joi, 4 aprilie 2013

3088.Noi cu a noastre nelegiuiri, EL cu a LUI preocupări, parcă nu sîntem pe-o cale?!

  Ne plictisim repede și cam de orice, nedemni ne aplecăm în orice direcție. Chiar nedreaptă și-o admitem, chiar de simțim că nu-i în regulă, din curiozitate. Ne afișăm porniri ce ni-s străine, adoptîndu-le contra firii noastre umane adevărate. Statornicită aici la noi de cînd sîntem pe aicea stăpîni în omenescul. Cu bunul-simț recunoscut, ce-l apreciază și CER-ul, dar să nu-l uităm și să ne luăm după neroziile altora.
  Că ne costă și plata-i peșin la o adică, și deci nu acei străini, ci cum ne tot dorește. EL să-I fim în față și între noi de asemenea cum am demonstrat că sîntem și în mileniile trecute. Sub diverse necazuri, dar demni, oameni responsabili de binele, utilul și frumosul. Omenesc curent, specific nouă și nu numai, dar cît e să-l demonstrăm și îmbunătăți.
  În conviețuirea demnă omului creația LUI pe acest Pămînt, nu oricum, ci sub preocuparea SA. De a ne desăvîrși cum ni-i scris în CER și nu știm și nici nu ne batem capul. Noi cu a noastre nelegiuiri, EL cu a LUI preocupări, parcă nu sîntem pe-o cale?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu