Lumea LUI Dumnezeu e toată, de ne e plăcută ori ba, asta e, toate-s cu acordul SĂU. Că nedrepții cred altceva, treaba lor și cînd sîntem nedreptățiți, tot cu EL e legătura. Că I-am greșit oarecum și nu ne-am dat seama și toate regimurile totalitare. Îs cu consimțămîntul SĂU tacit, să ne învățăm minte și la greu ca și la ușor. A răzbi cumsecade a fi om și EL ne apreciază, dar să fim cum ne dorește.
Că ne poticnim rău de tot și cînd e libertatea în toi, parcă nu mai știm de bine. Și facem numai rele inconștienți mereu, înrăindu-ne tot mai departe de EL. Și ceea ce dorește de la noi, să-I îndeplinim corecți între oameni și să-L știm cu adevărat. Nu ne prea preocupă, lăsînd îndreptarea cît mai la coada vieții. Dar socoteala asta-i face cu ochiul LUI, și ne pomenim goi și neapărați de o viață rea. Irosindu-ne degeaba pe Pămînt, noi și ai noștri, cu mari păreri de rău și nepricepere.
Îndreptarea cînd o pornim, mai întîi de noi dăm ca piedică dîrză și de ne înduplecat. Un timp, după care începe invers să fii silit de un sine drept și insistent să te îndrepți. Și nu-i chiar așa deloc comodă cunoașterea ta intimă, dar asta e, trebuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu