3009.În amețită omenire fără cap și coadă

  Să avem nostalgia vremurilor bune, închipuite ori răzlețe îngăduiri de SUS. Și față de realitatea dură, nemiloasă, adevărată, cruda neputință în fața terorii. Ca punct de ne înțeles azi și poate și-n alte dăți fiind calul de bătaie nemilos. Și ne știut de ce, din reflex nedrept, e exagerare și neputința de a ne pricepe pe noi. Lipsurile ne îndepărtează pe unii de alții și cine știe în ce ne putem afirma.
  De frică ne căutăm refugiu în cîte năzbîtii ce ne îngroapă temporar să uităm realitate prea crudă. Durerea neputinței în fața pedepselor, neștiința și chiar cunoașterea cu ce folos? Nu ne rămîne decît constatarea nerușinării, contrariați că-s altele ce nu le știm omenește. Nu se respectă credința, ci necredința crezi, aiurită treabă și azi pe Pămînt încă.
  Nu ne dăm seama de încă multe și mărunte, fără cap și coadă-s cam toate de la vreme. Nu-ți mai pasă, că nu are rost să te mai zbați, tîmpenii și tărășenii fudule. Mai bine, dar nu-i cam cum în amețită omenire fără nici o treabă de bază.

1633.Nu doresc să li se spună adevăruri neplăcute

    Degeaba o fost EL pe aicea acum 77 de ani, lăsînd urme în mass media vremii. Și unele amintiri răzlețe în mulțimea de pe aicea, dacă aiurea nu se știe. Și nici cei ce-și zic că-L slujesc, chipurile, L-au ascuns și nu-L respectă, ci tot pe necuratul lor de mort vechi. Și pe taicăsu, romanul violator, tot necurat mort vechi, ce-s oale și ulcele. Dar cu pompă pomeniți de nedrepții și de azi. Ar trebui cu pompă funebră și s-o termine cu nedreptatea față de EL și noi.
   Nedrepții nu doresc să li se spună adevăruri neplăcute, ce-i combate în însăși esența minciunii lor. Și imoralității înrăite de care dau dovadă mereu. Fără idei de doi bani corecte în cap, ci doar iluzia nedreaptă și fapte pe măsură, strîmbe. Lipsind Baza vieții din lume, nu are cum fi normalitate între oameni și bun-simț. Fiecare își manifestă credința după cum o percepe în sine sa, cum îi e personalitatea.
   Să fim răbdători și neînfricați, curajoși chiar că-I cu noi și ne ajută, și restul nu-L știu. Noi să-I facem deschiderea necesară către ei, cînd va fi timpul. Multe ne sînt permise dar fără de folos, de nu sîntem cum trebuie și cum ne cere. Să nu ne prostim în fața SA și a lumii, ci cu firescul înspre bine în noi mereu.
    Ne facem de cap o perioadă și EL ne tolerează, să vadă la ce ne duce mintea la bune și rele mai ales. Să-s capcane pretutindeni ce ne obligă la rele mereu, de nu avem bun-simț. Răul e mai ușor de înfăptuit de noi, parcă e făcut anumea să ne ducă de nas. Și s-o încurcăm cu EL în primul rînd și nu ne dăm absolut de loc seama. Că ne facem rău nouă, cel puțin în timp se adeverește și părăsiți suferim, de nu și murim.
    Din contra cînd înfăptuim răul avem o părere de satisfacție în noi. Falsă ca să ne distrugem pe noi înșine, de-i mai sus animalitatea din noi decît spiritul și gîndirea. Ce ar trebui să ne aducă pe calea bună a moralei, omenescului din fire ce n-ar trebui să ne părăsească vreodată. Să nu-l alungăm din noi ori să-l uităm.
    Părinți și educatori nu fiți de formă lîngă noi, ci făceți-vă menirea! Datoria înaintea tuturor nevoilor pînă vă îndepliniți crezul, de-l aveți de nu, vai de noi toți.