, ce să facem cu nepriceperea unora nepotriviţi nouă, asta e, dar să căutăm oarecum să ne repliem comportîndu-ne cu îngăduinţă, cu bună voie,  potoliţi în toate cele, şi de nu putem, să ne liniştim, ne retragem în linişte oriunde putem şi acolo să ne încercăm a înţelege întîi pe noi şi punîndu-ne în postura altora să mediem de putem şi numai după aceea în pace de se poate să ne exprimăm faptic în gîndire şi-n vorbe, de se mai poate.

Nelalocul lor

   "Şi totodată doctrina torturării fiinţei de către un Creator hotărît să ne vindece de ale lumii"(Nicolae Steinhardt). Torturare, poate chiar nu, mai degrabă o atenţionare, o tragerea de mînecă mai uşoară ori mai tare, grăbită oarecum, ultimativă, de greşelile-s mai grave atunci e posibil o teroare clară fermă pentru o trezire grabnică în vederea îndreptării pe măsură.
   De regulă doreşte conform unei programări de cînd lumea, pentru a ne încadra într-o moralitate bună în familie şi între oameni în general, în lume, urmînd după moralizare credinţele ce-s răspîndite-n lume şi-L respectă. De ce îndreptarea comportamentală bună mai întîi şi numai după aceea urmată de spiritualitatea necesară salvării, deoarece lumea-i foarte înrăită imorală nedreaptă în fapte gînduri şi vorbe nelalocul lor.

Intime

   Să-I fii alături eşti supus intemperiilor de tot felul şi din toate părţile umane, toţi nu te-nţeleg, ce te-a apucat era-i...şi aşa mai departe, degeaba te justifici, ei o ştiu pe a lor, doar unii mai ponderaţi, cred tot sub influenţa Divinităţii, mă cred şi alţii mai la necaz vor îndrumare şi le-o dau cît pricep încă-s pe drumul SĂU nu am ajuns încă, dar EL vrea şi practică, ceea ce şi fac.
   Expunerea e clară şi fermă dar cusuru-i că nu se pricepe mai nimeni şi se miră, ori critică, mă simt apărat de cînd şi pot să-L urmez, fac eforturi şi-ncerc să mă obişnuiesc, asta e, de frică nu-mi este, nici nu mai am de cine EL e Totul în toată lumea asta a SA. "Credinciosul e fericit, aşadar apărat, însă e vulnerabil, expus ca un convalescent, ca un jupui de viu. E în casa de sticlă, îl văd toţi, şi-n situaţiile cele mai intime"(N.Steinhardt).

Deosebită

   "Sălăşluieşte oare în noi cîte un păcat principal, cu adevărat sigurul dăunător insului respectiv ? Medicina demonstrînd că microbii toţi se află în corpul omului şi că numai unul, la boală, devine ucigător, descrie o situaţie paralelă"(Nicolae Steinhardt). Trebuie să ne preocupăm ca pemanent din copilărie (părinţii au obligaţia responsabilă de la Divinitate a moralizării şi spiritualizării demne) încă, să nu ratăm îndreptarea, ulterioară e foarte, foarte greu de înfăptuit de unul singur.
   Şi colectivităţi adevărate bune în sensul îndreptării morale şi spirituale, or fi,  nu prea am auzit să existe oricum pentru oricine, ci numai al înstrîmbării vicierii urîţirii înrăirii, da cam peste tot, unde te-ntorci numai dezmăţ şi nedreptate, ce te satură de la un timp, dar şi trebuie preocupare fermă de aflare a căii corecte, mai tîrziu, cum se poate, fiecare cum îi este dat, numai să fii pe recepţie pregătit, pentru că semnale sînt, atent să fii şi să nu le ignorezi, ratînd momentul dat, fii treaz la orice atenţionare mai deosebită !

Vezi !

   "Nu numai că trebuie să ne înălţăm pe noi, ci şi scînteia Divină din noi trebuie s-o aprindem"(Nicolae Steinhardt). Să ne înălţăm prin fapte, să dobîndim binele frumosul şi utilul necesar schimbării ce ne-O  cere pentru a ne îndrepta, chiar de e greu şi nu ştim cum şi poate nu avem informaţia necesară, dar morala ce e permanent între noi, oricine o ştie o simte, e greu de respectat : ce ţie nu-ţi place altuia nu face, ne cam codim, ne e peste mînă.
   La îndemînă-i răul urîtul nedreptatea, se înfăptuiesc foarte repede îs pe ţeavă oricui, fără probleme deosebite, de eşti îndreptat moral, atunci şi numai atunci nu-ţi mai dă mîna să greşeştii, deja te a-i obişnuit cu faptele bune şi te stingheresc urîţeniile, nu te mai atrag ca altădată, eşti salvat înspre îndreptarea morală mai ai de rezolvat spiritualitatea, numai prin credinţele actuale ce-L respectă te poţi realiza, ori singur, de te primeşte numai Divinitatea, vezi!

Va fi altfel

   Eroic, vibraţie, în rezonanţă cu cine ? Cu cine altul decît cu Totul, ce-I pretutindeni şi nicăieri de găsit de nu ne pricepem, de nu vrem, de nu ni se cade pentru că-L nesocitim, da, e ceva obrăznicie nesimţire să te crezi buricul pămîntului, şi cine-i ca tine, ve-i vedea tu cît de mic şi de nimic eşti cînd va fi la o adică, cînd I se umple paharul răbdării SALE şi ai vrea să te faci mic mic de tot, ai vrea să dispari să nu te găseşti în faţa LUI şi nu poţi,că Lumea e a LUI şi Pămîntul şi noi aşa nedemni şi nedrepţi.
   Dar totuşi îL înteresăm, îL preocupăm, vrea să scoată din noi ceva acolo măcar cît de cît, se va vedea ce la urmă, ce va ieşi, încă-I sîntem o problemă în rezolvare, nu se lasă deloc de noi, sîntem programaţi a-L urma, vrem ori nu, îndreptaţi moral şi spiritual cum ne vine mai bine cu binele în noi.
   Nicolae Steinhardt : "Cît de bine văd că singurul lucru important nu-i decît eroismul,  în sensul larg, adică posibilitatea pentru om de a suferi, a vibra, a se zbuciuma. Idealul de camping, fomula lui ce-mi pasă mie, lui mă doare-n cot, dispreţul acesta pentru cuvintele mari (toate : şi Datoria şi Sufletul şi Dumnezeu şi Omul şi Revoluţia şi Misterul şi Libertatea şi Ordinea şi Civilizaţia) s-ar putea să dizolve lumea". Nu, va fi altfel.

Să răsară

   Progresul e o continuare a trecutului, legat şi de prezent, ce trebuie să ne-nveţe minte de greşelile ce nu mai trebuiesc repetate şi ne dau îndărăt, de tot nu învăţăm mai nimic şi tot pe loc, pe loc... ăsta-i un joc popular ce ia în derîdere metehnele naţionale ce ne opresc de a înainta, oarecum ni-i scris şi să ne lecuim odată, ori nu ne legăm la cap de nu ne doare, e o nepăsare generală, la asta ne pricepem de minune, ...să răsară busuioc... ori cum o mai fi, dar trezirea, trezirea pe cînd oare ?
   Emanuel Neuman zis Manole : "Progresul nu se poate realiza decît ştiind ceea ce a fost, spre a nu cădea în aceleaşi vechi erori". N.Steinhardt : "Tradiţie şi progres însamnă că sînt lucruri pricepute şi gustate de mine şi ci continuarea liniei începute. Ca şi cum progresul ar fi o linie dinainte trasată".
   Progresul, cunoaşterea pentru noi e o linie dinainte stabilită Acolo SUS, nu o pricepem nevoia aceasta dinainte ştiută, dăm de necazuri, pragul de jos apoi cel de sus şi poate de ne ajunge atît, ne vine şi mintea la cap, ura!