luni, 31 octombrie 2011

Absolută

    Nu pot să fiu de acord, ar fi nedrept, pentru  că de-L respecţi aşa măcar cum te pricepi, mai stîngaci ori încă nu destul de convins de credinţa ta, încă eşti nehotărit, şi totuşi EL nu te mai pedepseşte te aşteaptă să-ţi revii să te dumereşti înspre EL, nu contra, că-i de rău pentru tine atunci, se-ntîmplă să ai credinţă dar n-ai fapte, adică eşti un neobrăzat, un perfid, un nedrept ordinar şi totuşi cu credinţă.
    Struţo-cămila, nici cal nici măgar, vai de tine e o perioadă foarte dificilă, şi Divinitatea te creditează eşti de-aL LUI şi nu eşti, te va mai răbda un timp, dar să progresezi în morală întîi în familie, ulterior în societatea asta aşa cum e ea încă, îi va veni timpul, in corpore, atunci va fi altceva, ultimul termen ultima încercare a SA, de nu va putea îi va lăsa poate, ori cine ştie cît va dura atunci.
    Din "Imitatio Christi" : "Cu privire la caracterul inevitabil al decepţiei la sfîrşitul oricărei vieţi, oricărei aventuri, oricărei întîmplări, cu privire la simţămîntul golului total şi al amărăciunii fără leac e valabilă pentru toţi, de orice parte ar fi" (poate de Thomas a Kempis), se poate, doar pentru nedrepţii lumii care mai de care mai altfel conceput şi înstrîmbat, şi pedepsit, pentru că nu L-au respectat cum dorea.
     De ce am zis că-i vai de cei ce nu au una din podoabele îndreptării, credinţa (respectul deosebit) şi moralitatea desăvîrşită, sînt dezechilibraţi, dar şi mîndri îngînfaţi tare uneori, că au ceva ceva, dar cred că L-au prins pe Dumnezeu de un picior şi toată lumea e a lor, dar ei săracii, îs în derută, în falsitatea împlinirii, mai e drum prin viaţa-mărăciniş desiş încîlcit greu de străbătut, de nu eşti pregătit cum trebuie, şi atunci şi-i bai mare încă, ca orice noutate mai ales absolută inimaginabilă.
    De regulă cei îndreptaţi moral îs mai numeroşi, mai retraşi din lume, nu-s cu spiritualitatea, ei îs pentru ei şi ai lor, liniştiţi moderaţi şi împăcaţi oarecum cu viaţa, Divinitatea încă-i creditează că-L vor afla, cine ştie, e mai grea cred această intrare spre îndreptarea totală, pregătiţi a-L urma, deci mai lesne-i de cauţi ambele redute odată în timp cu preocupare şi voinţă cam încăpăţinată, altfel e mai greu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu