Cînd lumea ne judecă și mai ales apropiații, deoarece li se pare că sîntem prea pretențioși față de viață. Cerînd ceea ce nu se poate, perfecțiunea, dreptatea, corectitudinea în relațiile interumane. Unde ne trezim, nu știm că societatea-i aiurea, neserioasă, nedreptă, fărădelege? De sus pînă jos, o apă și-un pămînt, de neisprăviți, de la care nu poți cere prea multe, chiar deloc.
Că nu-ți pot oferi de cît neputința de a fi oameni adevărați, ci fățărnicia și deruta, minciuna în toate cele. Întronată și fudulă tare, că mai are fraieri care trag pentru așa nedreptate, ură și dispreț față de bine și util. Asta-i normal, șmecheri de-ar fi toți, cine ar mai munci ca fraierii pentru ei și acoliții lor, tontălăi. E nevoie de diviziunea muncii bine conturată în așa nedreaptă lume de escroci pînă sus.
De te simți mai altfel decît restul oamenilor neputincioși și ușor de dus cu preșul. Pleacă din mijlocul lor și edifică-te cum trebuie o vreme pentru a putea rezista în așa neisprăvită conlucrare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu