Mila e peste dreptate, o depășește, e din alte porniri mai lăuntrice firii umane. Divinitatea-I de „vină” că ne-o dotat cu ea, fără ca noi s-o putem afla, de nu ni-i dată. Chiar de ne obligă careva, e o forțare a notei proprii, ce nu ține decît de ochii lumii. Și cum lumea-i nepăsătoare și nedreptă, nu ne alegem cu nimic bun viețuind în ea.
De nu ne rupem și-o pornim cum ni-i chemarea lăutrică, ori EL ne deschide calea. Ce-n timp o vom urma definitivîndu-ne înspre altceva ce-o vom afla. Lumescul din contra e socotit, înnăcrit în zgîrcenia cumplită, ce ne întunecă orizontul pornirilor. Salvatoare uneori și dătătoare de speranțe de mai bine.
Dar binele a bine trage și răul la rău, așa că alege și culege roadele, de sînt. Că de nu ești om cu adevărat, ai toate șansele să nu știi ce vrei. Urîțindu-ți viața pe mîna ta, inconștient de faptul că trebuie să fim oameni. Cum ne-o dat de SUS, atunci la începuturi de mult uitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu