Isus a fost și a rămas om și după moarte, dar fiindcă provenea din viță semi-romană. Latinii au făcut un „cadou” otrăvit umanității, creștinismul, îndepărîndu-L de lume. Așa s-a dorit SUS și încă-i timp pînă va expira vremea rea ce-o tot traversăm. De mii de ani, bătînd-o pe loc oarecum și-n altele ne mai zbatem și descurcăm nedrept.
Că viața o devenit inacceptabilă unei condiții umane corecte, se poate. Dar nici nu ne îndreptăm, ori măcar să ne dăm silința cît de cît să ne îmbunătățim. Să ne învoim c-o existență nedreptă-i greu, dar supraviețuim. Și unii chiar o duc destul de bine un timp, pînă le expiră creditul. Și-și revendică dreptul la suferință și moarte grăbită.
Așa-i zicerea potrivină nouă de SUS. Că nu-i folositoare mereu pătimitorului, e de înțeles, trebuie dusă povara pînă la capăt. Ca cei rămași vii în continuare de au minte să priceapă cîte ceva despre datoria de om. Cît se află pe Pămănt nu de pomană, ci cu scopul îndreptării între oameni și să-L știe corect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu