3060.Neputința de a fi altfel, ce nu ești și n-ai cum fi

  Mereu sîntem pe aproape într-o realizare oarecare, ce ne va schimba viața, sperăm. Dar mai durează și trăim speranța îndelungată și șubredă uneori, nu ne lăsăm. Copleșiți mereu de vise încă neîmplinite, ci mai și existăm cum putem îndemnați. De neînțelese porniri, căutînd calea întrezărită, clarificată cît se poate întruna.
  Se prea poate, dar nu vreau să cred asta, că-n final dezamăgirea va pune stăpînire. Pe construcția zidită cu atîta speranță de bine, util și frumos, ne dărîmată. Rămîne în picioare ca o stană de piatră, fără viață, rateul suprem poate? Uimirea și neîmplinirea își dau mîna în triumful neputinței de a ști ceea ce nu se știe vreodată.
  Enormă vizibilă adevărata natură a omului pus la zidul vieții, trăind la limita suportabilului. Neputința de a fi altfel, ce nu ești și n-ai cum fi. Și totuși căutai să învingi neînvinsul din tine, nu-i cum te schimba de ești așa.