Nimic nu-i veşnic cei construit de mîna omului şi se va trece în timp, orice-i supus erodării timpului necruţător, numai ce-I de la EL E în transformare continuă chiar de ni se pare că-i şi acolo o erodare în timp, care-s supuse altor legi încă nu destul de cunoscute nouă, au dispărut civilizaţii întregi cu tot cortegiul lor de neimaginat azi, ce-s sub metri buni de uitare în pămînt, de se căznesc arheologii şi cu cele mai sofisticate cuceriri ale momentului să le descifreze enigmele dispariţiei şi modul lor de vieţuire atunci cînd poate Divinitatea era mai prezentă, între oameni, ca azi.
Numai EL e permanent printre noi pretutindeni de-L căutăm, în acele vremi de mult apuse se vede că nevoia de înţelegere era reciprocă între om şi Divinitate, între timp curiozitatea s-a cam satisfăcut mai ales din partea SA, categorisîndu-ne nedrepţi, nerecunoscători, cu porniri de nestăpînit în bine şi frumos, ce L-au cam îndepărtat progresiv de noi, ajungînd azi să nu-L mai pricepem defel, şi din cauza asta şi cerinţele SALE către noi îs minime acum : dorind o îndreptare morală şi spirituală cum e la îndemîna fiecăruia în bine şi frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu