3009.În amețită omenire fără cap și coadă

  Să avem nostalgia vremurilor bune, închipuite ori răzlețe îngăduiri de SUS. Și față de realitatea dură, nemiloasă, adevărată, cruda neputință în fața terorii. Ca punct de ne înțeles azi și poate și-n alte dăți fiind calul de bătaie nemilos. Și ne știut de ce, din reflex nedrept, e exagerare și neputința de a ne pricepe pe noi. Lipsurile ne îndepărtează pe unii de alții și cine știe în ce ne putem afirma.
  De frică ne căutăm refugiu în cîte năzbîtii ce ne îngroapă temporar să uităm realitate prea crudă. Durerea neputinței în fața pedepselor, neștiința și chiar cunoașterea cu ce folos? Nu ne rămîne decît constatarea nerușinării, contrariați că-s altele ce nu le știm omenește. Nu se respectă credința, ci necredința crezi, aiurită treabă și azi pe Pămînt încă.
  Nu ne dăm seama de încă multe și mărunte, fără cap și coadă-s cam toate de la vreme. Nu-ți mai pasă, că nu are rost să te mai zbați, tîmpenii și tărășenii fudule. Mai bine, dar nu-i cam cum în amețită omenire fără nici o treabă de bază.