4198..Doar Atît!.

  Mă învîrt cam de mult în juru acestei dileme, probleme fără de cap și coadă, de ce? și mi se atrage atenția. Oarecum să nu întind, coarda răbdării SALE, prea mult, deci îL zgîndără în mod plăcut cumva chiar de-i nelegiuire tărășenia lumii. În religii diverse care mai de care mai ilustră-n preamăriri degeaba fără Țel ci vițel, cum o fi de lemn de fier, de argint ori aur, etc.
  Tot zeu netrebnic e, chiar de-I împrumută oarecum și a LUI contribuție falsificată ca-n nt și-n altele la fel, dar dichisite. Și întărtate pe minciună în plată pe șleau mereu de cînd e lumea tot așa nelegiută, dar e un dar, E gelos, tare gelos și nu iartă. Dar de s-ar putea transla întreaga acestă construcție doar înspre EL cu ale SALE pretenții ferme și clare.
  Păstrîndu-se elanul, măreția de astă dată adevărată, curată, demnă în fața SA ne falsificat și nedrept, ci cum E cu totul adevărat doar EL și Atît!

4197..În floare.

  Om fi ceva oameni cît de cît ca lumea, dar în ce ne transformă lumea, nația, societatea și chiar familia, închegări nedrepte. Pe minciună și nelegiuire-s toate încropirile alandala să iasă interesul mai presus de morală, de bine și dreptate. Nici vorbă de respect reciproc, de natură sfîntă și de EL asemenea și mai și, ci trînta cu neputința ce ne învinge mereu.
  Needucați corect, ne îndreptați la vreme, ci mai mult sacrificați pe altarul minciunii atotbiruitoare unde te afli și oriunde te întorci. Nas în nas cu falsitatea vieții diurne, de-ți iei lumea-n cap de mai ai cap, că-i tare ușoară lașitatea delăsarea, frica de răspundere. Mai ales în fața SA, că-I aprig și nu glumește de asta fățărniciile religii cu grămada fără de EL și regulile SALE, ci anapoda-n.
  Neștirea fudulă tare de orice amintește măcar de EL și legea talionului, un nu  din întreaga suflare netrebnică în floare.

4196..Și restul.

 „Ce fel de oameni sîntem?”, cum o dat Dumnezeu, dar precis după încercările date în timp și spațiu, chiar noi reconsiderîndu-ne. După unele și altele a fi cumsecade și cu frică de EL, cu respect față de noi înșine, între noi oamenii cu bun-simț. Și dreptate și-n natură, crezînd în EL, foarte puțini însă, majoritatea-s în cîte religii cooptați mai mult ori mai puțin ce-L recunosc.
  Cu dreptate doar pe EL, Unicul Dumnezeul Cel VIU din CER, restu-s aiureli de doi bani ce vă duc cu preșul cît pot mai mult în derizoriu lumescului. Necuviințării și fărădelegilor, nu cum date odinioară de EL și azi uitate, răstălmăcite după interese meschine și nedrepte orînduiri ce-L nesocotesc la greu, doar pe ei. Neputincioșii ce se agață de viață în zadar că una-i posibil judecata-i pe loc în lume cît sîntem ne socotim cu EL și plata-i peșin.
  Variind de la ne vedea împlinită vîrsa înaintată, mulțumiți de viață, sătui de zile și cu EL în bune relații convenite. Și restul în diferite stadii de nemulțumiri și neîmpliniri, necazuri, suferințe, desnădejdii cumplite și prematură moarte.

4195..Ori, ori.

  Ne credem invulnerabili și cînd reușim și-n spiritualitate cîte ceva acolo de bine și mai și ne încredem în noi. Și-n ce va urma, nu ne prea pasă urmîndu-ne o cale ce-o credem deosebită, nu chiar de tot, dar pe aproape. Și deodată în virtutea îndeplinirilor de tot felul ce-ți vin în cale afli și trăsnaia că nu ești chiar imun. Ci ți se aplică ca la fiecare o doză de dezinformare, de influență greșită, de derută.
  Și cîte mai cîte ce nu-ți sînt la socoteală, te dărîmă o vreme, încrezut devii suspicios, neputincios ai fost dar involuntar. Te credea-i mai altfel și te dezumfli cam cu totul, repoziționîndu-te mai cuminte în banca ta, mai acătării se pare. Deci nu-s numai ale LUI pe cap nouă, ci și ale forțelor ostile vieții, ce tot ni-s superioare și ne domină cum vor ca și ale SALE.
  Oricînd și oricum le vin la socoteală fără socoteala noastră, de regulă ne considerăm deplini responsabili. De ce gîndim, vorbim și facem și nu-i așa ci mai e ceva de undeva, ori, ori.

4194..Nu acei.

  Și ale naturii cît de cît vietăți și nu numai să le vedem cum trebuie mai omenește tratîndu-le. Nu alandala și bătîndu-ne joc de alocarea lor pe lîngă noi, de loc întîmplătoare, ci să le mai îngrijim. Cumva mai acătării în limitele măcar a bunului-simț așa de dat lumii cît mai bine și ne văzut corect încă. Ne respectat și cu urmări negîndite care ne pasc tare neplăcute cînd se coace vremea.
  De nu sîntem cu capul pe umeri mai deloc, înlemniți în neputințe cu duiumul ne la locul lor, revenirea-i grea. Dar trebuie înfăptuit ce trebuie și cît mai bine gîndit ținînd cont de EL cum trebuie măcar, de nu și mulțumit cumsecade. Că nu-I degeaba Acolo SUS și ne cată de calea dată și să ne revenim respectîndu-L măcar cum e în legătură cu mediul înconjurător.
  În respect și bună înțelegere, că slavă Domnului acuma sîntem alții nu acei de acum cîteva milenii.

4193..Și totuși trebuie! Îndreptarea!.

  Le pricepem oarecum unele și altele chiar de-s zise doar de cei într-ale ezotericului limite. Atît de greu admise de mulți ne inițiați încă, da-i vremea să ne cutremurăm așa pe șleau că-L nedreptățisem. Prin ale noastre acțiuni nedomolite și să-L căutăm a afla și urma cum ni se tot atrage atenția, căutîndu-ne drumul firesc.
  Nu-i ușor, se vede treaba și nici nu-l prea știm bine, dar să ne străduim a-l afla și urma cumsecade. Așa ni-i vremea de acuma, se apropie la anul multe trageri de poalele prea lungi ale nepăsărilor față de calea de urmat și ne urmată. Să ne convenim un traseu de îndreptare cît de cît alocat vremurilor ce ne vor călca de vrem ori nu.
  Nu degeaba acei ezoteriști nu întîmplători ne apar în cale, ci să ne tragem pe seamă și să-L căutăm cît mai bine. Că de nu neplăcerile ne vor reaminti mai neplăcut ceea ce nu vrem a fi și totuși trebuie! Îndreptarea!

4192..Nu de multe ori.

  Are așteptări de la noi și noi cu ale noastre îi dăm înainte cam nepăsători, ne rabdă o vreme. Și de nu, ne atrage atenția că-L nesocotim și-i timpul să ne revenim la ceea ce cîine cîinește-I dedicasem oarecum. Mulțumindu-L așa cum ne pricepem cum nu ne pricepem, era totuși ceva de capul nostru în fața CER-ului. Și-i timpul îndreptării care culmea o cam știm, dar nu ne dă mîna s-o și înfăptuim.
  Ci mai degrabă-L înfruntăm, zicîndu-ne că-I atragem atenția măcar, că nu ne merge viața cum vroiam. În condițiile date ne mai găsindu-ne locul ce-l dorim, aiureli de momente și vise ce trebuiesc convenite cu EL. Și de văzut de calea aleasă de SUS, nu așa cum ne gîndim noi limitați de cîte și mai cîte trăsnăi ne la locul lor.
  E vremea revenirii la matca pornită cum ne cum și să ne facem datoria de oameni cum am urmat-o un timp măcar, nu de multe ori.