miercuri, 5 septembrie 2012

1918.Care nu-s lăsate să vă parvină

   Poate vă întrebați totuși de unde primesc așa informații, ce vi le transmit vouă. Majoritatea din ceea ce-i scris și confirmat în timp, dar și de la EL. De regulă cele esențiale și care nu-s lăsate să vă parvină nestingherite de nedreptate.
   Mai am și eu păreri și subiectivitatea omului simplu, că EL îmi mai dă voie. E cu mine mai mereu și mă împiedică ori încurajează, depinde de cum mă înscriu. În cerințele SALE, ce multe le aflu chiar cînd vă transmit de mă mir și eu de unele.
   EL o fost acum 77 de ani pe la noi, pe aicea, în cîteva rînduri, atrăgîndu-ne atenția. Asupra SA, doar L-om respecta cu ce ne dorește să fim ca oameni îndreptați. În familie și societate, cunoscîndu-L cum trebuie, pentru a ne fi bine în lume. Da de unde, că ne facem a uita cerințele SALE și nu-L știm decît trunchiat.  
   Și dosit după năzbîtii închipuite strîmb în ceea ce-I EL cu adevărat în CER. Și pe Pămînt, Unicul Dumnezeu și să ne comportăm cum trebuie ca oameni în lume. Nu-i un capăt de țară, dar nu se vrea încă și EL ne mai tolerează nesăbuința într-o oarecare măsură.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu