duminică, 16 septembrie 2012

1984.Pedepsesc pe om și înfăptuirile sale

   Natura aflată pe Pămînt, în deplină conlucrare cu EL și Universul SĂU. E primitoare omului, darnică, dar și acesta să nu-i greșească și să caute să-i afle legile. Ce-s stricte și obligatorii în unele privințe, că de nu-s respectate, grave dezechilibre. Pedepsesc pe om și înfăptuirile sale cu grave consecințe, simțite mereu.
   Nu I se ia în considerare de nedrepți nici pînă azi, că EL o fost în vizită de lucru. Pe la noi în urmă cu 77 de ani, îndrumînd oameni de pe aici, direct, pentru a transmite cuvîntul SĂU nouă. Și atunci și-n timp să ținem cont de EL mereu cum o dorit atunci. Și n-o venit sub titlu de mesia ci de Tatăl Ceresc, Domnul Dumnezeul nostru.
   Nu va fi nici un mesia  și n-o fost, ci doar EL Singurul Unicul din CER ce se ocupă de noi vii de pe Pămînt. Creatorul e de luat în seamă cînd ne încurcă nedreptele religii pămîntene. Și să le evităm corect, oferindu-le să se informeze doar de EL și să uite nedreptatea ce I se face LUI și nouă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu