luni, 17 octombrie 2011

Nădejde

   "Cînd te rogi, să nu o faci în locuri publice unde să te poată vedea şi lăuda lumea,  ci numai în cămara ta, avînd grijă ca în prealabil să încui uşa. De ce să te încui? Ca nu cumva deschizînd oarecine uşa să te găsească în rugăciune şi taina faptei tale să se piardă" (Monahul Nicolae Delarohia), o fi şi  eu o mai practic dar mă feresc puţin să nu simt deranjat oriunde ar fi şi cînd numai cînd îs silit de împrejurări (aglomeraţi stingheritoare ori cine ştie ce nepotriviri cu dorinţa mea către EL şi cu acordul SĂU).
    Altfel în gînd eşti stăpîn în ce-I transmiţi şi EL recepţionează instantaneu şi primeşti răspuns ( scuzaţi-mă poate încă nu puteţi să-L simţiţi mai e cale de aflare, şi la mine a mai durat) chiar înainte de a termina ce ai de întrebat, te şi prinzi de cum stă treaba şi ai şi rezolvarea de eşti cu-minte, deci în gînd şi-n orice poziţie îţi vine bine (numai gîndul la EL contează), e cel mai bine de conlucrat cu EL Divinul, oricum I se spune nu contează, EL se ştie Singurul Responsabilul oamenilor de pe Pămîntul SĂU, al viilor.
    Şi e bine să nu ştie mai nimeni de legătura ta cu Divinitatea, ţine-o secretă în faţa tuturor pentru că te-ncură publicitatea şi poţi rata îndreptarea ta, fii singur şi sigur că vei reuşi de pui suflet, dăruire, curaj, încăpăţinare, sinceritate şi ce crezi că mai trebuie, în timp EL te va îndruma cum doreşte de la tine să te schimbi, pentru că vei fi altul, devenind ce nu gîndeşti încă, vei simţi, ai nădejde în EL şi-n tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu