"În clipa despărţirii sufletului de trup, simţul răspunderii copleşeşte tot. Însul e numai cu sine, cu temerile, răspunderile şi nădejdiile sale. Ceilalţi, oricît de iubiţi ori de neiubiţi, se dau în lături . Lumea însăşi, întreg mediul înconjutător, se destramă şi piere".(Monahul Nicolae Delarohia). Imaginea acesta e de ne dorit, e înspăimîntătoare şi ne urmăreşte întreaga existenţă ca nedrepţi, imorali şi fără respectul cuvenit LUI.
În clipa despărţirii de viaţa de pe Pămînt, intrînd trupul în pămînt şi sufletul habar nu are ce va urma, e hăituit, însingurat, înspăimîntat de lumea necunoscută de dincolo, de care nu are habar deloc pentru că pe Pămînt în viaţă fiind nu există informaţii defel în acest sens, ci aiureli în cel mai bun caz, dezinformări aproximări, ce te duc în eroare, cam nu se ştie nimic corect cît de cît.
De-L respecţi şi moral în comportament bun social şi familial vei duce încă de pe Pămînt un trai în comuniune cu Divinitatea şi trecerea (moartea) va fi cunoscută din timp, fără spaime pentru că-L urmezi ca şi-n viaţă, firesc, sufletul I se întoarce în EL de unde a provenit spiritul şi gîndirea la naşterea ta, deci un ciclu firesc încheiat normal cum ai fost programat pricepîndu-L, cum ai putut, mai greu ori mai uşor, căznitu-te un timp dar ai reuşit şi eşti izbăvit, ai reuşit în viaţă, un cîştig şi pentru EL, nu ai trăit degeaba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu