3063.Recunoscuți după ce nu mai sîntem, ni-i dat

  Noi nu-i nevoi să pierim ca să rodim, ca-n natură sămînța moare pornind viitoarea recoltă. Rodind și-n viață de sîntem dați așa, de nu, de regulă ca și-n natură sîntem recunoscuți pe de-a-ntregul. După ce nu mai sîntem, roadele îs culese de urmașii tăi și ai neamului din care erai. Și de întreaga umanitate de-i așa mare rodirea lăsată și pricepută, că-s multe încă de ne înțeles în lume.
  Și nu de acuma ci de cînd e lumea asta lăsată să se cunoască singură pe ea și natura dată. Și altele nepricepute ce dăinuie la un loc cu destule ce le știm și nu bine. În așa nedreptate conviețuim anapoda, lipsindu-ne multe și mărunte în cunoașterea. Bună și utilă și chiar frumoasă de am dori să fim cum EL ne tot cere și noi ba.
  Am cunoaște de toate trebuincioase, acătării fiind între oameni, în natură și-n fața SA. Dovedindu-ne măcar de început destoinicia omenească dată și încă nu destul desăvîrșită. Împiedicați de neputința de a fi oameni cum ne tot cere și nu putem fi, ne avînd acces de asta la multe încă.