3074.Dumiriți de marea prostie ce-o tot înduram

  Sîntem uneori în viață constrînși a constata deosebirea flagrantă dintre bine și rău. Și s-o învățăm drastic în ființa noastră, să nu ne mai atingem în veci. Adică cît trăim noi și urmașii urmașilor noștri, de rău nici să nu pomenim. Ci să ne vedem de drumul nostru scund și împovărat de treburile vieții cumsecade. Încă atît cît o mai dura această nedreaptă lume, ce nu-L știe pînă la o adică.
  Cînd se va împlini ne știutul și altă viață, demnă și adevărată vom afla în timp. De dezmeticire și îmbunătățire a noastră a tuturora, cum nu am visat așa. Niciodată cu EL, ci nedreptatea-și făcea strașnice socoteli fudule pe minciuni. Străine de EL și noi, dar se-ntoarte roata vieții și Pămîntul își va reveni cu noi odată. Înspre cutremurătoarea dezmeticire în bine și util, dar și frumosul
  Cu EL alăturea, aflîndu-L dumiriți de marea prostie ci-o tot înduram și s-a sfîrșit. Cu ea netrebnicia în veci să n-o mai urmăm și înfăptui, ci cu adevărul și Dreptatea. SA și a noastră de știut cumsecade și întocmai de îndeplinit cum se cuvine.