3154.Ratîndu-ne menirea de oameni adevărați, prin lume lăsați, dar fără folos bun, ci cam de mîntuială

   Cînd se scutură lumea, necazurile ne zgîlțîe și pe noi, devenind peste noapte alții. Ne schimbăm și putem greși pornirea, cu toate că sîntem în cunoștință de cauză. Nu ne astîmpărăm, croindu-ne o vreme cale greșită, contra societății și bunei purtări. Chiar nouă făcîndu-ne rău, cu așa fapte și vorbe ne gîndite ferm și clar.
  Doar de sîntem negativiști și îndărătnici înspre rele și urîte îndeletniciri voiți a fi. Asigurîndu-ni-se din start de libertini înaintași posibilități de alegere, pe un tărîm. Neelucidat corect, lăsați de izbeliște într-o oarecare măsură, fără fermitatea și claritatea necesară deslușirilor trebuincioase. La un moment dat în viață, eșuînd la figurat și-ntr-o oarecare măsură și faptic.
  Dîndu-ne cu stîngu-n dreptul, dar fiind mai independenți față de societate. Ne-am putut fofila și mare lucru nu am priceput din viață, croită oarecum de alții și pentru noi. Ratîndu-ne menirea de oameni adevărați, cu potențial prin lume lăsați, dar fără folos bun, ci cam de mîntuială.