Și chiar din poporul SĂU, fost aL LUI, ori cine mai știe ce-i cu ei? Nici ei, doar EL. Nu-s stăpîni pe situație în privina LUI și ei și nu de acuma ci mai demult, în derivă. Și numai cu EL de vor putea se vor rezolva, cu mare atenție că-i de cristal situația.
Că se dorește un nou Ezdra și atunci în Ierusalem să fie numai ce-i confirmați puri în fața LUI. Și de nu încap și-n alte asemenea orașe alese cu acordul SĂU nemijocit să locuiească. Iar restul nu-s dați afară din țară, ci că caute îndreptarea cum va hotărî doar EL prin acel nou Ezdra. Și-n timp un Templu cum nu s-o mai văzut, e cale lungă și sigur se va găsi soluția optimă LUI și lor.
Avem în cele din urmă o mare problemă în relațiile cu EL, de neînțeles uneori. De ce adevărul SĂU și dreptatea LUI nu se lovește cu ale nostre mereu? Că-i uneori ca de la CER la Pămînt, așa-s de grav deosebite. Și de nu ținem suficient de aproape de EL, o putem sfecli ușor și chiar inexplicabil. Așa-I EL dar e Singurul Viu și Adevărat din CER, restu-s de sînt, îs bazaconii. Nedreptăți în fața SA și a nostră, ce trebuie repede înlăturate și uitate concomitent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu