3041.Nu ne pasă nici de noi înșine, de minte n-avem

  Evoluăm în timp, ne perfecționăm continuu, dar rămînem triburati unor tare. Ce ne fac să ne greșim nouă înșine, ne știind ce trebuie cînd trebuie. De obicei fiind nevoiți să ne reîntoarcem, ori stagnăm o vreme, ca să ducem mai departe pornirea corectă. Înspre ceea ce lumea cunoaște continuu dezvoltarea durabilă, auto-susținută de bine, util și frumos.
  De EL nu zic nimica, că nu-L știm și-I pretențios în privința SA, nepricepîndu-ne. Cu costuri incalculabile de cele mai multe ori, fiind străini de EL și EL de noi. Ne dă impresia, că-n realitate e continuu informat despre noi, cum evoluăm. Înspre ceea ce trebuie să fim, cît de puțin și contează la EL, bucurîndu-se în felul SĂU. Necunoscut nouă, așa de fără EL și neîndreptați, înrăiți și urîțiți în fața SA și-ntre noi.
  Chiar, dar nu ne prea pasă, nici de noi înșine, de cît atunci cînd începem să ne mai vie mintea la cap. Foarte greu și neobișnuit de anevoie acceptăm, în comportamentul cotidian. Ne-am pierdut și continuăm să ne tot pierdem degeaba viața irosită fără rost încă.