Nu admitem ca nedrepţii, necivilizaţii să ne fie egali, să ne privească încă de sus e o obrăznicie ce nu o suportăm încă nu-I semănăm îI sîntem în urmă cu răbdarea şi cu adaptarea la viaţă în general şi mai avem încă multe de învăţat.
Mai zilele trecute o englezoaică sufletistă ce se ocupa de adaptarea emigranţilor şi a celor năpăstuiţi de soartă, ajutîndu-i să se-ncadreze în societatea engleză ; şi avînd o vilă de vacanţă undeva retrasă, să se poată reface cu familia din cînd în cînd, cînd a revenit după un timp acolo, vila sa era deja ocupată de o familie de ţigani ce-şi făceau mendrele acolo nestingheriţi, englezoaira a reacţionat speriată şi nu mai ştiu cum (informaţia am prins-o din zbor cumva din mass media).
Pentru ea şi nu numai e o straşnică lecţie de viaţă şi profesională şi mai şi, cum e de făcut pentru a ne înţelege needucaţii cu educaţii în diferite stagii de civilizare şi înţelegere a rostului pe Pămînt, cu limite şi adaptări fireşti neînţelese încă, dar care ne silesc, pentru că lumea se cam grăbeşte înspre ce încă nu ştim.
Naţiile încă necivilizate ori încă neînţelese sînt atrase de vitrina ţărilor civilizate, fruntea lumii, dar nu se află tot din vitrina expusă, ce trebuie să ştii, mai afli ulerior şi te adaptezi unii cu alţii, cam care pe care şi nu-i corect, "din pom în asfalt şi invers", sîntem neputincioşi încă, numai EL ne admite ori cum am fi numai cu respectul şi îndreptarea cum ne vine la îndemînă în bine şi frumos, civilizaţi ori nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu