E o muncă, o luptă cu sinele care e de la o extremă la alta a trăirilor înmagazinate-n gîndirea acumulată, un spectru uman cît mai divers complex, de la bine la rău, de la înălţător la străfundurile întunecate ale eului, realităţi ce te înalţă ori coboară, de nu ştii ce-i cu tine uneori, putînd străbate afară-n lume ce nu-ţi doreşti abţinîndu-te ori din contra dejectînd toate ororile închipuirii de care eşti capabil nemoralizat neînfrînat încă.
O dublare de personalitate este, fiecare cum se pricepe ori nu, cît de îndărătnic se consideră ori vrea, neputinţa înfînării, e un prag ce trebuie învins ca să ieşi în lume de nu, nu şi te afli în urmă, animalizat ori ba, moralizarea îţi e de folos cu curaj, autoeducaţie în timp şi încăpăţinare spre a reuşi, te ajută şi sinele ce te cunoşte dojenindu-te tu însuţi cînd devii conştient de neînfrănarea ta, ce te ţine pe loc ori chiar îndărăt te trage.
"Aceasta mi se pare a fi chiar esenţa meditaţiei : dialogul cu tine însăşi, împăcarea cu ideea că poţi trăi în bune şi rodnice relaţii cu sinea ta, chiar dacă ea se pricepe a-ţi dezvălui din ce în ce mai acut toate greşelile şi sluţeniile pe care le-ai săvîrşit în viaţă"(Monahul Nicolae Delarohia). E începutul îndreptării, piatra de bază a zidirii noului om, cum doreşte şi Divinitatea, de nu te superi.
Meritele de ai în amintiri te edifică în auto-demersul tău spre îndreptare, de nu-ţi va fi mai greu că nu ai un început şi trebuie să iei o hotărîre adhoc, nu contează, şi caută să te lupţi cu sinele îndărătnic înfrînîndu-te întîi în gînd urmînd să pui în aplicaţie în viaţă pînă reuşeşti şi devii învingător îndreptat şi te vei bucura, dar atenţie foarte uşor te strici din nou de nu te fereşti de influienţele rele ce le ştii, pînă te obişnuieşti îndreptat, biruitor fiind asupră-ţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu