1908.EL ne obligă să fim oameni

   În lumea aceasta, așa nedreaptă și părăsită în nevoi, ni-i locul, în ea ne realizăm. Bine rău, asta e, nu avem încotro și EL ne obligă să ne facem datoria de oameni. Cum putem, nu-i ușor cu așa fărădelege peste tot, mai ales știind că se poate și altfel. Nu ni-i dat încă să fim mai altfel, cum poate ne-am dori și nu știm încă nimic.
   Ne lipsesc modelele bune, în nedreptatea asta generală, unde spiritualitatea care ar trebui să fie un model. E o porcărie de netrebnici, la hurtă îI greșesc, părăsiți plătesc, vai de ei, neobrăzații. Și gură cască, care-i urmează la fel o pățesc, ratîndu-și viața.
   Se impune o trecere, o domolire a firii noastre aprige dinspre nedreptate. Spre natura aspră, dar curată, adevărată, demnă, ființă cu EL împreună într-un Tot. Ce nu-L pricepem încă, o împăcare, o îndreptare, potolire în bine și util. Construindu-ne mai altfel, cum ne vrea EL, să ne aflăm singuri drumul cunoașterii. Ce ne lipsește, îndărătnici în rele și urîte fapte și vorbe, ce trebuiesc uitate.