"Să stăm bine, să luăm aminte, să judecăm cu multă chibzuinţă.Pentru nimic în lume să nu primejduim avutul cel mai de preţ - sufletul - oferind Domnului jalnicul, iritantul, nedreptul spectacol al unei fiinţe refugiate în prostia rea, fudulă, stupidă a legalismului contabilicesc. Contabilitatea, celălalt nume al demonismului, arma preferată şi statonica metodă de lucru a vrăjmaşului"(Monahul Nicolae Delarohia).
Ce să dea tot ce-i mai bun din el, fiecare, adică comportare cu bună-cuviinţă, să nu făptuiască nici un rău nimănui orice ar fi şi să respecte Divinitatea şi s-O creadă ca-n ceva Sfînt ce este dintotdeuna pentru totdeauna în vecii vecilor (fără amin, aminul e pentru morţi, e sfîrşitul şi EL e nesfîrşit, infinit oarecum), neînţelegînd-O de mii de ani, Divinitatea ne va destăinui ce trebuie să ştim în curînd.
ÎI sîntem datori cît vom exista şi pentru rodirea prilejuită pe planeta SA albastră Pămîntul împreună cu natura sa dată nou-n grijă şi respect cu exploatarea necesară vieţii respectînd legile naturii. Şi se cade să-I lăsăm moştenire urmaşilor respectarea SA cum doreşte Divinitatea în moralitate corectă, fermă adevărată şi să-L facem cunoscut şi altora ce nu-L ştiu şi nici respectă şi de asta suferă, cum noi nu sufer defel de-L respectăm cum ne pretinde.
Iar despre partea demonismului, vrăjmaşului e o închipuire dată nouă celor ce nu ştim că tot răul e-n noi înăscută animalitate şi inconştienţă ne educată cu curaj şi demnitate învăţată în timp, pe scurt moralitate de sus pînă jos şi de la stănga la dreapta în toată trăirea noastră şi nu vom mai da de închipuiri deşarte şi EL ne va îndruma cum trebuie să-L urmăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu